![](../images/numere/089/andi_vasluianu_01.gif)
Debutul meu mare a fost, intr-adevar, in Furia. Cred, mai degraba, ca intilnirea cu Furia tine de un set de intimplari care m-a dus acolo.
Au fost la pachet?
Da. Pai, nu stiu, tot timpul mi-am dorit sa fac asta, numai ca imprejurarile m-au trimis prin alte locuri. A trebuit sa vad altceva, sa adun informatii si numai pe urma sa ajung sa fac meseria asta. Eram foarte indisciplinat la scoala. Ma plictiseam. Pentru mine, facultatea a fost scoala adevarata. A trebuit sa muncesc si pentru ceilalti ani.
De ce erai indisciplinat?
Eram sportiv, lucram foarte mult la antrenamente si mai putin pe la scoala. Imi cautam o oaresce libertate, nu-mi placeau constringerile. Dar, uite, mi-a placut tot timpul istoria. O fi tinind de zodie (n.r. – Rac), dar mai e si nevoia mea de afla de ce si de unde vin. Cind citesti ceva despre trecut, ai impresia ca-ti apartine.
Eu cind vad filme vechi mi se pare ca sint actuale si ca stiu locurile, dar n-am cum sa-mi explic asta.
Exact. Dar nu stiu daca sint de acord cu Gellu Naum aici. Eu n-am furie. Nu sint furios pe lumea asta.
Nici el nu cred ca era.
Nu cred ca am fost vreodata furios. Nici la 20 de ani. Sint mai degraba putin sindicalist. Simt citeodata nevoia sa sar in ajutorul celorlalti. Asta, evident, poate fi o tentatie cretina, dar si ceva foarte naiv. Am inceput sa mai opresc lucrurile astea si mai degraba mi se pare mai interesant sa le fac fara ca lumea sa stie. Si apoi, iarasi, trebuie sa las lucrurile sa se intimple. Daca sint la moment, le ajut sa se intimple.
Dar de unde stii care e momentul, taica Tereza?
Cred foarte tare in inlantuirea momentelor. Cind se intimpla ceva, incepi sa mirosi urmatorul moment.
Da, dar pe masura ce cresti, capcanele devin mai inselatoare. Poti sa crezi ca e momentul fara sa fie, sau invers, pentru ca tot tabloul se aranjeaza in asa fel ca tu sa fii indus in eroare. Poti s-o incasezi foarte frumos.
De acord. Dar e posibil si ce spun eu. Se pot intimpla mii si mii de lucruri, nu exista o matrita dupa care traim si pe care s-o cunoastem. Cred ca orice om normal, atent, inteligent, destept, treaz – cum vrei tu sa-i spui – nu se poate insela mai mult de patru ori in viata, sa faca aceeasi greseala de patru ori.
Deja la a treia e nasol.
Da, dar eu mai cred si altceva, ca in momentul in care incepi sa cauti ceva, iti asumi greselile si trebuie sa arzi niste etape ca sa ajungi intr-un loc. In momentul in care esti acolo, incepi sa desfaci lucrurile incet si desfacindu-le gasesti si viermi, si curatenie, si simburi.
De unde vine intelepciunea asta la un om de 32 de ani?
Nu stiu, din ce-am trait sau din gene, habar n-am. Cred ca sint foarte putin intelept. Mai am o groaza de invatat, dar simt anumite lucruri. Si nu e numai asta: am impresia ca toate lucrurile astea exterioare – societate, tot ce e in prim-plan, sub reflector – sint efemere. Nu pot sa uit chestia asta. Am impresia ca daca am uitat, am pierdut partida. De fiecare data cind am cite un succes, sa zic, cu toate ca eu nu cred ca am avut un succes rasunator, imi dau seama ca ma poate indeparta de ceea ce cred.
Succesul e o capcana?
Da, evident. E o pompare a ego-ului.
Dar tu, ca actor, esti chiar acolo, in fata, pe scena. Pentru un scriitor e mai simplu. El poate sta in casuta lui sa scrie si sa n-aiba nici o treaba cu nici o Uniune a Scriitorilor, nici un Pen Club si nici o televiziune.
