Iar aceasta inima care palpita de orgolii si talent (sau invers?, oricum, la noi, cu mici exceptii, cu cit ai mai mult succes, cu atit stai mai batos, desi nici asta nu mai e o regula), deci in jurul acestei inimi exista un fel de endocard, de membrana care ii captuseste cavitatile si care e formata din cinefili. Mi se par in continuare incredibili acesti oameni de diverse virste care isi iau concediu si care vin pe banii lor sa vada filme unul dupa altul, filme pe care sa le discute patimas, dar fara nervi la o limonada cu cimbru, in circiumile cu curti inundate de verdeata. In mod ciudat, atmosfera TIFF-ului se construieste din toate aceste elemente, iar rezultatul e ca, de la an la an, te simti tot mai acasa. Pentru o imagine mai completa, adaugati: inevitabila portie de ciolan cu cartofi frantuzesti de la Varzarie; Gradina Botanica pe ploaie, cu toate pasarile in cor; buchetele superbe cu margarete, maci si niste flori movulii care nu stiu cum se cheama si pe care localnicii le vind cochet, fiecare in borcanul lui, in Piata Unirii; terasele tihnite din piete care nu stii cum se cheama; soferii de taxi care iti raspund la „Buna ziua!“ cu „Buna!“ (desi, daca ar veni la Bucuresti, n-ar spune „Buna!“ nici picati cu ceara); atentia cu care spectatorii stau la filme fara sa se vinture prin sala cum se intimpla la festivalurile din Bucuresti.
Cum in acest an am fost, ca toata lumea buna, doar la ultimele trei zile, voi umple acest spatiu cu…
Citeva impresii
Experimentul Bucuresti si Before the Fall de Tom Wilson – primul e un lungmetraj cu totul inedit pentru Romania, un „mockumentary“ (fals documentar) despre capacitatea oamenilor/romanilor de fictionalizare si despre dificultatea de a vorbi despre ce a insemnat, cu adevarat, comunismul. 98% din film sintem pusi in fata efectelor unui asa-zis experiment de transformare a mentalitatii comuniste intr-una capitalista, experiment condus de psihologul Daniel Bilt pe niste studenti folosind un aparat creat de inventatorul Iustin Capra si care ar fi dus la despartirea unei vedete de muzica usoara (Carmen Anton) de iubitul ei devenit dupa 1990 businessman de succes. Desi putin dezechilibrat si cu un insert final (2%) cu Aristide Ionescu, fost detinut politic la Pitesti, care e parca din alt film, primul lungmetraj al jurnalistului britanic devenit DJ devenit regizor si stabilit la Bucuresti e genul de film extrem de grav in spatele a ceea ce se vede si mult mai inteligent decit pare la prima vedere. Numai ca trebuie sa stai si sa cugeti. Before the Fall e un scurtmetraj documentar, si el original, in care Wilson nareaza la persoana intii calatoria sa la Sulina si incercarea de a descifra misterul calatoriei pe care bunicul sau a facut-o in acelasi oras cu citeva decenii in urma. Biografia personala descopera, de fapt, o lume/societate decazuta, iar observatiile filosofice (autorul a studiat Filosofia la Oxford) incarca putin enuntul fara a indeparta, insa, publicul.
Domnisoara Christina de Alexandru Maftei – incepe bine si cade vertiginos, astfel ca la final parca nu mai are nici scenariu, nici regie, nici personaje. Doar fantome ale filmului pe care ar fi trebuit sa il vedem. Tentativa de a face cinema gotic cu insertii erotice merita salutata, dar imaginea, decorurile, muzica sint cele mai reusite elemente ale acestei adaptari dupa Mircea Eliade care nu e la inaltimea textului (nu ca ar fi acesta vreun Everest). Spre deosebire de protagonistul care e jucat patimas de Tudor Aaron Istodor chiar si cind substanta lui se evapora, Al. Maftei se rataceste tot mai indiferent intr-o poveste pe care la un moment dat nu o mai poate salva de la umor involuntar.
