Dosar - Andrei Udisteanu -
Dupa instalarea la putere a regimului de ocupatie sovietic, la 23 august 1944, au fost interzise si scoase in afara legii publicatiile care apartineau altor partide politice decit cel comunist. Altele au fost obligate sa-si schimbe orientarea politica, toata presa scrisa din Romania devenind, atit la nivel central, cit si la nivel local, un "oficios" al puterii. Regimul comunist a fost in permanenta interesat de propagarea la un nivel cit mai larg a valorilor sale ideologice. De aceea, in saptaminalele de satira si umor s-a manifestat in special proza umoristica, in care aluzia era singura forma prin care se puteau aduce ironii cu adresa politica. Umorul parea a fi "cu voie" de la politie si de aceea spirite umoristice cu greutate ca Ion Baiesu, inventatorul "umorului la domiciliu", alegeau sa scrie atit de abstract, incit de multe ori glumele pareau de neinteles. Scriitorul prefera sa isi imagineze interviuri luate unei Satane dornice de publicitate la un meci de fotbal intre Rai si Iad sau un Costel care nu vrea sa sufere de "remuscare" in fata Tantei si care spune ca "trebuie neaparat sa avem un ideal" – dupa invataturile regimului (Val Panaitescu, Humorul – sinteza istorico-teoretica, Editura Polirom, Iasi, 2003).Singura publicatie de satira si umor acceptata de regim a fost celebra „Urzica”, aparuta in 1948. Cenzura actiona extrem de eficient la „Urzica”. Rar se intimpla ca vreun act de protest impotriva regimului sa reuseasca sa ajunga pe piata. Exista insa citeva cazuri in care redactorii revistei au riscat sa „inoate” impotriva curentului. De exemplu, la moartea lui Stalin, in loc ca revista sa iasa in format alb-negru in semn de durere a poporului roman pentru „tatuca” rus, redactorii au preferat ca numarul respectiv sa nu mai apara deloc pe piata.
La „Urzica” erau permise unele ironii pe seama situatiei sociale din tara. Asa se explica publicarea in unul dintre numerele revistei a unei caricaturi ce reprezenta un cal sorbind dintr-o ceasca, o ironie la adresa „nechezolului” ce inlocuia cafeaua la vremea aceea. Revista aparea si in formatul unui almanah denumit „Perpetuum comic”, unde se regaseau colectii de texte ale marilor umoristi romani, ca I.L. Caragiale, si caricaturi de multe ori fara legende pentru a putea fi interpretate in diferite moduri in cazul in care caricaturistii erau acuzati de vreo opozitie.