A doua editie a festivalului Docuart, desfasurata intre 26-29 septembrie la Cinemateca Eforie din capitala, a totalizat patruzeci si trei de documentare care au rulat in fiecare zi, de la prinz pina seara, in conditii exceptionale. Diminetile au fost dedicate celor trei masterclass-uri sustinute de Razvan Butaru – pe tema „Popor, natiune, patriotism” – Francisc Mraz – „Estetica in documentar” – si Thomas Ciulei – „Documentarul de autor”.
„Ce aduce nou aceasta editie? Doua sectiuni competitionale: prima este dedicata studentilor, iar a doua profesionistilor”, a aratat Daniela Apostol, presedintele Asociatiei Docuart.
Doar filme care au suflet
Daca prima zi de festival a fost dedicata proiectiilor de filme studentesti inscrise in competitie, urmatoarele doua zile au reunit filmele profesionistilor, productii din ultimii doi ani. In ultima zi a festivalului s-au prezentat, sub titulatura „File din istoria documentarului romanesc”, documentare realizate in perioada 1936-1957.
O selectie interesanta si diversa ca tematica si stil. „Am scos din discutie filmele care nu au suflet”, a spus in deschiderea festivalului Francisc Mraz, membru al juriului festivalului alaturi de Thomas Ciulei si Marian Tutui, intr-o pledoarie entuziasta a ceea ce isi doreste sa fie Docuart: „Un politist estetic al documentarului romanesc”.
„Media filmelor din festival este foarte buna”, a spus realizatorul si criticul de filme Florin Barbu, membru in juriul de preselectie in care au mai fost cooptati Mihai Fulger si Zamfira Nastasache. Florin Barbu a remarcat ca noutate faptul ca, dintre filmele studentesti, multe se indreapta spre investigatie.
Tot la capitolul organizatori o mentionam pe Catalina Grama (Jojo), care a marturisit ca s-a alaturat Docuart din prietenie pentru Daniela Apostol si ca, desi vine dintr-o zona comerciala, este dornica sa sustina, ca persoana publica, acest festival in care crede.
Mediu, literatura, dans, detentie…
Dintre filmele atit de diverse selectionate in competitie: Delta Dunarii – paradisul aproape pierdut, regia Ioana Dorobantu si Dan Ratiu (2012), Benjamin Fondane – Iasi, Paris, Auschwitz, regia Andreea Stiliuc (2012), Calatoria lui Sergiu Al. George, regia Alexandru Munteanu (2012), CNDB ocupat: documentar, regia Emi Vasiliu (2012), Memoria vie a profesorilor universitari din Cluj-Napoca, victime ale sistemului concentrationar stalinist, in marturii de istorie orala, regia Silvia Pintea (2012).
In afara competitiei au rulat, in fiecare seara, filme invitate, urmate de mese rotunde cu membrii echipei realizatoare: Vorbitor, in regia lui Radu Munteanu si Alexandru Baciu, Turn Off the Lights, regia Ivana Mladenovici, Aici… adica acolo, regia Laura Capatana Juller, 8 Martie, regia Alexandru Belc si Gone Wild, regia Dan Curean.
Trofeul festivalului a fost cistigat de STREMT 89, de Anda Puscas si Dragos Dulea (2012).
Propaganda si reclama, dar si-un strop de poezie
Au fost asteptate cu mare nerabdare si s-au bucurat de cel mai numeros public documentarele din perioada 1936-1957, reunite intr-un calup de doua ore intitulat „File de istorie cinematografica”. Asociatia Docuart se declara preocupata de istoricul filmului documentar romanesc si de traiectoria pe care acesta o urmeaza in prezent. Pentru festival, s-au ales citeva filme din Arhiva Nationala de Filme, deloc sau foarte putin vizionate. Proiectia a beneficiat de o prezentare realizata de conf. dr. univ. Marian Tutui, care a pus publicul in tema cu ceea ce avea sa vizioneze: unele filme erau propaganda vadita, fiindca „documentarul a fost mereu legat de propaganda”, iar altele erau pur si simplu publicitate (la CEC sau la portelan), stramosi de acum saptezeci de ani ai reclamelor de acum. Multe nume de pe generice se repetau, „realizatorii fiind profesorii profesorilor celor care fac acum filme”.
Spectatorii s-au amuzat, au oftat si s-au delectat cu Bucurestii lui Kurt Wesse si Paul Calinescu, din 1936, cu o Calea Victoriei intesata de trecatori, masini si trasuri. In Tara Motilor de Paul Calinescu, pe un „comentar de Mihail Sadoveanu”, am vazut o Rosia Montana exploatata cu dinamita si tirnacoape. Apoi in Portelanul romanesc, realizat de Ion Cosma in 1943, am avut senzatia unei vizite de demult cu clasa la fabrica insa, dincolo de tonul propagandistic, ne-a placut sa vedem pensula fina nascind minuni de decoratiuni aurii pe margini de cescute delicate.
Ne-am amuzat si revoltat in fata celor Zece zile in Romania, film facut de Ion Rodan in 1957, cind un roman pretinde ca e un francez care pretinde ca viziteaza Bucurestiul, orasul Stalin si Sibiul si din cind in cind, in aceasta poveste contrafacuta grosolan, strecoara, cam ca la stirile cu strainii de acum pe litoral, un: „ah, romancele!” de tot risul.
Si ne-a placut mult, chiar foarte mult, Casa de pe strada noastra, de Mircea Saucan, un film din 1957, poveste spusa de Radu Beligan, cu locatarii perindati in diferite epoci intr-o casa, „o casa e o nava de calatorit in timp”, cu iubiri, bucurii, dezamagiri si ecouri: „casele sint niste vaste cutii de rezonanta”.