In prima zi, peste 250 de persoane au umplut Ateneul Tatarasi pentru a viziona documentarul de 20 de minute care a fost difuzat de TVR, a rulat la TIFF, la Astra Film si poate fi gasit si pe blogul jurnalistului. La evenimentul moderat de Andrei Giurgia (Asociatia Studentilor Jurnalisti) a participat si George Onofrei, coordonatorul colectiei „Ego. Publicistica“ a Editurii Polirom. Joi, aproximativ 100 de persoane au asistat in Sala Ferdinand a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi la lansarea cartii Tara cu un singur gras, aparuta la Editura Polirom, eveniment la care au luat parte profesorul universitar Daniel Condurache, lectorul universitar Alex Savitescu si George Onofrei. Ambele evenimente s-au incheiat cu discutii libere despre Coreea de Nord si cu intrebari din partea publicului.
Este a doua oara cind Adelin Petrisor vine la Iasi si vorbeste despre „cea mai inchisa tara din lume“. La inceputul anului, acesta a lansat la Librarium Palas albumul de fotografie Coreea de Nord, un lagar cit o tara, 200 de imagini care reflecta frica in care traiesc nord-coreenii si umilintele la care sint supusi de catre regim. „Daca in Irak mirosi moartea pe strazi, in Coreea de Nord poti mirosi frica“, spunea atunci jurnalistul de razboi. Astfel, asa cum a subliniat la lansarea de joi profesorul Daniel Condurache, experienta lui Adelin Petrisor in tara din Asia de Est a devenit una multimedia pentru public: de la documentarul care poate fi vazut pe blogul jurnalistului la cartea si albumul de fotografie care se gasesc in librarii.
Despre Coreea de Nord se vorbeste mereu mult, mai ales in ultima vreme, dar, asa cum a subliniat si Adelin Petrisor, multe dintre lucrurile pe care le auzim pot fi neadevarate sau umflate. Este o tara atit de inchisa incit informatia circula greu spre deloc in afara. „Inchipuiti-va ca inca nu stim exact citi ani are Kim Jong-un (n.r.: actualul lider suprem). Anul trecut, cind lumea a aflat ca urmeaza sa devina lider, agentiile de stiri vorbeau despre «un tinar de 28 sau 29 de ani»“, a explicat jurnalistul. Acesta a mai povestit ca in timpul vizitei sale nu a fost lasat sa intre in casele oamenilor de rind sau sa vorbeasca cu acestia pe strada in absenta ghidului, care „dirija“ discutiile. Astfel, povestea radioului care nu poate fi niciodata inchis de tot, doar dat mai incet, ramine in continuare un mit si pentru el. Pina si banderolele pe care le purtau jurnalistii aveau de fapt scopul de a-i scoate in evidenta pentru ca oamenii de rind sa ii ocoleasca, sa nu intre in vorba cu ei.
20 de minute de frica
Documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat prezinta o parte din experientele lui Adelin Petrisor si ale cameramanului Catalin Popescu pe strazile Phenianului. Cei doi au fost insotiti mereu de ghid, care le era si translator, si in momentele in care incercau sa intre in vorba cu cineva, acesta inflorea spusele persoanei respective ca sa fie mai pe placul regimului. Jurnalistul a povestit ca, dupa ce s-a intors in tara, a lucrat cu un cunoscator al limbii coreene, care i-a spus ca exista diferente intre ce vorbesc oamenii si ce traduce translatorul, „cam 25% adauga de la el“. Tot in film sint vizibile multe momente in care ghidul le blocheaza camera cu mapa pe care o are in mina, spunindu-le ca nu au voie sa filmeze respectivul lucru. La metrou, de exemplu, pe care l-a laudat ca fiind construit dupa cel rusesc, le-a spus sa opreasca camera, sa nu interfereze cu aparatura performanta de acolo. Acestia au lasat-o pornita pe ascuns si, fiind un tren foarte vechi, de prin anii ’50, bineinteles ca nu s-a intimplat nimic.
