Scandalul, dincolo de jocul de orgolii (Puiu cel mare si Serbanescu cel lichea), demonstreaza ca niciodata cinematografia nu poate fi prioritate culturala nationala. Dar ea poate deveni altceva: o industrie. O industrie ca oricare alta, cu investitori, cu o infrastructura (care pe jumatate este: casele de productie mari; din pacate, lipsesc cinematografele si alte metode de vizionare, alternative), cu profituri, esecuri etc. Cu alte cuvinte, tot ce inseamna bani de la stat trebuie refuzat. Orice legatura cu vreo institutie trebuie rupta. CNC-ul – ori desfiintat, ori transferat la AFCN. Regulamentele CNC nu se pot schimba, pentru ca nu poti aduce un singur set de reguli pentru doua virste diferite ale cinematografiei. CNC a fost un compromis de fiecare data si, dupa ce regizorii contestatari si-au cistigat greu finantarile, au tacut. CNC trebuie desfiintat pe timp de pace si construita o institutie care sa verifice nu talente, ci proiecte.
Dar cum putem construi aceasta institutie cita vreme nu exista nici macar un specialist in design institutional? Nu exista juristi specializati in drept intelectual sau manageri sau oameni de PR care sa administreze un nou CNC. Problema e din ce in ce mai acuta: avem norocul primei generatii (sau grup, daca vreti) de cineasti internationali, exemplari ca scenaristi, regizori, producatori (au facut singuri filme de la momentul 0 pina in seara premierei), dar nu avem suportul sa se dezvolte. Ratam poate cea mai mare sansa culturala din perioada interbelica incoace.