Da, asa a trebuit sa se intimple lucrurile. In acelasi timp imi dau seama ca e o simpla meserie pe care ar putea s-o faca oricine care are ceva talent. Mi-ar placea sa treaca toata lumea prin meseria asta, pentru ca te pune in fata ta, cinstit..
Exista psihodrama…
Da, exista terapii de genul asta, dar cu cit nu o iei ca pe o terapie, cu atit ea isi face efectul.
Marcello Mastroianni a fost intrebat spre sfirsitul carierei ce sfat ar da unui tinar actor si a spus: „Sa nu se ia niciodata prea mult in serios!”.
Asta e important, da. Si mai e sfatul lui Spencer Tracy, care tot asa a fost rugat sa dea un sfat tinerilor actori si le-a spus: „Sa invete textul si sa nu se loveasca de mobile”. De cele mai multe ori, oamenii care ajung la o anumita intelepciune dau sfaturi foarte simple.
Sau sint ei insisi un sfat. Sau te fac sa fii atent la chestiile mici, la faptul ca lucrurile se fac pe liniste.
Si eu cred foarte tare in chestia asta, pentru ca, stii, vad in jur la colegi, chiar si la mine, o nevoie expresa de a face. Poate intr-un fel e bine, ca vrei sa actionezi, si daca actionezi dintr-un impuls cinstit, curge frumos ceea ce faci. Dar citeodata apare si nevoia asta orgolioasa de a fi in fata, de a demonstra ca existi. E vorba despre un pleonasm aici.
Eu nu cred ca trebuie sa faci, ci sa fii.
Pai, noi sintem, dar nu realizam ca sintem. Sintem fara sa facem nimic. Nu spun ca trebuie sa stai in casa si sa sezi.
Desi poti face lucrurile si asa…
Exact, dar daca ele curg in mod firesc. Pare timpita chestia asta si poate par imbecil ca ti-o spun – o floare creste singura si da parfum fara sa ceara nimic inapoi si asa mai departe.
Dar spune chestia asta unui actor sau unei absolvente de ASE care vrea sa aiba cariera. Cine e de acord azi sa stea ca mormolocul si sa astepte sa fie polenizat?
Eu, stind asa si judecind, sint un om fericit. Nu regret nimic, am facut greseli si a fost firesc sa le fac. Ba cred ca in greseala se afla perfectiunea.
Eu cred ca perfectiunea nu e nicaieri.
Ba eu cred ca este, si este chiar acolo unde nu te astepti, adica in gesturi simple – a lua un pahar de pe masa, de exemplu.
Da, Gellu Naum spunea asta. Trebuie sa citesti Calea Searpelui. Acolo spune lucruri foarte importante in formulari simple, de pilda ca trebuie sa te speli foarte des pe miini. Tu ce citesti acum?
O chestie foarte misto – Teoria relativitatii pe intelesul tuturor. Sint foarte multe lucruri pe care, cinstit, nu le cunosc, pentru ca n-am intrat profund in matematica si fizica. Dar unchiul meu da meditatii si m-am gindit sa ma duc si eu, acum ca mi s-a deschis apetitul. Sint chestii simple pe care nu le inteleg, desi sint pe intelesul tuturor.
Poate ca trebuie sa citesti ca si cum ai intelege.
Exact, asta e. Am incercat sa citesc incet, dar sint lucruri pe care nu le inteleg, cinstit.
Dar poate n-au legatura cu matematica si cu fizica.
Cu viata, stiu, m-am prins de chestia asta, si mi s-a parut foarte interesant ca a venit cartea asta dupa ce am avut eu revelatia ca nu exista definitii.
„Teoria strica omenia.”
Exact. Nu stiu, deja nu mai cred in axiome.
Matematica lucreaza cu axiome.
Stiu, si nu-s de acord. Uite, apropo si de istorie, ma gindeam: „Cine face piinea?”. Da, brutarul, dar eu o maninc pe incredere. Daca as sta sa analizez toti pasii, mi-as da seama ca foarte multe lucruri nu le stiu, dar le iau de bune. Axiome. Adica piinea-i piine…
Berea-i bere…
Si asa mai departe. Dar sint atitea lucruri care nu sint concrete si nu mai sint atit de simple si pe care nu ajungi sa le intelegi decit in ani de munca.
