Se poate discuta mult (s-a și discutat) despre limitele impuse (sau imposibil de impus) literaturii, așa că polemica declanșată de Valeriu Nicolae după lectura cărții lui Bogdan-Alexandru Stănescu nu face altceva decât să continue discuția într-un alt plan. Poate necesar. Poate nu. Nu vreau să mă hazardez. Există, […]
A 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru a început pe 20 octombrie și se va încheia în cea din urmă zi a lunii. Așezat sub genericul „La­boratoarele sensibilului“, eve­nimentul este în continuare cea mai galonată platformă de creație scenică a sezonului precedent. Iar cifra pe care o așază anul acesta […]
Război între Ucraina și Rusia, rachete între Israel și Hamas. Urâte vremuri trăim. Incertitudine la tot pasul, neliniște, ba chiar frică. Asistăm la un asalt împotriva lumii civilizate, iar în locul dialogului vedem tancuri, bombe și mii de morți. Ce-o mai fi și asta? Când se va termina totul și vom trăi […]
Spuneam data trecută că reacția activistului civic Valeriu Nicolae la prezumtivul rasism al cărții Copilăria lui Kaspar Hauser nu a fost, esen­țialmente, una de ordin ideologic – deși implică și o astfel de retorică –, ci mai degrabă efectul unei lecturi emoționale, implicate, sensibile la o temă […]
Faptul că telefonul suna mult mai rar a fost semnul cert că Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr 2023 s-a încheiat. Și nici avertizoarele de WhatsApp si Messenger nu mai bâzâiau non-stop. Doar pentru testimoniale scurte și mulțumiri, info că invitații au ajuns cu bine acasă. N-am resimțit oboseală […]
Suntem în plin Război Rece. Tensiunea tot mai crescută dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, pe fondul cursei înarmării nucleare, are impact asupra întregii scene globale. Președintele american Ronald Reagan numește Uniunea Sovietică „un imperiu al răului“. În același timp, este dezvoltat […]
Vizita lui Volodimir Zelenski în România ne-a arătat exact cum stăm și cam cine se plasează de partea Occidentului și cine sunt vajnicii susținători ai Rusiei. Exponentul nr. 1 al Moscovei? Diana Șoșoacă. Pe locul doi: Geor­ge Simion și AUR. Urmează câți­va analiști abonați la sindrofiile Ambasadei Rusiei, […]