– Fragment –
O cladire din caramida, mai inalta decat cele din imprejurimi si usor retrasa de la strada. In loc sa ia liftul, Daragane prefera sa urce pe scari cele patru etaje. In capatul culoarului, pe usa, o carte de vizita pe numele „Joséphine Grippay“. Prenumele „Joséphine“ fusese taiat cu o linie si inlocuit, cu cerneala violet, de „Chantal“. Se pregatea sa apese pe butonul soneriei, dar usa se deschise. Fata se imbracase in negru, la fel ca deunazi, la cafenea.
— Soneria nu mai merge, insa v-am auzit zgomotul pasilor.
Zambea ramasa acolo, in prag. Ai fi putut crede ca nu se hotarase sa-l lase sa intre.
— Daca doriti, putem merge sa bem ceva in oras.
— A, nu. Intrati.
O incapere potrivita ca marime si, in dreapta, o usa deschisa. Dadea, se pare, catre baie. De plafon atarna un bec.
— Nu prea e spatiu la mine. Dar o sa ne simtim mai bine daca vorbim aici.
Se indrepta spre birouasul din lemn deschis la culoare, aflat intre cele doua ferestre, lua scaunul si-l aseza langa pat.
— Luati loc.
Ea se aseza pe marginea patului, sau mai bine zis a saltelei, fiindca patul n-avea somiera.
— Asta e camera mea… Gilles a gasit ceva mai incapator pentru el in arondismentul XVII, square du Graisivaudan.
Isi inalta capul cand ii vorbea. Daragane ar fi preferat sa se aseze pe jos ori alaturi de ea, pe marginea patului.
— Gilles se bizuie mult pe dumneavoastra, sa-l ajutati cu articolul acela… Stiti, el a scris o carte, dar n-a indraznit sa va spuna…
Fata se lasa pe spate pe pat, intinse bratul si apuca un volum cu coperta verde de pe noptiera.
— Iat-o… Sa nu-i spuneti lui Gilles ca v-am imprumutat-o…
Un volumas intitulat Hoinarul hipic, pe spatele caruia scria ca fusese publicat in urma cu trei ani la Éditions du Sablier. Daragane il deschise si arunca o privire la sumar. Cartea cuprindea doua capitole mari: „Terenuri de curse“ si „Scoala jocheilor“.
Chantal nu-l slabea din ochii ei usor alungiti.
— E mai bine sa nu afle ca m-am vazut cu dumneavoastra.
Se ridica, merse sa inchida una dintre ferestre care era intredeschisa si se aseza din nou pe marginea patului. Lui Daragane i se paru ca inchisese fereastra ca sa nu fie auziti.
— Inainte sa lucreze la Sweerts, Gilles scria articole despre curse hipice si despre cai, in reviste si ziare de specialitate.
Sovaia asemenea cuiva care urmeaza sa faca o destainuire.
— Cand era foarte tanar, a fost inscris la scoala de jochei de la hipodromul Maisons-Laffitte. Insa era ceva prea dur… a fost nevoit sa renunte. O sa vedeti dac-o sa cititi cartea…
Daragane o asculta cu atentie. Era straniu sa patrunda atat de brusc in viata oamenilor… Se gandea ca asa ceva nu i se va mai intampla la varsta lui, din cauza propriei nepasari si a senzatiei ca ceilalti se indeparteaza de el incetul cu incetul.
— M-a dus si pe mine pe terenuri de curse… M-a invatat sa pariez… Stiti, e un drog…
Dintr-odata, parea trista. Daragane se intreba daca nu cumva cauta un oarecare sprijin in el, material ori moral. Si gravitatea ultimelor cuvinte care ii trecusera prin minte il imboldea sa rada.
— Si va duceti si-acum pe terenuri de curse sa pariati?
— Din ce in ce mai rar de cand lucreaza la Sweerts.
Isi coborase glasul. Se temea, poate, ca Gilles Ottolini ar putea sa intre in camera pe neasteptate si sa-i surprinda impreuna.
— O sa va arat notitele pe care le-a adunat pentru articol… Poate i-ati cunoscut pe toti oamenii aia…
— Ce oameni?
