In 1635, un oarecare Caspar, soldat de profesie, se intoarce in Lorena dupa Razboiul de Treizeci de Ani, dar confunda casa parinteasca cu o alta, drept pentru care ii trece prin foc si sabie pe ocupantii ei, mai putin pe mezina familiei, Marie Aubertin, pe care o ia de nevasta. Neamul Obertinilor isi incepea astfel saga. In 1769, Frederic, urmasul lui Caspar, isi face curaj si pleaca din Lorena ca sa-si faureasca un viitor in indepartatul Banat, unde, dupa multe peripetii, va ajunge sa intemeieze satul Triebswetter (ideea lui, modificata putin de nobilul local), devenind mai apoi judecator. E un pas mare pentru Frederic, devenit acum Frederick, care la el in tara se indeletnicea cu o ocupatie destul de meschina: vinatoarea de tigani, care pe vremea aceea era legala si se platea.
O suta cincizeci si cinci de ani mai tirziu, in 1924, un oarecare Jakob fara-nume isi paraseste satul natal, Bocsa, pentru a descinde taman in Triebswetter (Tomnatic, in romana), devenit intre timp un sat de svabi harnici, nu departe de Timisoara. Destinatia lui nu este intimplatoare. A citit intr-un ziar ca Elsa Obertin, de curind intoarsa din America, ar vrea sa se marite, dar nu prea are cu cine. E greu sa gasesti un barbat dupa ce ai trecut de-o virsta si, mai ales, cind ai mai multi bani decit majoritatea lor. A citit si si-a spus, ei bine, eu voi fi barbatul ei. Chiar daca se grabeste ca nu cumva altul sa i-o ia inainte (chiar si asa, isi gaseste timp sa fure un ceas de aur), nu reuseste sa ajunga inainte ca fulgerul dintr-o furtuna naprasnica sa faca scrum gospodaria Obertinilor. Ceea ce nu-nseamna c-a picat prost. Dimpotriva. A picat la tanc. Distrugerea gospodariei devine un motiv in plus pentru ca Elsa sa-l ia de barbat.
Atit de bine s-au potrivit cele doua momente, trasnetul si sosirea lui Jakob, incit ai putea zice ca au fost puse la cale de catre un diavol. Cum ce diavol? Diavolul care se ascunde in orice furtuna. Nu ma credeti? Atunci luati si cititi cartea, veti afla si alte lucruri pe care nu le stiati. De exemplu, cum a fost colonizat Banatul, de catre cine si ce s-a intimplat cu oamenii astia de-a lungul timpului. Cu ei, dar nu numai cu ei, caci au avut vecini sirbi, romani, chiar si tigani. Dar sa revenim. Jakob e tinar, vinjos, suficient de chipes si hotarit sa-si faca un nume. Doar ca sta prost la capitolul finante. Asta ii spune si femeii, pe care onestitatea lui o ia prin surprindere. Ea va veni cu numele si cu banii, el va avea grija sa inmulteasca acesti bani si sa perpetueze numele. La o zi dupa asta, femeia isi da acordul. Tatal ei, Niclaus, mai batrin, mai experimentat, simte ca ceva nu-i a buna, dar pina la urma pragmatismul si nevoia cistiga. Jakob, devenit Obertin, isi tine promisiunea. Gospodaria infloreste, banii se inmultesc, apare si-un mostenitor si toata lumea e fericita. The end. Ei bine, nu.
Pina la urma, sintem intr-un roman de Florescu, unde putine lucruri se termina cu bine. Dar pentru un timp, nou-intemeiata familie chiar prospera. Banii chiar se inmultesc. Elsa chiar ramine insarcinata. Numai ca, odata ce se vede cu sacii in caruta, atitudinea lui Jakob se schimba. Nu imediat si nu deodata, dar de schimbat se schimba. In primul rind, nu mai e atit de onest. Nu fusese nici pina atunci sinceritatea intruchipata, dar de-acum va fi si mai mirsav. Ii face un copil Elsei, celalalt Jacob din roman, Jacob cu c, care este totodata si naratorul romanului, vom reveni asupra acestui aspect, dar se culca pe ascuns si cu tiganca din sat, care in felul acesta il va avea pe Sarelo, fratele vitreg al naratorului. Apoi, pe masura ce anii vor trece, va deveni din ce in ce mai nechibzuit, mai despotic si mai violent, asemenea vremurilor care vor veni peste oameni, ii vor prinde in tavalugul lor irational si-i vor arunca pe fiecare care incotro. Intr-adevar, prabusirea lui Jakob si, in general, a familiei Obertin devine simbolica pentru prabusirea intregii comunitati de svabi din Banat.
Devenind sustinatori ai Germaniei naziste si ai Celui Mai Mare Comandant al Tuturor Timpurilor, cum il numesc ei pe Hitler, dupa terminarea razboiului sint luati la ochi de Armata sovietica si o parte dintre ei se trezesc deportati in Siberia. A venit vremea, sugereaza cineva, ca cei ramasi nedeportati sa se deporteze singuri, adica sa se intoarca inapoi de unde au venit, cu aproape doua secole in urma. La inceput, lumea priveste ideea drept o gluma, buna sau proasta in functie de cel ce-o aude, dar mai tirziu gluma se va transforma intr-un adevarat plan de bataie. Svabii se vor intoarce in Lorena, doar ca acum Lorena se afla in Franta si pentru asta va fi nevoie sa mituiasca nu doar autoritatile romane, ci si pe cele franceze. E un lucru pe care evreii l-au facut din generatie in generatie si curind vor trebui sa-l faca din nou.
Dar nu despre evrei e vorba in romanul lui Florescu, desi sint amintiti tangential. In mod ironic, parte din aceasta calatorie va fi finantata de Jakob, cel care nu vrea sa plece si planuieste sa se converteasca la comunism. Spun ironic, pentru ca aurul pe care il vor plati svabii ii apartine acestuia, dar felul in care ajunge sa se desparta de el nu e din cele mai altruiste. La momentul acela, mintile i se intunecasera aproape complet. Nu intimplator va face in asa fel incit sa nu-si lase nici baiatul sa plece. E vorba de Jacob, naratorul nostru, care va ajunge sa-si care tatal in spinare (la figurat) la fel cum odinioara il carase pe-un cersetor olog din Timisoara (la propriu). N-ar fi prima tradare a tatalui. Tot din cauza “batrinului” mai “intreprinsese” o calatorie, ce-i drept nu foarte departe, dar asta pentru ca a avut curajul sa sara din tren. A trait atunci citiva ani pe linga un preot roman care se ocupa cu inmormintarea crestineasca a scheletelor pe care le gasea in pamint, nu foarte adinc ingropate. Si gasea destule. Acum insa nu mai are scapare. Autoritatile comuniste ii vor trimite pe toti in Baragan, unde deja li s-a marcat portiunea de teren pe care isi vor ridica bordeiul. Romania schimba foaia si o schimba pentru vreo patruzeci de ani.
Jacob se hotaraste sa iubeasca este un roman la fel de panoramic ca si celelalte ale scriitorului. Este in egala masura un roman al intemeierilor cum este unul al deportarilor, al dezradacinarilor fortate. Iar intre o intemeiere si o deportare, sta viata cu tot ce are ea mai frumos, dar si mai urit. Iar cind tragi linia, iti dai seama ca uritul e intotdeauna in proportie mai mare. Cel putin aici, in Romania.
Catalin Dorian Florescu, Jacob se hotaraste sa iubeasca, traducere si note de Mariana Barbulescu, colectia “Fiction Ltd”, Editura Polirom, 2012