Paradoxal, eu cred ca avem totul in noi si ca, nu stiu, daca stai linistit, o sa-ti dai seama ca stii cum se face piinea.
Bine, intimplator chiar stiu cum se face piinea, ca am lucrat ca ajutor de brutar, la 16 ani, cind invatam la seral. La inceput caram faina. A fost primul meu serviciu.
Primul meu serviciu a fost intr-o consignatie.
Si eu am vindut la un moment dat intr-un butic, eram de noapte. Stii, citeodata am mare chef sa citesc, iar alteori n-am. Am impresia ca sint prea multe lucruri pe care le stiu. Dar imi place mult literatura. Ma intereseaza povestile. Cu cit sint mai surprinzatoare, mai incomplete, cu atit ma atrag mai mult. Daca-mi dau mura-n gura, ma pierd. La fel si cu filmele sau cu piesele de teatru. Pe undeva incerc sa muncesc la mine ca actor lucrind la mister. Sa dau cit mai putin si in acelasi timp sa fie foarte mult. E foarte mult de munca.
Si n-are neaparat legatura cu arta actorului. Pentru ca, uite, de cite ori te intreb ceva despre actorie, largesti cadrul si vorbesti despre viata. Ca si cum actoria n-ar fi decit o schema.
Pai, eu cred foarte tare asta. Nu ma intereseaza doar meseria asta si cred ca ea e doar o rezultanta a ceea ce sint in viata. N-am cum sa o fac fara ceea ce sint. E un mod de viata.
Gellu Naum spunea ca „poezia e un mod de viata”.
Cinstit iti spun, n-am citit decit citeva poeme de-ale lui. Dar astept sa vina vremea sa fiu pregatit.
Conteaza cum te plasezi.
Uite, m-am uitat si eu aseara la „Mari romani”. Dar ma intrebam daca exista cel mai mare roman sau daca trebuie sa-l cautam. Daca emisiunea asta are vreo calitate, e ca te face sa te gindesti la valori.
Cred ca pot sa gindesc si fara emisiune.
Evident, nu zic ba. Dar e un demers pina la urma OK. Ideea alegerii unui mare roman nu mi se pare OK. Eu cred in ideea spiritului national, cred ca pamintul iti da o anume energie. Conteaza foarte mult cum te plasezi tu si cite lucruri capeti ca sa mergi mai departe. Noi sintem un burete, ne umplem de o groaza de lucruri si la un moment dat trebuie sa le dam repede drumul ca sa trecem dincolo. Oricum, cred ca spiritul ramine la fel, nu cred ca poate fi atins decit printr-o traire foarte puternica. Si atunci traiesti momentul respectiv la maximum. E o stare perfecta, foarte greu de atins. Cuvintul yoga inseamna unire – cu ce, cu cine si de ce intelege fiecare in felul lui. Nu stiu, azi am o senzatie foarte ciudata, sint in momentele alea cind mi-ar placea sa tac. Poate pentru ca am vorbit mult in ultimele zile. Am pregatit copii pentru admitere si am incercat sa le explic niste chestii. Foarte multi vin si vor sa faca teatru doar asa, la modul superficial.
Dar nu se aleg singuri?
Ii alege natura pina la urma. Eu niciodata n-am zis: „Bai, tu esti prost. N-ai sa faci niciodata meseria asta”. N-am de unde sa stiu. Poti sa fii azi genial, miine idiot si poimiine iar genial. Asta e o chestie de concentrare, de act de prezenta. Daca nu esti acolo total, nu intelegi nimic. Ai impresia ca intelegi un text si zici, gata, mama, ce stiu sa joc. Eu pun mare pret pe atentia interioara, pentru ca de acolo vin foarte multe lucruri si ne ghideaza. Uite, cind te observi, vezi ca si ala din preajma ta are aceleasi chestii si incepi sa te unesti cu ala, sa ai intelegere.
E destul de greu sa fii asa cu cei din jur.
Nu, mie mi se pare ca e un exercitiu pe care, daca-l faci zilnic, devine un mod de viata, parte din tine.
Ai multi prieteni?