„Am avut probleme destul de mari in momentul in care ne-am asezat sa-l organizam, sa-l montam, pentru ca ati vazut in material multi oameni care nu sint in ipostaze tocmai pe placul regimului de la Phenian. Sint oameni care dorm din cauza epuizarii, dorm in timpul discursurilor oficiale, si credeti-ma ca asta e infractiune acolo. Sint foarte multe lucruri trecute in codul lor penal si noi ne-am intrebat daca dam aceste imagini, nu cumva le facem rau acelor oameni care au interactionat cu noi“, ne-a marturisit jurnalistul. Au hotarit sa dea imaginile, riscind poate libertatea citorva dintre cei care apar, considerind ca e mai important ca lumea sa stie ce se intimpla in Coreea de Nord si, poate chiar cu timpul, sa contribuie la mobilizarea comunitatii internationale pentru rezolvarea situatiei de acolo.
65 de ani de propaganda
Propaganda din Coreea de Nord functioneaza foarte bine, este de parere jurnalistul, avind in vedere ca de 65 de ani oamenii sint expusi zilnic la ea. Pe oriunde mergi, megafoanele de tabla, televizoarele, radiourile numai despre lider vorbesc. „La metrou ziarele sint afisate pe sticla, sint puse pe peron ca lumea sa le citeasca. In momentul in care am intrat sa filmam erau 10-12 copii care asteptau trenul. Cind au vazut o echipa de televiziune, toti s-au ridicat de pe scaun si s-au dus la acele ziare si se prefaceau ca citesc presa“, a povestit Adelin Petrisor.
A dat si exemplul cartii Evadare din Lagarul 14 (Editura Corint), care spune povestea unui nord-coreean care s-a nascut intr-un lagar si pina la 23 de ani nu a avut deloc contact cu lumea dinafara, nici macar cu societatea nord-coreeana. „Si o sa vedeti cu cita naturalete povesteste acest tinar, care a reusit sa fuga in niste conditii foarte cumplite, cit de mindru a fost cind si-a turnat mama gardienilor, care incercase sa fuga din lagar si care a fost executata. Cit de mindru a fost in momentul acela. De ce? Pentru ca acelea erau reperele lui morale, asa invatase“, a explicat jurnalistul de razboi.
„Asa am fi putut arata noi daca nu exista momentul 1989“
Motivul pentru care Adelin Petrisor a ales sa se apropie de subiectul acesta are legatura si cu faptul ca in Romania de dinainte de Revolutie se gasesc asemanari cu dictatura nord-coreeana. Nicolae Ceausescu chiar a invatat din vizitele sale acolo si apoi a implementat lucruri similare in tara. „De aceea sper ca tinerii sa vada materialele acestea si sa vada ca pe planeta se intimpla asa ceva. Capitalismul e imperfect, cu multe probleme, inegalitate, dar macar poti sa incerci sa-ti alegi un viitor, poti sa visezi ceva, poti sa visezi ca faci ceva, s-ar putea sa nu reusesti sau s-ar putea sa reusesti. Acolo, oamenii nici macar nu pot visa sa faca ceva.
N-am vazut oameni mai speriati, si am fost si in Irak de foarte multe ori, inclusiv inainte de caderea lui Saddam Hussein“, a marturisit jurnalistul. De asemenea, el considera ca uitam intotdeauna lucrurile urite, creierul pastrind doar amintirile frumoase, motiv pentru care apar si nostalgicii dupa comunism, dar tine sa aduca aminte ca o dictatura nu naste nimic frumos si ca in cazul de fata trebuie sa pastram si amintirile neplacute, ca sa nu mai repetam aceleasi greseli. „Ne uitam la politicienii nostri, si in stinga si in dreapta, si cind ii vad ma gindesc ca multi dintre ei si-ar dori tare mult sa ne vada incolonati la inviorare dimineata cintind «Desteapta-te, romane!». Si ce e si mai infiorator e ca si multi dintre cei tineri sint asa“, a explicat jurnalistul de razboi, spunind ca daca n-ar fi NATO si Uniunea Europeana, multi din clasa politica actuala ne-ar intoarce in citeva minute la dictatura. De aceea, acesta i-a indemnat pe tinerii prezenti la evenimente sa traga invataturile necesare din aceste materiale, pentru ca „indiferent ce veti face, contribuiti la puzzle-ul care va fi Romania“.
