Si la urma urmei, ce este, dom’le, norocul asta, unde se face si cum cade pe pamint doar pe capul unora in timp ce altii ramin cu ochii in soare?
Erau multe intrebari in capul lui Mitica. Unele fara importanta, altele insa chiar il ardeau. Si chiar nu e bine sa se supraincinga un creier simplu de la tara. Mai degraba sa fie lasata filosofia in circa celor profunzi.
Afacerea a inceput-o cu patru oi si un berbec vrednic. Acum are paispe cirliontate, fiecare cu numele ei. Le mulge si face cas dupa aceeasi reteta cu care se face casul de secole. Duminica dimineata la cinci e primul in statia de autobuz, cu cite zece kilograme de brinza in fiecare mina, pe care o vinde la oras. Ca degeaba produci daca nu desfaci. De regula se pune la taraba cinci, ca asa s-a obisnuit. Nici central, dar nici pe margine, numai buna de atras privirea clientului. Brinza este curata, buna la gust, fara fire de par in ea, iar Mitica sta tot timpul cu chelia la vedere pentru a corobora.
In duminica la care fac referire se pare ca marfa lui nu avea cautare. Si el nu era genul care sa-si faca marketing strigind la oameni ca sa-i ademeneasca. Statea cuminte cu coatele pe marginea tarabei si visa cu ochii deschisi, apoi pe nesimtite a atipit. S-a visat pe o alta planeta, intr-o alta piata agroalimentara, in care el era singurul vinzator de lactate.
Omuletii verzi se opreau sa-l salute cu respect. I se adresau ca de pe buletin, Dumitru, ceea ce nu o sa vezi la tarabagiii paminteni. Se puneau apoi la coada cu speranta ca o sa apuce macar o farima din minunea alba. Iar cind gustau din ea nu mai conteneau cu laudele. Domnu’ Dumitru, dar e cea mai buna brinza din galaxie! Cinste dumneavoastra! Dati-mi voie sa va sarut miinile cu care munciti!
Si el le dadea miinile la pupat, intocmai ca un nas interplanetar. Da, domnule, uite niste fiinte care imi apreciaza stradania asa cum se cuvine. Ca doar pentru ei ma sacrific. Pentru ei am lasat scoala la unspe ani si umblu pe dealuri fluierind dupa oi. Pentru ei nu reusesc sa scot mirosul asta acru din haine, oricit de mult le-as trage pe magla. I se paru ca are tunica botita si vru sa o netezeasca cu palmele.
Se pare ca nu poti avea coatele pe taraba si sa-ti dezbotesti tunica in acelasi timp. Mitica a cazut cu fata in cas, care l-a protejat de un impact mai dur, ca un airbag lactic. S-a trezit brusc si buimac. Batrina din fata lui cerea jumatate de kilogram. Bun si asa, macar face bani de autobuz.