Dupa ce a fost introdusa de criticul Ion Pop, Crina Bud a tinut un mic discurs convingator, indeajuns de convingator incit sa ma faca sa vreau cartea. Un lucru extrem de rar printre autorii romani, aceasta forta de persuasiune – de obicei stiu dinainte ce as vrea sa citesc, nu trebuie sa vad o lansare ca sa trec o carte pe lista de lecturi. Crina Bud nu a tinut vreun discurs „flamboyant”, ci a dat mai curind o mostra dintr-o retorica a criticii serioase, de incredere, extrem de utile.
Cartea Rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana respecta intocmai prima impresie pe care mi-a facut-o autoarea. O monografie alcatuita dupa toate regulile didactice, bine documentata, cu multe exemple, cu inventarieri generoase ale tematicii poetului si prozatorului. In toate aceste structuri dure, Bud stie sa introduca de fiecare data o informatie biografica „de culoare” capabila sa inmoaie tifna universitara sau un strop de indrazneala interpretativa care sa anime lungi exemplificari din poeme, bintuite de sinistrul caracter „/”. Am citit monografia Crinei Bud cu placerea omului intoxicat de prea multa eseistica (chiar si de propria eseistica), de prea multa opinie, de prea multa filosofare. Alegerea subiectului este perfecta – dandy-ul comunist in jurul caruia circulau si circula inca atitea povesti, legende.
Sint unele observatii insa in ce priveste dezvoltarea lucrarii. Monografia ca gen contine o ipocrita lipire a senzationalului biografic de mult mai putin senzationala si mai mult subtila interpretare a textelor. Ar trebui iesit din aceasta conventie chiar si cind e vorba despre Baconsky, in cazul caruia – vorbim totusi de un dandy – arta este viata si invers. Pactul tacit al amestecului de biografie si interpretare critica functioneaza, evident, in mediul universitar, dar el ar trebui sa sufere o transformare importanta la iesirea in tipar pentru marele public. Pentru cititorul inocent, capitolele de analiza aplicata pot fi intimidante sau plicticoase, pentru cititorul avizat tocmai partea de cercetare biografica si de subtilitate a interpretarii este cea care conteaza, si nu neaparat trecerea in revista, scolareste, a tuturor „dimensiunilor poetice”. Desi ipoteza este emisa extrem de atractiv in eseul de inceput, cu un Baconsky, om al rolurilor social-artistice, demonstratia continua uneori monoton, pentru ca agilitatea interpretarii este sufocata de dorinta de inventariere si clasificare a tematicii, un mod desuet de cucerire a publicului, chiar si a publicului „specialist”. Nimic mai neatractiv, de exemplu, decit sa citesti evolutia molcoma pe teme din cea de-a doua parte, structura care aminteste de abordarile de liceu sau de obsesiile criticii interbelice. Adica, in mod obligatoriu, trebuie sa avem capitole precum „iubirea”, „istoria”, „natura”.
Important este echilibrul in tonul criticului
Structura defectuoasa prin conservatorism poate fi, e adevarat, trecuta cu vederea gratie unor comentarii pertinente sau unor amuzante fraze transante dedicate derapajelor compromitatoare ale poetului, condimentate cu citate care nu-l cruta in nici un fel: „Respingatoare prin falsitate e profunda participare afectiva a cintaretului la istoria zbuciumata a popoarelor comuniste: bulgari, greci, coreeni etc. Nici o diferenta in tratare, acelasi patetism, aceeasi glorie de parada, aceeasi revolta fara margini. Ciclul Sfirsit de august sarbatoreste unificarea de destin a romanilor cu rusii prin exclamatii ca: «Vin ai nostri – vin rusii ca miine/I-auzi tunul/Astea sint catiusi/Strasnic bate/vremea noastra vine»”. Important este echilibrul in tonul criticului Crina Bud. Sint privite cu ironie nu doar pasajele compromitatoare ale poetului analizat, ci si „revizionismele” unui Grigurcu la adresa respectivului poet. Si mai important: unele lupte sau riposte la adresa regimului venite din partea lui Baconsky nu sint imediat „eroizate”, asa cum nici petele rusinoase din biografia sa nu sint puse la zid cu sadism.
Exista marea frustrare, la lectura acestei carti, ca putea fi in sfirsit ceva ce, personal, astept de mult timp. Nu revizuiri, nu darimarea statuilor poetilor minjiti, nu ridicarea de socluri false pentru poeti eroi, ci descrierea in forta, coerent, intr-un amestec perfect de narativ si hermeneutic, a unui destin poetic care poate spune foarte multe despre societatea de atunci. Bud are atitudinea potrivita, da exemple excelente care demonstreaza tocmai acel amestec fortat de biografic si poetic, defineste dandy-ul comunist, dar pare sa nu inteleaga destinatia mai mult decit „universitara” a unei astfel de carti.
Crina Bud a parcurs jumatate de drum
Baconsky, Nichita Stanescu, Marin Sorescu sint personaje care merita efortul criticului de a trece inspre nonfictional, dinspre exegeza cuminte universitara. E adevarat ca aceasta din urma trebuie sa stea la baza demersului. Dar acesti poeti sint pina la urma rezultatul unor stranii inlantuiri de fapte biografice, inspiratii artistice si, foarte important, eroizare isterica din partea unor cititori extrem de naivi, asa cum erau cei din perioada postbelica. E cu atit mai importanta deconstruirea atenta a soclului – nici nu mai sint sigur daca mai are vreo importanta re-judecarea valorii lor, fie ca au fost impusi fortat, fie ca nu –, pentru ca un astfel de proces poate asigura intelegerea maririi lor.
Crina Bud a parcurs jumatate de drum, si-a descoperit tonalitatea corecta si si-a asigurat materialul de analiza. Cel mai bun exemplu de „capitol ratat” se afla intr-un moment peste care autoarea trece cu mare repeziciune: discursurile pe care le-au tinut membrii echipei de la „Steaua” impotriva poeziei proletcultiste si impotriva lui Dan Desliu. A.E. Baconsky avea in 1956 un discurs precum: „Tin sa precizez in fata dumneavoastra ca asemenea versuri le consider cu totul regretabile si ca daca bunaoara Dan Desliu, care le tot citeaza mereu, ar fi ispitit sa le revendice paternitatea, i le-as ceda cu deosebita placere”. Curajul venit din complexul compromisului, forta unui astfel de discurs contextualizata sint teme care ar fi meritat tratate pe zeci de pagini in locul celor dedicate, cum aminteam, „naturii” sau „iubirii”. „Rolurile” lui Baconsky sint bine exemplificate, dar ele ar fi trebuit mai mult narativizate biografic. Stiu ca acest indemn poate semana cu o sugestie de comercializare a cartii. Dar personaje precum Labis, Baconsky sau Stanescu n-au fost altceva decit „starurile” nonconformiste acceptate de autoritatile comuniste. Si, evident, abordarea trebuie sa fie una pe masura.
Monografia Crinei Bud este oricum o buna promisiune de reinviere a criticii „serioase”, a cercetarii filologice. Intr-o inflatie de speculatie hermeneutica, astfel de abordari corecte si precise ale literaturii constituie pauze de respiratie binevenite pentru orice cititor interesat de istoria literaturii recente.
Crina Bud, Rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana, colectia „Deschideri”, Editura Paralela 45, 2006