– Fragment –
Popa din Chirsova venea des pe la Comrat sa-si vada fata (poate o fi fost totusi eleva de liceu, sa fi avut asadar 16-17 ani? Sau poate isi facea ucenicia pe la vreo croitorie din oras) si, de cite ori venea, mai bea cite un pahar cu Dimitri daca-l nimerea acasa. Un pahar, doua, trei, pina li se urca mitilicu la bagdadie, cum zicea mama. Adica li se urca alcoolul la cap. Nu am destule elemente ca sa-mi pot imagina cum decurgea o intilnire din asta, intre un popa de tara, basarabean cu pofta mare de viata, si un negustor spilcuit, uns cu toate alifiile, umblat prin tirguri, amindoi abtiguiti, dar sint convins ca Dimitri va fi aflat despre fata din primele intilniri cu tatal ei. Iar daca e sa-mi las mintea sloboda, as putea sa mi-l inchipui aducindu-i pe furis stofe si matasuri scumpe pentru rochii, poate si lenjerie de dantela, cit sa-i cistige inima. Azi asa, miine asa, a ajuns la urechile bunicii ca barbatul ei o insala. Mesagerul acestei vesti naprasnice a fost mama, un copil pe-atunci. Intr-o zi, se juca de-a v-ati ascunselea cu Olga si a dat peste tatal ei hirjonindu-se in grajd cu fata popii. L-a pirit bunica-mii imediat. Atit de mult a rascolit sufletele acest incident, incit, peste ani, familia mea mai pastra inca o tacere desavirsita asupra numelui fetei si asupra rolului mamei in desfasurarea evenimentelor. Tirziu, iscodita de mine, mama mi-a mai povestit cite ceva, dar a evitat totdeauna detaliile. In orice caz, de-atunci, intre Neaca si barbatul ei n-a mai fost intelegere. Cind venea de la tirg era de-ajuns o vorba si vinovatia lui Dimitri se aprindea ca para focului, in accese de minie nemaipomenite. Isi tragea femeia in grajd – cu porti grele si ziduri groase, nu se auzea nimic in afara, acelasi grajd in care se tavalise cu ibovnica din vecini –, ii infasura cozile pe-o mina si-o tira si-o izbea de pereti pina o lasa lata. Ca sa uite si sa nu mai stie de nimic, Neaca ar fi dat in darul betiei. Ce bea, cit bea, cind bea, unde bea, nu stiu, fiindca mama nu mi-a confirmat niciodata susotelile rudelor pe seama bunicii. Mi-a spus in schimb ca Neaca mergea la biserica, dadea acatiste si se tot sfatuia cu unul, cu altul din familie despre necazul care se abatuse asupra casei ei. Toti o povatuiau sa indure, sa taca si sa rabde, ca sa nu se faca de rusine. Pe Dimitri il stia lumea, era negustor respectat si cu dare de mina. Intr-un tirziu, bunica s-ar fi spovedit la un preot asa: „Parinte, cind o muri Dimitri, chem lautarii, imi pun basma rosie si margele si joc in mijlocul drumului pina cad din picioare!“. „Ei, cum sa faci asa ceva?“, s-ar fi ingrozit popa. „Ba asa, Parinte, asa am sa fac!“
Un detaliu cu precadere mai mult incurca decit descurca biografia bunicii mele. Nu m-am gindit, cit timp a trait mama, s-o intreb daca nu cumva preotul la care s-a spovedit Neaca era chiar tatal ibovnicei lui Dimitri. De ce cuvintele ei spuse acelui preot imi suna ca o amenintare? Si eu m-am surprins, de-a lungul vietii, intinzindu-le adesea capcane dusmanilor, reali sau presupusi, croind intrigi complicate ca sa-i oblig sa se demaste singuri mai devreme sau mai tirziu. Dac-ar fi deci s-o judec pe Neaca dupa mine, nepotul ei, atunci as fi convins ca preotul caruia i s-a spovedit era chiar popa de la Chirsova. N-ar fi avut si el destule motive sa fie suparat ca Dimitri se incurcase cu fata lui? Sau poate era mindru, stiu si eu? Cunoscind povestea femeii inselate, nu-i devenise insa complice? Asa s-ar explica de ce ea nici nu s-a temut sa-i aduca la cunostinta un plan atit de putin crestinesc si de vinovat, in fond. Ma rog, sa zicem ca el a descurajat-o in dorinta ei de razbunare.
