– Fragment –
In timp ce merg pe jos spre Williamsburg Bridge, primesc un telefon de la Michael. L-am cunoscut acum doua saptamani la o petrecere jalnica de corporatisti incuiati. Era una din petrecerile alea la care ma duc pentru ca vreun prieten vechi ma implora sa mai stau cu el, iar eu stiu ca o sa fie multa bautura gratis. La asta m-a invitat Lexi. O stiu din Dallas, de pe vremea cand mergeam impreuna la cinema, e o fata buna, cu gropite dragute in obraji si coapse frumoase, una care s-a copt mai lent. Si ce conversatii plictisitoare rasunau intre peretii aia!
Michael a intrat in vorba cu mine si mi-a zis ca e pictor, tocmai se intorsese de la o expozitie personala din Berlin. Un baiat de bani gata, din cate am inteles eu. Verile si le petrecea in sudul Frantei, iernile, in Alpii elvetieni. Ii placuse de mine – poate pentru atitudinea mea tepoasa. Cateodata stilul meu de betie morocanoasa ii amuza pe unii, in special pe bastanii care sunt mereu pupati in cur. Oricum, mi-a zis ca a auzit de mine de la Lexi, ca a aflat ca sunt un cantaret incredibil si altele de-astea. Cred ca e bisexual, chestie cu care sunt OK. E bogat si eu am nevoie de mancare. Ce noroc! Ii spun portarului la cine merg si iau liftul pana la apartamentul lui Michael. E intr-una dintre cladirile alea noi, uriase, de pe malul Hudsonului. Genul asta de locuri ma face sa borasc. Usa se deschide si sunt intampinat de o femeie inalta, imbracata impecabil, care vorbeste la telefon.
— Ultimul lucru pe care l-am vrea ar fi inca un dezastru ca ala. De ce ar face asa ceva? Asta nu-i un motiv… Numai sa ai grija sa-i garantezi ca va primi de la inceput suma care trebuie… si… si… ca PR-ul e la standardele cele mai inalte. Nu suntem noi responsabili daca…
O urmez prin apartamentul spatios, decorat intr-un stil grozav de sic, cu o gramada de arta moderna agatata pe pereti. In living, Michael fotografiaza doua tinere mai mult dezbracate decat imbracate. E un soi de scena de inceput de vara in Grecia sau, poate, copiii Ofirului aducandu-i aurul lui Solomon, mi-e greu sa-mi dau seama. Fetele sunt foarte atragatoare, fotomodele, frumuseti statuare cu mantii de purpura tyriana. Michael se opreste o clipa din pozat, cat sa ma salute.
— Salut, amice, ce mai faci? Ai facut cunostinta cu Barbara?, ma intreaba el, aratand spre femeia care vorbea la telefon.
— Salut, nu, n-am facut. Buna, Barbara, spun eu, dar Barbara e ocupata cu conversatia ei.
— Ce zici? Dragut, nu?, spune Michael si arata cu capul catre fete, tinand in continuare aparatul de fotografiat in maini.
— Da… Buna, le spun eu fetelor, dar ele nu-si ies din rol.
Nu-s aici sa piarda vremea. Par sa aiba cariere serioase in modelling.
— Bun, pai, fa-te comod, ia-ti ceva de baut, o bere, ce vrei tu, stiu ca-ti place sa bei, asa ca ia ce vrei, fa ce vrei. Noi terminam imediat aici si pe urma putem sa mancam.
— OK, mersi, asa o sa fac.
Ma duc la bucatarie, deschid frigiderul, care-i plin cu tot ce-i mai bun pe lume, si-mi aleg o bere ceheasca de calitate.
Peste putina vreme stam in jurul unei mese cu mancare si bautura. Michael ne povesteste cum l-a intalnit pe Warhol. Nu-mi pasa daca minte sau nu. Mi se rupe de tot ce zice.
— Nu, nu-l stiam, eram un pusti. Asta a fost un pic inainte sa moara, nici macar nu prea am povestit faza… Banuiesc ca nu eram acasa de fiecare data cand trecea pe la noi, dar nu mai stiu. In fine, deci am zis atunci „Mami, ce-i cu parul lui? Imi place tare mult“ si ea a ras si s-a facut ca nu aude.
— Si el ce-a zis ?, intreaba una dintre fotomodele.