Am destui. Sint multi oameni cu care nu interactionez zilnic, dar pe care ii simt foarte aproape. Cred ca prietenii mei cei mai buni sint maica-mea, taica-meu, sora-mea – prieteni totali. Am cunoscut foarte multi oameni in ultimii cinci ani si multi mi se par foarte apropiati. Eu cred ca un prieten e cel care imi aduce ceva ce n-am sau n-am descoperit inca. Prieteni foarte buni imi sint Sanda Manu, Dan Puric – oameni care m-au implinit. Uite, eu am filmat acum prima oara cu Ticuta Popescu. Il simt ca prieten, chiar daca nu ma vad zilnic cu el. Evident, si iubita mea mi-e foarte bun prieten, nici nu se pune problema. Ea deja e mai mult de-atit.
Gellu Naum a spus de multe ori ca, pentru el, cele mai importante lucruri sint poezia, dragostea si libertatea. Tu ce spui?
Nu stiu daca le-as pune intr-un clasament, pentru ca lucrurile astea sint in legatura si unul il naste pe celalalt. Nu stiu, cea mai indelungata prietenie a mea e cu actoria; dragostea, fara discutie; si necunoscutul ma pasioneaza.
Delfinii aia care cinta pe fundul oceanului?
Da. Ma pasioneaza ce nu stiu, si in chestia asta a necunoscutului bag si acel Dincolo. Cu cit trece timpul, cu atit mi se pare ca nu inteleg.
„Stiu ca nu stiu nimic.”
Sint joculete foarte misto. Iluzia asta – maya – isi face jocurile intr-un mod exceptional. E foarte greu sa te departezi. Eu am noroc cu meseria, ca m-a invatat s-o iau ca pe scena. Cind ma intilnesc cu un om, am impresia ca a intrat un personaj in scena. Si e chiar foarte frumos sa traiesc asa. Eu si rid mult. Ma bucur mult. Nu iau in serios aparitiile sau disparitiile.
Ai avut mari tristeti, mari dezamagiri sau mari pierderi?
Nu, Doamne ajuta, nu. Inca nu pot sa-mi imaginez cum voi reactiona atunci si nici nu vreau sa ma prea gindesc. Pentru ca ma gindesc chiar mult si de aia incerc sa ma bucur de oamenii la care tin. Nu mi-e frica de moarte, dar sint curios sa vad cum va fi. Sint convins ca am mai murit. Cred in reincarnare.
Studentii de azi se cred deja actori
Daca nu era actoria ce faceai?
Poate ca as fi fost in continuare timplar.
Ca Harrison Ford. Stii sa faci mese, scaune?
Nu prea, faceam module. In timpul ala ma lasasem un pic de teatru, dupa ce facusem Scoala Populara de Arta. Pina cind am vazut la televizor o piesa de teatru si mi s-a taiat. Nici nu mai stiu titlul, dar era cu George Constantin. Intr-un fel, datorita lui George Constantin m-am reapucat si de aia il si iubesc foarte mult. Bine, mi se si pare un actor exceptional, care stia foarte bine notele. Era matematician. Avea si vorba asta: „Nu exista spontaneitate in teatru”. Cred foarte tare. Inspiratia apare la un om pregatit si asta e valabil pentru orice om de pe pamintul asta.
M-a intrebat un coleg de ce nu mai apar monstri sacri si i-am spus ca nu pot sa apara 10 monstri sacri pe an, dar tu crezi ca scoala de actorie s-a degradat?