Ceasul rau, pisica neagra/ I Catch a Terrible Cat/Koppidoi neko de Rikiya Imaizumi – unul dintre cele mai interesante filme vazute anul acesta la TIFF (si unul dintre filmele care te momesc cu pisica inlocuind-o cu o metafora) leaga si dezleaga mai multe personaje prin acea „infricosatoare pisica“ numita dragoste. Atit de infricosatoare si de sucita, incit in prima jumatate a filmului aproape ca iti vine sa-ti iei picioarele la spinare pentru ca pe urma tapiseria sa devina vizibila si umorul palpabil.
Am vazut, in fine, si jumatatea din Gloria de Sebastián Lelio, jumatatea pe care n-o vazusem la Berlin, dar tot nu mi-am schimbat parerea: filmul e bun, dar nu ravasitor. Chiar daca Paulina García e perfecta, se simte lucratura. Clar, filmul chilianului (venit a patra oara la TIFF) nu e nici pe departe de nivelul Pozitiei copilului (dupa cum nici Paulina García nu e ca Luminita Gheorghiu).
Ciinele meu ucigas/My Dog Killer de Mira Fornay (Slovacia) – desi m-a luat somnul la un moment dat (de oboseala), tot mi-a placut povestea compacta si lipsita de brizbrizuri a unui tinar taran slovac care nu se poate integra in cercul boxerilor neonazisti din oraselul vecin decit ucigindu-si (chiar si din greseala) fratele mai mic conceput de mama comuna dupa o idila dezonoranta cu un tigan. Unul dintre putinele filme realizate de femei despre care nu spui ca e facut de o femeie.
Fatal de Lee Don-ku (Coreea de Sud) – o poveste despre fapta si rasplata in context religios spusa din punctul de vedere al unui tinar care o reintilneste, 10 ani mai tirziu, pe tinara pe care a violat-o in grup cu niste colegi de liceu. Un film „vazubil“, desi finalul nu aduce o rezolvare inedita.
Cristi Puiu, scos la tabla
Printre multele evenimente speciale de la TIFF s-a numarat si lansarea unui box cu filmele lui Lucian Pintilie (in sfirsit!), urmata de o proiectie, la cinema Arta, cu bonusul DVD-ului cu Prea tirziu, reprezentind conferinta de presa de la lansarea acestuia, in 1996. Inaintea proiectiei si in fata salii arhipline in care se afla si Lucian Pintilie, Cristi Puiu a spus:
„Cind Mihai Chirilov m-a sunat sa ma intrebe daca vreau sa vorbesc la lansarea acestei colectii, m-a incurcat, de fapt, foarte tare. Desi pare ca mi-e usor sa vorbesc, de fapt mi-e foarte greu sa vorbesc despre Lucian Pintilie. Eu m-am apucat de cinema din curiozitate si cu frica pentru ca este foarte greu sa imaginezi filme in limba romana, filme pescuite din lumea asta a noastra, si singurul autor care m-a ajutat sa trec peste aceasta spaima, prin filmele sale, a fost Lucian Pintilie. Acesta e un lucru foarte important, desi pare, asa, un raspuns complezent pentru un jurnal oarecare. Am aterizat in lumea filmului de aiurea si, in momentul cind am terminat studiile, am vrut sa fac un documentar despre Pintilie care sa se cheme Lucian Pintilie, un reconstitution/restitution (gasisem eu jocul asta de cuvinte destul de facil), dar n-am avut curajul sa il caut sa il intreb. Mi-a fost foarte frica.
Mai tirziu am avut ocazia sa lucrez cu Lucian Pintilie si, cumva, frica asta s-a adincit. Cind am lucrat la Dupa-amiaza unui tortionar, cumva toata echipa era praf, doar Lucian Pintilie era extraordinar de activ si atent la tot ce misca. In primul rind, era extraordinar de frig. Toata lumea murea de frig, domnul Pintilie nu avea probleme cu frigul. Am ajuns atunci sa imi reconfigurez discursul despre cinema si am ajuns cumva la ideea (poate parea timpit ce spun, dar cred cu toata fiinta mea) ca filmul e un efect secundar al unui drum parcurs, al unui demers care nu poate fi pus nici in cuvinte, nici in imagini. Cu Lucian Pintilie nu a fost ca si cum am fi stat in jurul focului si am fi vorbit despre cinema cit era ziua de lunga, dar, lucrind la Dupa-amiaza unui tortionar, am capatat un soi de intelegere a acestui lucru, ca filmul e un efect secundar al unei cautari autentice. Tindem sa credem ca cinema inseamna filme. Am incetat sa mai cred asta lucrind la Pintilie. Pe atunci judecam filmele pe care le vedeam, mai ales filmele lui, fara sa inteleg ca exista ceva mult mai important care se afla dincolo si care tine de o continua interogare a lumii in care traim.