Si profesorul Daniel Condurache a spus ca modul acesta al romanilor de a indulci o realitate infioratoare cum a fost comunismul autohton are nevoie de povesti precum cele spuse in Tara cu un singur gras, subliniind pentru studentii de la Jurnalism ca volumul e si un exemplu de cit de simplu si clar pot fi transmise idei cutremuratoare.
Lectorul universitar Alex Savitescu a marturisit ca a parcurs cartea „cu ochii aluia care statea la coada la banane in ’85, ’86“ si a spus ca „atunci cind citesti relatarea lui Adelin Petrisor din Coreea de Nord te stringe foamea“, daca ai memoria Romaniei comuniste.
Adelin Petrisor a mai povestit despre cum, desi stateau la cel mai aratos hotel din Phenian, singura modalitate de a suna la redactie era sa coboare la parter si sa astepte la o coada unde un operator le facea legatura. „Noi am mai trecut prin asa ceva, dar pentru cei de la CNN, BBC era inimaginabil sa stai la coada sa dai un telefon“, a spus acesta. Insa e convins ca cele mai mari atrocitati vor fi descoperite in satele izolate ale Coreei de Nord – „daca la noi sint locuri fara curent, imaginati-va ce-i acolo“ –, unde au fost intilnite si cazuri de canibalism din cauza foamei. Mai mult, jurnalistul e de parere ca, odata ce va cadea regimul, „pentru ca va face implozie la un moment dat“, oamenii nu vor sti ce sa faca; daca n-ar fi fratii lor de la sud sa-i ajute, probabil s-ar inchide si ar muri, pentru ca toata viata au fost obisnuiti sa li se spuna ce sa faca.
„Poporul nu exista, e doar o sursa de venit pentru dictator“
Celor care au nostalgia comunismului si spun ca in perioada ceausista s-au construit blocuri si drumuri le-a amintit ca ele tot de oameni au fost facute, nu de dictatura. „Intr-o dictatura, oamenii simpli sint figuranti in filmul conducatorilor sau butaforie, sint niste piese pe o tabla de sah, iar sansele lor nu sint zero, ci negative.“ La serbarea de 100 de ani de la nasterea presedintelui etern Kim Ir Sen, despre care copiii invata in scoli ca poate sa vorbeasca cu animalele si ca la moartea lui au plins rindunelele, au fost adusi in Phenian un milion de oameni la parada. Intrebind ghidul care-i motivul, pentru ca cei din departare oricum nu vad nimic, raspunsul a fost ca se vede frumos, ca dictatorului ii place, iar oamenii au venit pentru ca il iubesc. „Nu a venit nimeni din dragoste, cum nu venea nimeni din dragoste nici la noi, la 23 august, erau adusi cu forta elevi, studenti, profesori si asa mai departe“, a spus Adelin Petrisor.
Acesta i-a indemnat pe cei prezenti la lansarea de carte sa citeasca si sa traga singuri concluziile. „Nu trebuie sa ne credeti nici pe noi, pe mine sau pe domnii profesori, dar nici pe nostalgicii comunismului. Cititi, exista istorie recenta, exista atitea surse acum, si trageti concluziile.“
Intrebat din public ce l-a marcat cel mai mult in vizita sa in tara din Asia de Est, jurnalistul a spus ca l-a frapat culoarea gri, faptul ca oamenii sint imbracati tern si-s mereu mohoriti. „N-am vazut oameni zimbind acolo. Griul e culoarea cu care as putea sa descriu cel mai bine Coreea de Nord ca stare, ca natie.“