– Fragment –
Lumea se risipi, iar Leun ramase inca multa vreme in loc. Dintre toate trasurile ii placuse cea a lui Ghica vornicul. Desi ii lipsea ceva. O dunga subtire, rosie sau grena, ar fi facut-o sa arate mai bine. Incarcat de cumparaturi si cu fesul alunecat pe-o ureche, parea ratacit. Cauta din priviri sa vada daca era vreun tigan de-al lui Doicescu pe strada. Cu toate ca spera sa vada ochii Maiorcai, incepuse sa-i fie frica de ea. Apoi niste pietari il intrebara cum fusese noaptea trecuta.
— Ce-a fost valvataia aia, grecule? Am auzit c-ar fi cazut drept pe tine…
Leun ezita. Apoi ochii i se plimbara pe sub sprancene, ca si cum ar fi cules intamplarile noptii trecute.
— A fost o limba de drac.
— Unde-ai mai vazut tu pan-acum draci? se indoi un lipscan.
— Oho! Salonicul e plin de draci! Aproape ca nu exista grec care sa n-aiba vreo cativa!
Capetele se miscara cu indoiala.
— Tanti Sofia, continua Leun, avea un drac intr-o sticla si, de cate ori facea cate un ulei de par, storcea si-o picatura din dracul ala.
Cateva guri se deschisera larg. Leun prinse curaj si lasa sarsanaua cu panze.
— Unii ii tin in cutii, pe sub paturi ori legati in ieslea vitelor, ca sa creasca mai repede.
— Si ma-ta cati draci are?
Pustiul care intrebase avea o voce atat de vioaie, ca lumea hahai mai mult indemnata de glasul lui. Totusi, nimeni n-o lua din loc. Leun era inconjurat de fete vesele, oameni cunoscuti din vedere.
— Mama n-are dracii ei, dar e maritata cu unul!
Lipscanul il batu cu prietenie pe brat fara s-apuce sa mai zica ceva. Strada se umplu de vataseii domnesti, care incepura sa urle in goarne.
Dupa noaptea de pomina, in care orasul fusese asaltat de ochiul rosu al razbunarii, Alecu Moruzi se simti dator sa ia cateva masuri. In ziua aceea, Divanul se intrunea pentru povestea cu vrajitoarea, ceea ce includea disparitia Zoicai, reclamata in special de mirele grec. In mod normal, Moruzi ar fi poruncit ca Tranca sa primeasca 200 de bete la talpi, iar la prima nemultumire a cuiva ar fi trecut-o peste Milcov, de unde nu s-ar mai fi intors in veci. Conform Pravilei, niciun tigan care intra sau iesea din Valahia nu se mai putea intoarce de unde venise. Iar un tigan fara stapan, care nu-si putea dovedi in niciun fel identitatea, devenea imediat piesa de tabaceala.
In acea noapte in care Doicescu venise la Palat, fara sa stie ca noaptea respectiva va ramane in istorie ca noaptea tiganilor lui, Moruzi facuse o promisiune secreta. Iancu, baiatul nelegitim, pe care Doicescu il recunostea ca rod al primei iubiri, trebuia salvat din ghearele boierului Brailoiu. Chiar daca era un bastard, era bastardul unui prieten, mai mult decat atat chiar, al unui barbat de care era legat prin Fratia Sfantului Andrei. Iar de aici lucrurile se complicau greu. Moruzi devenise mason cu gandul la Lambros Kastonis, care fusese invins, si la libertatea crestinilor din Imperiu. Pe loja Sfantului Andrei se sprijineau tineretul grec si intreaga retea a contelui Hastatov, care spera sa scape Europa de turci, de sclavie si de tirani. Iar toate aceste teluri inalte se bazau pe cuvantul fratie care incepuse sa circule in toate limbile vorbite la Bucuresti. Doicescu era fratele lui obladuit de Sfantul Andrei, iar Doicescu avea un fiu din sangele lui pe care Brailoiu vroia sa puna neaparat laba. Pe acest conflict cazuse povestea cu vrajitoarea. Or, Tranca era proprietatea lui Doicescu, aflat deja la stramtoare.
Toata dimineata, Moruzi semna rezolutii numai pe plangeri legate de tigani. Nu pentru ca doar acestia ar fi avut probleme, ci pentru ca le alesese special. Toate, fara nicio exceptie, se bizuiau pe Pravila lui Armenopol, macedoneanul, care, cu toate ca trecusera cateva sute de ani, continua sa exercite un respect unanim, atat printre greci, cat si printre romani. Pentru orice tigan ajuns sa reclame ceva, pentru orice fel de diac ieftin, pentru grosul bucurestenilor, legea care lamurea interesele omului ajuns la ananghie era cea a lui Armenopol, pe care il invocau ca pe un fel de zeu al sclaviei, imaginandu-si-l ca pe o barza clampanind implacabil, ca pe un goriloi infipt in poarta, ca pe o scula vesnic erecta. Armenopol zicea clar ca orice robie contrazice Natura, care i-a facut pe toti oamenii liberi. Un tigan scapa de sclavie daca stapanii lui mureau fara urmasi directi si fara sa fi lasat testament. Daca un stapan milostiv isi elibera robul, acesta devenea un bucurestean oarecare. Daca o satra de tigani avea tidula la mana data de la Domnie, prin insistenta stapanului ei, se putea plimba pe oriunde. Iar un sfert din tiganii existenti cutreierau prin Tara Romaneasca de la un capat la altul.
