– Fragment –
Agaricus Campestris
Sedinta se terminase, muncitorii se risipisera, iar directorul tocmai inchisese usa biroului, cand o aude pe secretara ratoindu-se. Dupa cateva minute, aceasta baga capul in birou si-l intreaba:
— Este tovarasul contabil Ionescu, il primiti?
— Sa intre.
Ionescu intra in birou, vrea sa mormaie un salut, dar directorul il intrerupe:
— La ora asta lasa antreurile, spune care-i problema.
— De unde scoatem banii?
— Banii, banii, care bani?, face directorul pe prostul.
— Banii pentru ciupercarie…
— Din capitolul investitii, doar investim, ne dezvoltam multilateral.
— Am cheltuit tot fondul, odata cu reparatia acoperisului…
— Nu te mai impotrivi, il chem imediat pe tovarasul Moise de la judet sa te lamureasca, se infurie seful cel mare, respectam directiva Secretarului General al Partidului de a introduce productia agricola si in unitatile industriale. Avem magaziile alea goale si vom produce ciuperci. Fa repede un calcul pentru tot necesarul.
— Dar nu stim ce ne trebuie pentru productia de ciuperci…
— Intreaba-i pe baietii aia de la intretinere care si-au facut ciupercarie acasa de si-au cumparat motocicleta dupa doua luni.
— Daca ordonati…, murmura spasit Ionescu, tragand usa dupa el.
La doua luni de la aceasta discutie, in curtea fabricii Chimica se taia panglica ciupercariei, in prezenta tovarasului prim-secretar de la judet. Directorul visase la vizita Secretarului General, la televiziunea venita din capitala, la muncitori adusi cu camionul de la alte fabrici. Era totusi multumit: ziua era senina, nu era nici frig, nici cald, curtea fabricii fusese maturata si spalata cu furtunul, muncitorii imbracasera salopete curate, venisera chiar si niste pionieri cu buchete de flori. Noua investitie se prezenta bine: vechile magazii, astazi noile ciupercarii, se varuisera si in exterior se inlocuisera toate geamurile sparte, rafturile pentru ciuperci erau supraetajate, mirosul balegarului din compost acoperea mirosul de acetona pe care uzina chimica, in lipsa filtrelor, il raspandea de obicei in atmosfera, otravind aerul la kilometri distanta. Secretarul de la judeteana de partid parea multumit si zambea.
Dupa discursuri, s-au vizitat ciupercariile. Apoi, oaspetele de vaza s-a retras in biroul directorului, impreuna cu conducerea fabricii, unde au luat o gustare, au baut un pahar de tuica si au mai glumit. La plecare, importantul oaspete le-a urat succes, spunandu-le:
— Tovarasi, va doresc sa imbinati cu succes productia chimica si cultura ciupercilor, sa deveniti un exemplu pentru tot judetul nostru.
Dupa ce s-au terminat aplauzele a mai adaugat:
— Tovarasi, sa nu uitati, am sa primesc cu bucurie un cos din prima recolta de ciuperci a fabricii. Traiasca Partidul Comunist si inteleptul sau conducator!
Dupa ce au pierdut din vedere Dacia neagra, directorul le spune secretarului de partid al intreprinderii si contabilului-sef:
— Tovarasi, am avut o initiativa buna, vom deveni fruntasi in munca! Ionescule, urgent la mine in birou, nu trebuie sa ne culcam pe o ureche!
— Asa este, tovarasi, i-a felicitat secretarul de partid.
Indata ce secretara a pus cafelele pe masa si a inchis usa, atmosfera din birou s-a innorat si nimeni n-a mai scos o vorba. Contabilul Ionescu stia ca nu trebuie sa spuna nimic, ci numai sa taca. In cele din urma, dupa o lunga pauza, directorul a spus:
— Maine, comanzi de urgenta miceliul, samanta aia de ciuperci, si pana la sfarsitul saptamanii il imprastii cu doi-trei oameni de incredere, numai dupa terminarea programului de lucru. Sa nu va vada nimeni.
— Puteti sa aveti incredere in mine, sunt mormant, l-a linistit contabilul sorbind cafeaua dintr-o inghititura si grabindu-se sa plece. Nu apuca sa deschida usa cand aude intrebarea:
— Ce soi de ciuperci o sa cultivam?
— Agaricus, tovarase director, Agaricus…
— De ce ciuperci straine, ai devenit cosmopolit, Ionescule?
— Asta-i ciuperca noastra alba, Agaricus este denumirea ei stiintifica.