Cu exceptia popii, putini vor fi stiut despre legamintul bunicii mele. Intr-o zi, vine bunica-meu, Dimitri, de la tirg si zice mi-e rau, mi-e rau, mi-e rau…… Si moare! Moartea lui neasteptata lasa, la rindul ei, loc de intrebari, presupuneri si nedumeriri, desi se inscrie, ca sa zic asa, in plan. Sau tocmai fiindca se inscrie in plan. N-am nici o dovada ca Neaca va fi trecut de la gindul mortii barbatului ei la fapta. Dar daca a fost, pe undeva, mina ei totusi? Daca i-a pus vreo matraguna in mincare sau i-a facut cine stie ce farmece? Bataile lui Dimitri, disperarea si ideea ei despre razbunare ar putea duce la concluzia ca, innebunita de gelozie si de trai rau, ea ar fi avut tot interesul sa grabeasca deznodamintul lucrurilor. Vedeti, cercetind vietile alor mei, mi-am dat seama ca, punind cap la cap putinele lucruri pe care le stim despre cineva, am putea sa descoperim situatii, fie ele si imaginare, cu totul neasteptate si chiar cumplite despre propriul trecut. In venele mele curge singele acestei femei tradate si insetate de razbunare. Din ecuatia mortii subite a lui Dimitri nu trebuie uitat, ca posibil suspect, nici popa de la Chirsova, desi, preot fiind, e mai greu de presupus ca s-ar fi implicat nemijlocit in moartea bunicului meu. Numai daca rusinea si dezastrul fiicei nu-i vor fi intunecat si lui mintile…
Urmind traditia, citiva barbati din vecini au spalat trupul neinsufletit al bunicului, l-au asezat in sicriu, apoi au pus sicriul pe masa si bunica-mea, impreuna cu rudele, au aranjat tot pentru priveghi si inmormintare. Lumea incepuse sa se stringa in curte, cind Neaca ii da un banut unui copil: „Du-te si cheama-l pe Vasilica!“. Vasilica avea o orchestra de tigani care cinta pe la nunti. L-am mai prins si eu pe un nepot de-al lui, lautar vestit. Vin tiganii la poarta cu tambal, acordeon, vioara, contrabas si, cind vad ca e vorba de mort, dau sa plece. „Nu, Vasilica, veniti incoace“, zice bunica-mea. Apoi s-a dus in casa, s-a imbracat ca de sarbatoare, si-a pus margele si o basma rosie pe cap, a iesit in batatura si le-a zis tiganilor: „Cintati!“. „Ce sa cintam?“ „Hore, sirbe, ce vreti voi!“ Au cintat tiganii si Neaca a jucat, si-a jucat, si-a jucat, s-a invirtit, a batut din tocuri in ritmul muzicii, de-i sfiriiau calciiele, in vazul vecinilor si al trecatorilor, pina a cazut in drum, rupta de oboseala. Tiganii lui Vasilica au lasat instrumentele, s-au repezit, au ridicat-o de jos si-au dus-o in casa. Neaca si-a revenit, s-a spalat, si-a pus straiele de doliu, s-a dus la capatiiul barbatului ei si l-a plins. A plins, a bocit… Iar mama spunea ca ar fi zis: „Iarta-ma, Dimitri, c-am jucat cind tu esti mort si incremenit in cosciug, dar mi-am varsat naduful pentru ce mi-ai facut o viata-ntreaga!“. Apoi l-au pus pe nasalie si patru barbati i-au purtat cosciugul la groapa. Neaca si-a crescut fetele singura, cu banii trimisi de cumnatul ei de la Taskent, le-a maritat si apoi le-a razgiiat copiii, adica pe mine, pe sora-mea si pe verii nostri.
Cind mi-o amintesc eu, era o femeie vrednica si impacata. Sau poate asa o vedeau ochii mei de copil. Nu aflasem inca nimic despre trecutul ei. Imi parea o fiinta fara virsta. Se imbraca totdeauna in haine negre. Dimineata se trezea devreme, inaintea tuturor, si aprindea carbunii samovarului. La noi acasa, samovarul statea cald tot timpul. Clipocea de dimineata pina seara, neincetat. Ne trezeam si ne culcam in sforaitul carbunilor si in mirosul de ceai. Se bea ceai la toate mesele, in timp ce se minca. Bunica musca dintr-o bucatica de zahar cubic, ducea filigeanul la gura si lua o inghititura de ceai, iar musca din zahar, iar bea din ceai, cum fac rusii. Asta se chema ceai pricusca. De Paste si de Craciun freca samovarul cu o pasta de curatat dintr-o cutiuta pe care scria AMOR si pe urma il stergea cu praf de creta.
