Si ii iese extraordinar, Casnicie este aproape un studiu al vietii de cuplu, o analiza cat se poate de rationala a acesteia, cu toate problemele si provocarile ei. Dragostea este dezgolita si reflectata in toate oglinzile, fara retusari, fara vreo nuanta de roz. Iar instrumentele folosite sunt pe masura. Pe foarte scurt, as recomanda cartea aceasta cu zece maini, daca as putea.
Aparent, avem de-a face cu una dintre cele mai banale si, in acelasi timp, una dintre cele mai spinoase teme: casnicia. Tema care atrage, dupa sine, altele, cum ar fi iubirea, in cele mai stranii si, totodata, autentice ipostaze ale ei. In cum joaca Dan Coman cartea aceasta sta cheia.
Sub umbrela generoasa a fictiunii („Aceasta carte este o opera de fictiune. Orice asemanare cu persoane sau institutii reale este pur intamplatoare.“), autorul plaseaza in prezentul naratiunii, anul 2014, doua personaje: un el tanar, profesor, carismatic si inteligent si o ea cu numele Rebeca, invatatoare, stearsa, pocaita, lungana, cu o vestimentatie ce nu o pune deloc in valoare. Desi evident nepotriviti unul pentru celalalt, nu ne ia mult sa aflam ca cei doi sunt casatoriti. Ba chiar au si doi copii, o ea si un el mai mic. Cum, de ce, ce s-a intamplat intre ei de exista atata tensiune in relatia lor inca de la inceputul cartii, ne ramane de descoperit in timpul lecturii (si chiar si dupa aceea).
Prezentului naratiunii ii sunt dedicate patru capitole – „Placere“, „Bucurie“, „Class“ si „Odihna“ –, scrise la persoana a III-a – din cand in cand, privirea naratorului se suprapune peste cea a personajului masculin dominant –, iar intercalate consecutiv printre acestea sunt alte trei capitole, extrase din jurnalul personajului feminin principal – intitulate „2006-2007. DPP“, „2008. Accident“ si „2009-2010. Folderul Rebeca“.
O constructie foarte interesanta, in oglinda, un mai complex el versus ea, daca vreti, asezonat cu un context asezat al unui narator obiectiv, distant. Ce mi s-a parut excelent este ca acest contrapunct, perspectiva ei, deconstruieste practic tot ceea ce citesti redat de punctul lui de vedere. Daca, de exemplu, din pasajele in care personalitatea barbatului se impune o simtim pe Rebeca precum o femeie dominata, supusa, o povara pentru un el superior fizic si intelectual – aproape ca-l compatimesti ca se pricopseste cu ea pe cap –, din jurnalul ei, redat la persoana I singular, ti se dezvaluie o femeie cu adevarat puternica, care se sacrifica voit pentru a pune bazele unei relatii, pentru a-i suscita constant interesul, a-l atrage de partea ei si a-l tine acolo. Din capitol in capitol, cititorul este provocat: se vede nevoit, aproape fara sa vrea, sa empatizeze ba cu unul, ba cu celalalt. Rasturnarile de situatii sunt, de altfel, o mare parte din deliciul prozei lui Dan Coman, cel care sondeaza psihicul uman pana-n panzele albe (iar introspectiile Rebecai dovedeste asta cu varf si-ndesat), de o parte si de cealalta a literaturii.
Daca credeati ca mai domolesc entuziasmul sau ca acestea sunt, in mare, atuurile Casniciei, sa stiti ca v-ati inselat. Si asta pentru ca un al treilea personaj, Daria, capata contur in broderia romanului, inca de la prima pagina – unde nu stim absolut nimic despre ea – si pana la ultima, cand dispare subit din viata celor doi. Daria, Vestitoarea, este cea care le tese o parte din poveste, cea mai importanta chiar, cea care ii uneste schimbandu-i, lucrand pe fronturi separate – pe el il tot indeamna sa o accepte pe Rebeca, ii tot arata calitatile ei, il pastreaza langa ea din nevoie de afectiune, respingandu-i cu abilitate avansurile sexuale; pe ea o transforma fizic – ii schimba coafura, hainele, tenul, obiceiurile –, in femeie, dar si psihic si sexual, ajutand-o sa-si descopere trupul si placerile lui. Daria este cea mai buna prietena si amanta cuplului. Cand nu mai poate fi alaturi de ei, le va trimite, la trei ani distanta, un volum de poezie, carte care, de fapt, sta in centrul romanului, cu radacini adanc infipte.
Am incercat, pana aici, sa devoalez cat mai putin din „firul narativ“ – pun intre ghilimele pentru ca, desi exista poveste care curge, la suprafata, si ai o actiune, pe mai multe planuri, aceasta este fragmentara, bifeaza secventele care sunt necesare analizei despre care vorbeam la inceput – si sa evidentiez partile tari ale cartii lui Dan Coman, volum care sta in picioare tematic, stilistic, narativ s.a.m.d. si suporta multiple interpretari. In plus, ceea ce nu se spune, ceea ce se trece sub tacere, spatiile lasate cititorului pentru a fi completate dupa chipul si asemanarea lui sunt, poate, piesa de rezistenta. Mi-as dori sa fie la fel in cazul acestor randuri. Casnicie chiar te dezechilibreaza din toate incheieturile.
Dan Coman, Casnicie, colectia „Ego. Proza“, Editura Polirom