Moruzi lua cu interes prima jalba. Era cazul unei tiganci, nascuta din parinti liberi. Ramanand orfana, incapuse pe mana unui anume Boteanu, care se facuse stapanul ei. Moruzi citi numele martorilor, apoi scrise dedesubt ca fata putea fi socotita libera.
Urma reclamatia unui logofat care lucra chiar in cancelaria Divanului. Acesta avusese o tiganca, insa femeia fugise. Dupa un timp, logofatul descoperi ca fugara se maritase cu un tigan din proprietatea Domniei, devenind fericitii parinti a nu mai putin de cinci baieti. Logofatul facuse o plangere anterioara si primise o tiganca in schimbul celei fugite, insa acum reclama faptul ca era prea sarac si nu-si putea permite sa cumpere un barbat pentru ea. Asa ca venea cu o noua cerere, sperand ca domnitorul sa-i mai dea un tigan, avand in vedere ca tiganca la care renuntase avea o descendenta bogata, asupra careia avea si el drept. Moruzi vru mai intai sa lase plangerea in seama boierilor. Apoi ii venira in minte buzele stranse ale mitropolitului Filaret si scrise marunt, intr-un colt, ca hartia putea sa treaca din nou la Mitropolie.
Cazul unui jimblar il facu sa zambeasca. Tigan liber, acesta tinea un cuptor de paine. Dar pentru ca nu avea vad, marise franzela cu 50 de grame, ceea ce, desigur, il adusese in atentia clientelei. Ceilalti brutari cereau ca tiganul sa fie obligat sa respecte gramajul si sa nu le faca o concurenta nedreapta. Rezolutia fu in favoarea majoritatii.
In fine, o tiganca libera se maritase cu un tigan rob. Prin urmare, ea si copiii ei isi pierdeau libertatea. Femeia sustinea ca unul dintre copii era liber, fiind facut pe vremea ocupatiei, cu un ofiter neamt, ceea ce presupunea si alte legi legate de tatal baiatului. Varsta copilului, inregistrat la biserica, o dovedea pe deplin. Acest copil, numit Mavrodin, era un om liber, iar Moruzi aproba cererea satisfacut, gandindu-se la destinul eliberatului Mavrodin, care probabil avea toate sansele sa devina brutar sau magopet pe la vreo manastire.
Cand sala Divanului se umplu de boieri, Moruzi deja hotarase. Oamenii iesisera pe strazi din cauza unei vrajitoare, iar aceasta stare de alarma trebuia potolita. Dupa opinia Marelui Spatar, cineva facuse o farsa, probabil unul dintre nuntasi, ceea ce trebuia spus acum din poarta in poarta, pentru a nu mai exista nicio confuzie. Vinovatul era ca si gasit, un ingrijitor de la Sf. Sava care avea obiceiul sa dea drumul la zmeie din Turnul Coltei.
In afara de aceasta, in noaptea tiganilor lui Doicescu mai murisera doi oameni din cauza ciumei, ceea ce insemna ca boala scotea iarasi capul. Prin urmare, cazul vrajitoarei era inchis. In schimb, plangerea boierului Brailoiu fusese amanata de mai multe ori. Mai intai boierul se imbolnavise, iar Moruzi ii deplanse sanatatea cu multe cuvinte. Apoi venise ciuma. Acum ar fi fost a treia amanare, care nu mai avea niciun temei.
CARTEA
In Bucurestiul vesel si ademenitor al sfarsitului de veac XVIII, dar apasat de schimbarile repetate ale domnilor si ale stapanirilor straine, un tanar croitor grec isi cauta un rost in viata. Vrajit de povestile despre orasul care pulseaza de cant si dans, cucerit de mirajul libertatii si al bunastarii, fuge din Salonicul natal hotarat sa ajunga aici cu orice pret. Povestea lui se transforma insa in curand intr-o tragedie, fiindca este jefuit pe drum, ramane fara documente, iar odata ajuns in locul visat isi pierde demnitatea si chiar numele. Este nevoit sa inceapa de jos si sa se integreze intr-o societate diferita de ce isi imaginase. Dragostea pentru o tiganca sclava a unui boier nu face decat sa complice lucrurile, pentru ca e pus in situatia de a alege intre libertatea la care a visat de mic copil si femeia pe care o iubeste fara scapare. Pe ce cale va merge? Manuscrisul fanariot este cel care ii va pecetlui soarta pentru totdeauna.