— De pilda, pe cel despre care v-a vorbit… Guy Torstel…
Iarasi se lasa pe spate pe pat si scoase din sertarul de jos al noptierei un dosar din carton azuriu, pe care il deschise. Avea inauntru niste pagini dactilografiate si o carte, pe care i-o intinse lui Daragane: Tenebrele verii.
— Prefer sa ramana la dumneavoastra, zise el sec.
— Gilles a insemnat pagina unde-l amintiti pe Guy Torstel…
— O sa-l rog sa-mi faca o copie. Ma va ajuta sa nu mai citesc cartea…
Fata paru uimita ca Daragane nu voia sa-si reciteasca propriul volum.
— Imediat o sa mergem sa fotocopiem si notitele, ca sa le luati cu dumneavoastra.
Si arata spre paginile dactilografiate.
— Dar totul va trebui sa ramana intre noi.
Daragane se simtea cam teapan pe scaunul acela si, ca sa faca ceva, rasfoia cartea lui Gilles Ottolini. In capitolul „Terenuri de curse“, dadu de un cuvant tiparit cu majuscule: tremblay. Si cuvantul acesta provoca in el un declic, fara sa-si dea seama prea bine de ce, de parca in minte i se-ntorcea incetul cu incetul un detaliu pe care il uitase.
— O sa vedeti… E o carte interesanta…
Fata ridicase privirea spre el si-i zambea.
— Locuiti de mult timp aici?
— De doi ani.
Pereti bej nevaruiti de ani de zile, un birouas si doua ferestre care dadeau catre o curte… Locuise si el in incaperi intocmai cu aceasta la varsta lui Chantal Grippay si cand era mai tanar decat ea. Insa pe vremea aceea nu gaseai astfel de camere in cartierele din est. Mai mult in sud, la marginea arondismentului XIV sau XV. Si spre nord-vest, in square du Graisivaudan, pe care-l pomenise ea adineaori printr-o misterioasa coincidenta. Si mai erau, de asemenea, la poalele colinei Montmartre, intre pietele Pigalle si Blanche.
— Stiu ca Gilles v-a sunat in dimineata asta, inainte sa plece la Lyon. Nu v-a spus nimic deosebit?
— Doar ca urmeaza sa ne revedem.
— Ii era teama ca nu cumva sa va fi suparat…
AUTORUL
Patrick Modiano s-a nascut in Boulogne-Billancourt, in 1945. In copilarie a fost foarte apropiat de fratele mai mic, care s-a stins din viata la doar zece ani; socul mortii sale a marcat pentru totdeauna opera viitorului scriitor. Dupa absolvirea liceului, Patrick nu s-a inscris la universitate, alegand sa se consacre scrisului. Succesul a venit indata dupa prima carte aparuta, La Place de l’étoile (1968), dublu premiata. A publicat pana acum peste douazeci de romane – Villa triste (1975), Remise de peine (1988), Un cirque passe (1992), La Petite Bijou (2001) –, volume autobiografice sau de eseuri, piese de teatru, scenarii de film si carti pentru copii. Dintre cele mai importante distinctii primite amintim: Prix Goncourt (1978, pentru Rue des boutiques obscures) si Premiul Nobel pentru Literatura (2014). La Editura Polirom au aparut pana in prezent romanele Calatorie de nunta (2014), Bulevardele de centura (2014) si Iarba noptilor (2015).
CARTEA
Premiul Nobel pentru Literatura 2014
Jean Daragane, un scriitor trecut de saizeci de ani, traieste intr-un prezent fara bucurii; numai lectura din Buffon si contemplarea copacilor si a florilor ii mai dau speranta in viata. Insa pierde intamplator o agenda veche, de care nu-i pasa mai deloc. Un individ straniu o gaseste, il suna sa i-o inapoieze si asa incepe povestea in care Daragane, odata cu nume de locuri si numere de telefon iesite din uz, isi aminteste franturi de o blandete dureroasa pe care atat de mult se straduise sa le uite. Pasajele albe din copilarie si tinerete se umplu incetul cu incetul, detaliile se inlantuie treptat in jurul unor personaje si dau la iveala destine si oameni importanti din viata lui.