– Fragment –
Fiindca in miezul noptii doi dintre baieti au evadat, n-am mai plecat de dimineata. Am lasat in soarele abia rasarit pelerinele batoase, de un verde inchis, care nu se uscasera peste noapte, si o vreme am privit la raul rosu-maroniu ascuns de cativa smochini, dincolo de drumul care se intindea pe partea cealalta a gardului viu scund. Ploaia apriga de ieri lasase crapaturi zgrunturoase in drum, prin care curgeau acum siroaie limpezi. Raul, in care se adunau ploaia, zapada topita si apa care se varsa din bazinul spart, se umflase si vuia, iar pe suprafata lui treceau, plutind cu o iuteala fantastica, lesuri de pisici, de caini si de sobolani.
Pe drum se adunasera femei si copii din sat, veniti sa ne priveasca cu ochi curiosi si timizi, cu o neobrazare natanga in priviri. Pe noi ne scoteau din minti cum susoteau intre ei surescitati, cu voci joase si cum mai scapau cate un raset sonor, cand si cand. Pentru ei nu eram altceva decat niste straini. Cativa dintre noi s-au dus pana la gardul viu si si-au falfait in fata satenilor penisurile mici si imature, ca niste piersici rosiatice. Prin grupul de copii frematand si chicotind si-a croit drum o femeie intre doua varste, cu buzele stranse si tuguiate. Razand, rosie la fata, le impartasea detalii despre noi, intr-un limbaj vulgar, prietenelor ei cu sugari in brate. Dar distractia asta se repeta in fiecare sat, deja de prea multe ori ca sa ne mai amuze reactia exagerata si nerusinata a tarancilor la vederea penisurilor noastre, circumcise dupa cum era obiceiul pe la scoala de corectie.
Ne-am hotarat sa nu-i bagam in seama pe satenii care ne priveau insistent de pe partea cealalta a gardului viu. Precum niste fiare in cusca, fie ne plimbam in cerc de partea noastra a gardului, fie ne asezam pe pietrele uscate de soare si priveam umbra palida pe care frunzele o aruncau pe tarana turungie, ori le urmaream conturul albastrui si tremurator cu varfurile degetelor.
Doar fratele meu se uita cercetator la cei de dincolo de gard, inaltandu-se peste plantele asemanatoare cameliilor, cu frunzele tari si coriacee, pe care zaboveau stropi de roua care-i udau haina pe piept. Pentru el, satenii erau cei care aratau ca niste straini neobisnuiti si-i starneau curiozitatea. Din cand in cand venea in fuga la mine si, cu glasul subtiat de atata emotie, imi rasufla fierbinte in ureche, povestindu-mi plin de insufletire despre ochii trahomatosi ai copiilor din sat, despre buzele lor crapate si despre degetele latarete, innegrite si batucite de munca, ale femeilor. Sub privirile iscoditoare ale taranilor, eram mandru de obrajii lui care luceau trandafirii si de ochii lui limpezi si frumosi.
Dar niste straini, precum niste bestii rare prinse si tinute captive, daca vor sa fie in siguranta, trebuie sa se transforme in existente fara vointa si fara ochi, precum pietrele, florile sau arborii, in existente care doar se lasa privite. Cum frate-meu insista sa fie ochiul care-i scruta pe sateni, se mai trezea pe obraz cu cate un scuipat strans pe limba galbuie a vreunei femei sau lovit de cate-o piatra aruncata de un copil. El insa, cu un zambet larg pe chip, isi scotea din buzunar batista mare, brodata cu modele de pasari, isi curata obrazul si continua sa-i priveasca cu uimire pe taranii care-l ocarau.
Asta mai insemna ceva, anume ca nu se invatase cu rolul de animal in cusca, de existenta care se lasa privita. Spre deosebire de el, ceilalti baieti erau deprinsi cu asta. Adevarul e ca ne obisnuiseram cu tot felul. Zi de zi ne rasareau in cale lucruri care ne raneau peste masura, atat fizic, cat si psihic si nu aveam altceva de facut decat sa se obisnuim cu ele si sa mergem mai departe. Primul lucru pe care-l invatai era sa fii lovit si sa te rostogolesti la pamant, plin de sange. Baietilor le venea randul cate o luna sa aiba grija de cainele politist si, in fiecare dimineata cand ii dadeau de mancare, erau muscati de falcile lui puternice. Cu degetele inca imature si deformate, scrijeleau obscenitati pe podea si pe pereti. Cu toate acestea, nu puteam sa ramanem indiferenti cand i-am vazut in dimineata aceea tarzie pe cei doi fugari mergand in urma politistului si a instructorului. Erau amandoi batuti ca vai de ei.
