Eu am inceput sa traduc pentru Editura Polirom, iar asta se intimpla prin 1998. Aveam nevoie de bani (ia ziceti, cine n-are?), iar o prietena m-a luat de mina si m-a dus la editura. Am dat mai intii o proba de traducere – un prim filtru pentru cei care spun ca stiu engleza. Asa am inceput prima mea traducere: un text de istoria religiilor al lui Iuri Stoyanov, Traditia ascunsa a Europei. Ulterior am trecut si pe traduceri de literatura. Dar asa a fost inceputul: destul de simplu. Proba de traducere, apoi traducerea propriu-zisa si gata.
2. Exista o penurie de traducatori buni, desi – paradoxal – avem numerosi traducatori buni. De exemplu, pe limba engleza nu exista la ora actuala suficienti traducatori cu valoare peste medie care sa acopere cererea. Acesta e si motivul pentru care apar destule traduceri greoaie, stingace sau hilare. Dar traducatori buni exista, chiar din limbi de cultura mai mica sau din limbi „exotice”.
In ceea ce priveste increderea acordata tinerilor traducatori… nu stiu decit ca la editura la care lucrez problema virstei si a prestigiului nu se pune. Ii cunosc pe cei care se ocupa de colectia de literatura universala a Poliromului. In ultimul an au largit zdravan echipa de traducatori cu care lucreaza si n-am auzit niciodata sa se puna problema virstei. Nu se discuta in termeni de „tineri” si „batrini”, ci de „buni” si „mai putin buni”. E-adevarat ca experienta se cistiga in timp, dar traducerea (nu numai cea literara, ci traducerea in general) e un act de creatie – second hand, dar tot creatie. Trebuie sa existe un pic de talent si aici, iar talentul respectiv se simte si daca traducerea schioapata. Rutina insa se cistiga in timp.
3 si 5 (astea doua se leaga). Deocamdata nu traduc, ci imi adun fortele sa incep sa traduc un roman comic – al patrulea volum din seria Wilt a britanicului Tom Sharpe. Cit o sa-mi ia, nu pot sa spun exact, tocmai pentru ca traduc in timpul liber al timpului meu liber – vreau sa spun ca si timpul liber (din afara serviciului) a ajuns sa fie impartit in timp de lucru aditional si timp liber. Insa asta o patim cu totii.
Nu ocolesc raspunsul: in conditii normale – adica traducind in timpul liber al timpului liber – o carte de lungime medie (300 de pagini) si dificultate medie imi ia intre patru si sase luni. Daca as face numai traducere, presupun ca as putea s-o mintui si in doua – maximum. Dar nu se poate.
Ei, si ce mult mi-ar placea sa ajung vreodata sa traiesc numai din traduceri! Un vis! Dar si mai tare mi-ar placea sa ajung sa traiesc numai din scris. Iar asta-i deja o utopie!
4. Conflict intre generatii la traducatori? Eu nu stiu de asa ceva. Nici miza nu e extraordinar de mare, ca in cazul autorilor, nici orgoliile nu sint asa de mari. Si apoi traducatorii sint, intr-un fel, niste consuli onorifici ai autorilor pe care-i traduc. Ei nu vorbesc in numele lor – citi traducatori sint cunoscuti si recunoscuti de publicul larg? Iar orgoliile si idiosincraziile nu se transmit prin procura. In plus, traducatorii nu se constituie in generatii. (Nici scriitorii n-o fac de-adevaratelea, dar e o metoda buna de marketing.) Presupun ca la nivel individual mai exista orgolii si nemultumiri, dar eu nu le stiu. E alta lume, zau… Mai in umbra, mai discreta si mai ignorata, dar si mai pasnica. Bataliile literare se dau in alta parte.