In zori, dupa ce pregatea samovarul, Neaca taia in felii o franzela impletita, facea friganele si ne astepta cu cite un ou fiert, o bucatica de brinza de vaci cu smintina si dulceata. La alegere. Uneori ne facea rulouri din coca de cozonac umplute cu magiun amestecat cu nuca. Ori lalanghite, din compozitie de clatite, ceva mai groasa, perpelite in ulei incins. Si ghezlimele, un fel de portofele cu brinza.
Dupa-amiezile, ne freca fiecaruia, mie, sora-mii si verilor, intr-un pahar, cite un galbenus de ou cu zahar, pina se facea o crema albicioasa. Asta se numea gogal-mogal. Alteori primeam cite o cana cu lapte cu cacao, cicoare sau naut risnit. Pe timp de post, bunica ne facea cutea, adica griu fiert, ca la coliva, dar mai apos, cu vanilie, zeama de flori si miere de albine.
Spre deosebire de mama, Neaca rareori povestea intimplari din trecut. Ea traia numai in prezentul in care trebaluia prin casa si in ograda si se ocupa de nepoti, cit erau parintii la munca. Desi stia ruseste, turceste si bulgareste, cu noi vorbea pe romaneste. Uneori o auzeam folosind expresii frantuzesti. Tu parles! zicea, cind se mira de ceva sau voia sa atraga atentia asupra unui lucru anume. Nu cred ca invatase frantuzeste, dar auzise pe undeva si retinuse citeva expresii din astea.
In ’40, cind au invadat rusii Basarabia, Neaca si tanti Olga, cu familia ei, au tinut mortis sa ramina acasa. Toate incercarile tatei de a le convinge sa se urce in caruta care ne-a dus pe noi la gara au fost in zadar. Bunica ne-a petrecut pina la poarta. „Sa las casa si sa plec? Unde sa plec, ma, Iliusa?“, i-a zis tatei. „Tu ai copii, ai nevasta, ia-i si du-te! Eu mai am pomeni de facut pentru Dimitri. Cum sa-l las si sa fug?“
De atunci, n-am mai stiut nimic despre Neaca. Am aflat pe urma, cind ne-am intors acasa pentru putin timp, intre doua refugii, ca, in noaptea de dupa plecarea noastra, pe ea, pe Olga, pe sotul ei, pe verii mei si pe multi altii i-au imbarcat rusii in camioane si i-au dus in lagarele din Siberia. Dupa razboi nu s-a mai intors acasa niciunul dintre ai nostri. Nici acasa nu mai era, de altfel, acasa.
AUTOAREA
Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Intre 1995 si 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, sectia romana de la Londra. Intre 2004 si 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucuresti. In 2006 a publicat primul roman non-fictional din literatura romana, Spovedanie la Tanacu, urmat, in 2007, de Cartea Judecatorilor. Cele doua romane, in dramatizarea autoarei, au devenit piesa de teatru. Spovedanie la Tanacu a avut premiera la New York in 2007, in regia lui Andrei Serban. Acelasi volum a inspirat de asemenea filmul Dupa dealuri (Beyond the Hills), in regia lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012. In 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru Brancusi contra SUA, o abordare inedita a celebrului proces cu acelasi nume intentat de Brancusi statului american in 1926. La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat Noptile Patriarhului (2011), In Tara lui Dumnezeu (2012), Spovedanie la Tanacu (ed. a II-a, 2012, 2013; roman tradus in limba italiana) si Cartea Judecatorilor (ed. a II-a, 2013).
CARTEA
El isi cauta amintirile. Ea incearca sa scape de ele. Generatia pierduta a Basarabiei interbelice se intilneste cu generatia Pink Floyd a Romaniei comuniste, intr-o incursiune ametitoare in istoria personala si in cea colectiva. Punctul lor de intilnire: muzica lui Dimitrie Cantemir… In timp ce el e absorbit de trecutul propriei familii si de destinul ei, Marina se vede prinsa intr-un triunghi familial apasator, din care mai fac parte mama si fratele ei plecat la munca in Anglia.
De-a lungul unui fir narativ plin de contraste, noul se impleteste cu vechiul, iubirea pentru trecut intilneste speranta fata de viitor, iar personajele se transforma, de la un capitol la altul, printr-o metamorfoza continua a portretelor. „Domnita“ Marina si necunoscutul basarabean isi traiesc povestea de dragoste intr-o lume care inca mai asteapta ca ranile trecutului si nedreptatile istoriei sa se vindece.