In vreme ce instructorul si politistul discutau, noi am facut un cerc in jurul celor doi colegi curajosi, care-o dadusera in bara. Aveau buzele sparte si insangerate, ochii vineti, iar in par li se naclaise sange uscat. Am scos din ranita alcool si le-am curatat ranile fara numar, apoi le-am dat cu tinctura de iod. Unul din ei, cel mai in varsta si mai bine cladit, fusese lovit cu picioarele si avea o vanataie pe partea interioara a coapsei dar, cand a scos-o la iveala prin pantalonii sumecati, n-am avut nici cea mai vaga idee cum s-o ingrijim.
— Aveam de gand sa ma indrept spre port, a spus tanarul cu regret in glas. Sa ma furisez noaptea prin padure si sa ma indrept spre port. Voiam sa ma sui pe-un vapor si s-o iau spre miazazi.
Desi eram incordati, am ras cu voci haraite. Isi petrecea zilele povestindu-ne fara incetare cum tanjeste sa plece in sud, asa ca il porecliseram Miazazi.
— Numai ca ne-au prins taranii si au tabarat pe noi. Eu nu m-am atins nici macar de-un cartof ! Ne trateaza ca pe niste sobolani.
Am suspinat cu totii de mandrie pentru curajul lui Miazazi, dar si de furie fata de agresivitatea taranilor.
— Inca putin si am fi iesit in drumul care duce in port. Ne-am fi furisat intr-un camion si ajungeam in port.
— Mda, a raspuns fara vlaga
fugarul mai tanar. Mai era putin.
— Te-a apucat pe tine durerea de burta, a zis Miazazi si si-a lins buzele zdrelite. Asa, pe nepusa masa.
— Da, a raspuns, ferindu-si rusinat privirile, tanarul care inca mai era chinuit de durerea incapatanata de stomac.
— V-au batut taranii? a intrebat fratele meu cu ochii lucind.
— Ce? Nu de bataie-i vorba! a raspuns Miazazi si in glasul sau s-au amestecat mandria si dispretul. A trebuit sa ma feresc de unii care faceau spume la gura si care voiau sa-mi infiga sapele-n cur.
— Ah, a spus fratele meu ca prin vis, pierdut de-a binelea. Sa-ti infiga sapele in cur.
Politistul a gonit multimea care se adunase dincolo de gard si apoi a plecat, iar instructorul a dat adunarea. Mai intai i-a pocnit peste buzele crapate pe Miazazi si pe complicele lui, cel cu durerea de burta, si le-a umplut barbiile de sange. I-a anuntat ca le taie ratia de mancare pentru o zi. Era o pedeapsa indulgenta, in plus nici loviturile nu fusesera ca de temnicer, ci, cum spuneam noi, pline de barbatie. Astfel, grupul nostru si-a recapatat unitatea in care era inclus si instructorul.
— Terminati cu tentativele voastre jalnice de evadare, a spus instructorul, cu gatul lui tanar inrosit si umflat. Prin satele astea indepartate, oriincotro ati incerca sa fugiti, va prind taranii pana sa ajungeti intr-un oras. Si astia va iubesc ca pe boala. E posibil chiar sa va omoare. E mai greu sa scapati de-aici decat din inchisoare.
Avea dreptate. Tot umbland dintr-un sat in altul, experienta, repetata de nenumarate ori, a tuturor incercarilor esuate de evadare ne invatase ca suntem inconjurati de un zid enorm. Printre tarani eram vazuti ca niste spini care se infig in piele si in carne. Intr-o clipita eram inconjurati din toate partile de muguri de carne care se strangea si se intarea in jurul nostru, sufocandu-ne si storcandu-ne in afara. Taranii purtau o armura neingaduitoare si rigida si nu numai ca ne interziceau sa ne ascundem acolo, ci si sa strabatem prin ea pe partea cealalta. Am fost nevoiti sa ne strangem intr-un grup si sa plutim in deriva pe o mare care nu accepta pe nimeni strain, ci te scuipa indata inapoi.
CARTEA
Romanul Starpiti raul de la radacina, impuscati copiii povesteste experienta din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a unui grup de baieti orfani, evacuati din scoala de corectie si ratacind in cautarea unui adapost. Dupa trei saptamani, ei reusesc sa ajunga intr-un sat de munte si sunt dati in grija satenilor, care-i trateaza cu neincredere si-i pazesc cu arma in mana. Lucrurile se agraveaza odata cu izbucnirea unei molime: locuitorii intra in panica si parasesc satul, izolandu-l din exterior. Ramasi singuri, baietii supravietuiesc furand din proviziile lasate in urma de tarani si organizandu-se precum adultii printre care au trait. Dupa intoarcerea localnicilor, viata li se complica insa, iar supravietuirea nu li se mai pare usoara, caci baietii vor fi sechestrati si amenintati cu moartea daca nu pastreaza secretul izolarii lor.