— A zis ceva de genul „Elaine, baiatul tau e enervant ca naiba, dar are o fata minunata“ sau asa ceva. Cam asta e povestea mea, spune Michael si vocea ii devine tot mai efeminata pe masura ce soarbe din bautura.
Da muzica tare de tot si o recunosc imediat: e tocmai Boleroul lui Ravel. Incepe sa fuga dupa una dintre fete. Dispar in alta camera si dupa cateva minute se intorc cu un cufar urias, il deschid si incep sa probeze diverse costume. Barbara inca vorbeste la telefon si e total indiferenta la scena. Eu stau pe o canapea, beau si ascult vorbaria precipitata a uneia dintre fete. Ne infigem si in cocaina pe care Michael a pus-o pe masuta de cafea, in fata noastra.
— S-a distrat bine in Milano cateva zile la rand. Hei! Aveti grija, e rochia mea preferata. Sunt o pereche draguta astia doi, nu? Stai s-o vezi cand pune lanturile si bicele pe bietul de el. Ii place sa raneasca si sa fie ranita, stii ce zic? Stii? M-a initiat si pe mine, m-a invatat niste smecherii. Poti sa faci bani seriosi cu biciuitul bogatasilor. Nu ca as face asa ceva. Ce nu inteleg eu e treaba aia cu calcatul pe coaie. Care-i placerea? Sa fii plesnit cu biciul, OK, dar tocuri ascutite pe coaie?
Si-o tine tot asa, iar eu incerc sa-mi amintesc cum o cheama. Ma hotarasc sa-i zic Ochi Pustii. Are tenul fin, cremos, imi aminteste de Gene Tierney tanara, vocea ii e seaca, sardonica si monotona, sufletul ei purpuriu imi da fiori. Nu vreau sa stau aici toata seara si sa-i vad pe prostii astia cum isi pun in scena vietile in fata mea.
Fata vorbeste si eu ma uit intr-o camera video ce se focalizeaza pe diferite parti ale corpului ei. Macar e frumoasa. Camera i se opreste pe buze, ii coboara pe gat, trece peste sanii ei mici si rotunzi, ii urmareste conturul picioarelor de la solduri pana la degete, apoi revine, ii intra sub fusta, o dezbraca si o fute in tacere. Brusc, abdomenul ei dezgolit straluceste pe ecran, fotomodelul tine o tigara aprinsa in mana, fumul urca in rotocoale, parul negru ii cade pe spate, ochii ei pustii clipesc si privesc goi drept in fata, merge catre un perete, ridica incet bratele si isi pune palmele pe zid, intoarce capul, buzele ei imi trimit o sarutare. Mi se termina filmul si camera se opreste.
AUTORUL
ALI ESKANDARIAN (1978-2013), talentat muzician de origine iraniano-americana, s-a nascut in Pensacola, Florida. Intors in Iran, a copilarit in Teheran, insa, dupa Revolutia Iraniana, familia sa a primit azil politic in Germania, iar ulterior s-a stabilit in Statele Unite, in Dallas. Din 2003, Ali Eskandarian a trait in New York, unde si-a cladit o cariera de muzician. A cantat impreuna cu o formatie de tineri imigranti iranieni, The Yellow Dogs, si a facut mai multe turnee prin Statele Unite. In 2013, Eskandarian a fost impuscat mortal in New York, impreuna cu alti doi membri ai formatiei The Yellow Dogs, de catre un fost membru al altei formatii de muzicieni iranieni.
CARTEA
Anii de aur a aparut in Statele Unite dupa moartea tragica a autorului si a cunoscut un succes instantaneu. Considerat „un roman cu adevarat unic, fabulos si acid“, volumul este o relatare in ritm alert si captivant a unui fragment din viata unui muzician rock’n’roll din Iran care a crescut in America. Personajul central, chitaristul Ali, duce un trai boem, mereu la limita supravietuirii, mereu intre turnee, concerte si petreceri cu foarte mult alcool, droguri, sex si iubiri pasagere. Imigrant perfect integrat in societatea americana, Ali priveste cu ochi critic ambele sale culturi. Amintirile decupate din trecutul sau iraniano-american si comentariile incarcate de cinism construiesc o imagine realista a vietii contemporane, careia artistul framantat ii simte efemeritatea. Un roman insurgent si rebel, in care sexul, drogurile si promiscuitatea incearca sa umple un gol existential, Anii de aur este in primul rand o carte despre tulburata lume moderna.