Mi-e foarte greu sa vorbesc si pentru ca exista o istorie care ne leaga. E o istorie pe care eu am parcurs-o. Stiti, cind esti tinar, crezi ca le stii pe toate. Nu vreau sa imi fac o mea culpa din aia de vitrina si nu stiu daca e neaparat vorba despre tinerete, dar foarte repede m-am grabit sa judec o multime de lucruri si m-am grabit sa il judec si pe Lucian Pintilie si filmele pe care le-a facut.
De fapt, nu prea sint multe de spus. Eu ma cam invirt in cerc. Daca ar fi sa raspund la intrebarea «Ce a insemnat Lucian Pintilie?» (ma refer la perioada mea de formare), numai atita pot spune: ca, de fapt, cinemaul este altceva decit filmele pe care le vedeti, asa cum poezia se afla dincolo de poem, asa cum muzica se afla dincolo de sunete – si asta a fost un lucru pe care l-am inteles din intilnirea asta.“
Dupa ce i-a multumit lui Lucian Pintilie, Cristi Puiu s-a indreptat spre rindul unde se afla acesta ca sa il mai salute inca o data. Daca s-a auzit bine, Pintilie i-ar fi spus unui Cristi Puiu emotionat de parca ar fi fost scos la tabla de cel mai sever profesor al scolii: „Costumul e imprumutat?“.
PALMARES TIFF 2013
Trofeul Transilvania: Corabia lui Tezeu/Ship of Theseus, de Anand Gandhi (India)
Premiul pentru Cea mai buna regie: Rikiya Imaizumi pentru Ceasul rau, pisica neagra/I Catch a Terrible Cat/Koppidoi neko (Japonia)
Premiul Special al Juriului: Ana Guevara Pose, Leticia Jorge Romero pentru Ploaie de vacanta/ Tanta agua (Uruguay)
Premiul pentru Cea mai buna imagine: Pankaj Kumar pentru Corabia lui Tezeu/Ship of Theseus
Premiul pentru Cea mai buna interpretare: Gustav Dyekjær Giese pentru Nord-Vest/Northwest/Nordvest (regia: Michael Noer, Danemarca)
Premiul FIPRESCI: El limpiador (regia: Adrian Saba, Peru)
Premiul Publicului: Wadjda (regia: Haifaa Al-Mansour, Arabia Saudita, Germania)
Premiul de Excelenta: Luminita Gheorghiu
Premiul pentru Intreaga Cariera: Jirí Menzel, Stephen Frears, Adrian Enescu
Premiul Zilelor Filmului Romanesc la categoria Lungmetraj: Aici… adica acolo (regia: Laura Capatana Juller)
Premiul Zilelor Filmului Romanesc la categoria Scurtmetraj: Ca o umbra de nor (regia: Radu Jude)
Mentiune speciala Zilele Filmului Romanesc la categoria Scurtmetraj: Claudiu si crapii (regia: Andrei Tanase) si Pastila fericirii (regia: Cecilia Felmeri)
Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru Debut: O luna in Thailanda (regia: Paul Negoescu)
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din sectiunea Umbre: Moartea unei umbre/Death of a Shadow (regia: Tom van Avermaet, Belgia)
Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat in cadrul atelierului de film pentru adolescenti: Pentru Carlo (regia: Teona Galgotiu, Marc Solomon, Eva Todica)
Premiul Competitiei Locale: Fragment viu/Eleven töredék (regia: Bántó Csaba, Iszlai József) si Casa draga/Édes otthon (regia: Ábel Visky)
Mentiune Speciala in cadrul Competitiei Locale: Clubul de bridge (regia: Ana-Maria Vijdea, Cristina Hanes)
Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de lungmetraj din cadrul Concursului National de Scenarii, organizat de HBO Romania in parteneriat cu TIFF: Reparatia de Toma Bogdan
Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj: Dispozitivul 0068 de Radu Barbulescu
Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de documentar: Despre starea de bine de Marius Iacob