Dupa o luna de la insamantarea cu Agaricus a compostului din rafturi, directorul, fara sa mai astepte rezultatele productiei, a trimis secretarului judetean de partid un cos de ciuperci cumparate din piata.
Dar a trecut primavara si nici un buton de ciuperca nu a vrut sa rasara, desi directorul vizita zilnic ciupercaria. Mirosul balegarului din compost devenise greu de suportat si muncitorii incepusera sa bodoganeasca pe la colturi, asa incat intr-o zi secretara directorului il convoca pe contabil de urgenta la cabinetul acestuia.
— Ionescule, trebuie sa luam o hotarare, il intampina seful lui.
— Ce hotarare?, intreaba nestiutor Ionescu.
— Nu face pe prostul cu mine, ca nu tine, tovarase! Spune, cum scapam de mirosul de balegar, care pute mai rau decat cel de acetona?
Ionescu nu se grabeste sa dea un raspuns, asteptand.
— Tot eu sa-ti spun ce sa faci, Ionescule? Il arunci la noapte pe camp, cat mai departe de fabrica. Ai inteles?
— Da, sa traiti, tovarase director, iau doi baieti sa incarce camionul dupa program.
Inceputul verii a fost foarte ploios, dar in cele din urma a iesit si soarele. Intr-o dimineata, unor baieti care pazeau vacile pe camp, la cativa kilometri de sat, le ies ochii din cap la vederea campului acoperit de ciuperci albe. Unul dintre ei da fuga in sat si duce cateva ciuperci unei matusi batrane, care se uita bine la ele, le miroase indelung, molfaie o bucatica si ii spune:
— Puiule, ciupercile sunt bune, ia o galeata de plastic din sopron si culege cate poti…
Zvonul s-a intins cu iuteala. In dimineata urmatoare, campul era plin de culegatori de ciuperci. Chiar preotul a venit si a binecuvantat pamantul din care zilnic ieseau valuri de ciuperci. Duminica la slujba le-a si vorbit satenilor:
— Iubiti credinciosi, ati vazut semnul pe care l-am primit de Sus? Vedeti, am fost binecuvantati pentru credinta noastra cu mana cereasca, precum poporul ales.
In curand zvonul a depasit granitele satului si autobuzul local s-a umplut de straini care veneau la cules de ciuperci. Soferul, inainte sa ajunga masina la locul binecuvantat, intreba calatorii:
— Coboara cineva la ciuperci?
Jumatate din autobuz se dadea jos si se raspandea pe camp.
Cand si in piata din oras au aparut ciuperci pe tarabe, zvonul a ajuns si la urechile directorului de la Chimica. Acesta a plecat de urgenta cu masina fabricii sa vada locul unde cresteau din cer ciuperci. Nu s-a dat jos din masina, dar a trimis soferul pe camp sa-i culeaga cateva. Intors la fabrica, i-a spus secretarei sa-l cheme de urgenta pe Ionescu. Nu stim daca acesta auzise de campul binecuvantat, care hranea toate satele invecinate cu mana cereasca. Cand a intrat la director, a vazut pe birou insirate frumos cateva ciuperci albe.
— Ce-s astea, Ionescule?, a fost intrebat.
— Agaricus, tovarase director, ciuperci albe.
— Gresit, tovarase contabil, astea-s Agaricus Campestris. Asta-i denumirea stiintifica a ciupercii albe care creste pe camp. Stii unde le-am cules?
Cum bietul Ionescu nu mai indraznea sa scoata nici un cuvant, directorul a raspuns in locul lui:
— Acolo unde ai aruncat, boule, gunoiul pe camp, exact acolo!, a zbierat acesta ca un apucat.
Secretara a intrat speriata, l-a gonit pe contabil, care tremura ca varga, a scos din biblioteca o sticla de palinca si i-a dat sa bea.
— Tantico, sunt inconjurat numai de incapabili care saboteaza politica partidului, repeta directorul neincetat.
CARTEA
Povesti ale unor oameni obisnuiti care infrunta greutatile de zi cu zi, povesti ale unor oameni de succes, vacante fericite ale unei familii in care tatal munceste in alta localitate, viata intr-un salon de spital… Savuroasa imbinare de autobiografie si fictiune, proza Ioanei Cretoiu ofera imaginea caleidoscopica a unei lumi romanesti familiare multora dintre cititorii de astazi.
AUTORUL
Ioana Cretoiu este de profesie arhitect. In 2013 a urmat cursul de creative writing „Punct…“, sustinut de scriitorul Cristian Teodorescu. De-a lungul anilor a publicat in diverse reviste („Romania literara“, „Dilema“, LiterNet). Alegeri dificile reprezinta debutul sau editorial.