Da, nu mai e ce era. Una ca e o chestie de amfiteatru. Sint enorm de multi studenti, dar nu pot sa cred ca profesorii au timp de toti, sa-i indrume. Nu sa-i slefuiasca, ci sa le fie ca o moasa, sa-i ajute sa se exprime. Pe vremea mea era o juma’ de ora de vorbire si o juma’ de canto. Eu nu stiu sa cint. Vorbirea am inceput s-o lucrez singur. Faceam o ora pe saptamina de miscare. E trist. In rest, faceam actorie, e adevarat, dar eram mai putini, vreo 16 in clasa. „Pe vremea monstrilor sacri” erau vreo 7 intr-o clasa. Iti dai seama ca aia aveau timp, nene, dar si pasiunea profesorilor de a lucra era mai mare. Nici studentii nu mai au azi pasiune. Din cei care intra, vreo 70% se cred deja actori si se comporta ca atare. Nu ramin decit 3-4 care fac pe urma meseria asta cum trebuie. Ministerul Educatiei e principalul vinovat, ca am inteles ca daca sint mai multi studenti, se dau mai multi bani. Iar scoala cred ca ar trebui sa aiba profesori care sa fie niste modele pentru studenti, ori azi, in afara a vreo doua exemple, n-are. Eu cind il vedeam pe Rebengiuc trecind pe hol, ma uitam ca la Dumnezeu. Era Dem Radulescu, erau oameni, nene. Uite, Gelu Colceag incearca sa-i promoveze si mai departe pe copii, sa-i puna la treaba. Restul profesorilor zic: „Esti in anul II si te duci la filmari? Nu esti inca pregatit”. Uite, Adrian Titieni si Mihai Bratila le dau studentilor libertate. Eu am avut noroc. Sanda Manu are vorba asta: „Actoria e ca si cum mi-ai aduce un pahar cu apa”. Foarte greu am realizat ca nu trebuie sa joc tot. Trebuie doar sa joci momentele importante si pe alea sa le subliniezi. Mi se mai intimpla sa aud indicatii regizorale de genul: „Hai, te pui in stare, te rog frumos?”. Izbucnesti in ris, ca nu poti altfel. Nu e nimic atit de sobru. Cred ca actorii trebuie sa vada desene animate, Stan si Bran, Chaplin, ca sa vada ca e vorba de un joc. Viata e un joc.
De aia nu trebuie luata prea in serios.
Detasat, nu neserios. Doar sa fii atent la reguli.
„Cea mai frumoasa chestie care mi s-a intimplat cu o vrabiuta a fost cind mi s-a asezat pe picior. Eram in Cismigiu, citeam o piesa. Cind eram la scoala de soferi, am mers cu masina si am frinat in fata unui cird de vrabiute de pe sosea si instructorul a tipat la mine. Si cind le vad ca maninca pe trotuar incerc sa le ocolesc. Porumbeii la fel. Nici un gindac nu-l calc. Il arunc afara. Imi dau seama ca pot sa ma duc intr-o extrema, dar ma pazesc. Nici carnea nu-mi prea place. Iar vara nu pot s-o vad, ca mi se face rau. In sfirsit…”
Repere:
- 1995 – 1999: Universitatea Nationala de Arte Teatrale si Cinematografice; Facultatea de Teatru, Specialitatea Actorie, clasa Sanda Manu
- 1994-1995: Universitatea Ecologica, Facultatea de Teatru, Specialitatea Actorie, clasa Gelu Colceag
- 1990-1992: Scoala Populara de Arta, Sectia Actorie
- Din 1999-prezent, angajat al Teatrului Toma Caragiu, Ploiesti
Teatru:
- 2004: Un simplu joc fara urmari de Jean Dell si Gerald Sibleyras, regia Ada Lupu, rolul Bruno, Teatrul Toma Caragiu, Ploiesti
- 2003: Din viata insectelor de Karol Capek, rolul Vagabondul, regia Victor Ioan Frunza, Teatrul Toma Caragiu, Ploiesti
- 2003: Burghezul gentilom de Moliere, rolul Cleonte, regia Lucian Sabados, Teatrul Toma Caragiu, Ploiesti
Film:
- 2004: This is a Makebelieve, regia Marius Olteanu
- 2003: Trafic, regia Catalin Mitulescu
- 2003: Zbor deasupra unui cuib de curci, regia Ovidiu Georgescu
- 2003: Wild est, regia Iuliana Constantinescu
- 2000: Bucuresti-Wien 8:15, regia Catalin Mitulescu
- 2003: Sex traffic, film realizat pentru postul de televiziune BBC
- 2002: Furia, regia Radu Muntean, rolul Felie
- 2002: Tancul, regia Andrei Enache, rolul Busuioc
- 2002: Milionari de week-end, regia Catalin Saizescu, rolul Zetu
Premii:
- 2003: premiul pentru cea mai buna interpretare masculina intr-un rol principal la Festivalul International de Film Studentesc „CineMaiubit”, Bucuresti
- 2003: premiul pentru cea mai buna interpretare masculina intr-un rol secundar, acordat de Uniunea Cineastilor pentru rolul Felie din filmul Furia, in regia lui Radu Muntean