În egală măsură, el este creatorul sistemului turcesc de notare muzicală, bazat pe alfabetul otoman. Cantemir și-a facut un nume și ca interpret la tambur (un fel de lăută cu gâtul lung), ceea ce l-a făcut pe Ion Neculce să noteze că „nimeni nu cântă mai bine ca el în tot Constantinopolul“. Dar domnitorul a fost cunoscut și pentru tehnica sa componistică, grație lucrării sale Kitabu Ilmi’l-mûsiki (Cartea științei muzicii), pe care a dedicat-o sultanului Ahmed al III-lea (1703-1730). Aceasta este, practic, prima lucrare savantă ce se apleacă asupra muzicii turcești. La finalul volumului, Cantemiroglu – cum este cunoscut în lumea turcă – a atașat o serie de lucrări muzicale otomane, atât laice, cât și religioase, alături de folclor din Moldova transcris de el și de 20 de compoziții proprii.
După o lungă perioadă în care cultura europeană le-a trecut în uitare, lucrările transmise de autorul Istoriei ieroglifice au cunoscut în secolul nostru o redescoperire ce a fost urmată de dobândirea unei celebrități la nivel internațional, manifestă și la nivelul imprimărilor, nu doar a cercetărilor muzicologice. Aceste înregistrări au fost ușurate de editarea de materiale în care muzica lui Cantemir a fost transcrisă modern. Astfel, au fost înregistrate în ultimii ani materiale discografice precum „Cantemir: Music in Istanbul and Ottoman Europe around 1700“ de Ihsan Özgen, Linda Burman-Hall & Lux Musica (2002), format din patru părți dedicate câte unei teme, prima dintre ele, The World of Cantemir: Istanbul and Ottoman Europe around 1700, conținând șase melodii din Moldova (ca fapt divers, în a patra melodie, transliterată Zhok de Nante, putem recunoaște ceea ce era un joc de nuntă), alături de trei melodii compuse chiar de domnitor, la care se adaugă alte trei melodii, rod al improvizației interpreților. Jordi Savall, violist și dirijor, este cel din spatele unei alte ediții ce cuprinde muzica culeasă de domnitorul moldovean: „Istanbul – Dimitrie Cantemir“, ultima imprimare a discului survenind în 2010. În afara acestor ediții dedicate lui Cantemir, muzica sa poate fi găsită și în antologii cu muzică de epocă, spre exemplu pe cea din 2012, „Erasmus Van Rotterdam: Éloge de la Folie“, unde figurează două piese care îi aparțin.
În ceea ce privește recuperarea muzicală a lui Dimitrie Cantemir în România, anul trecut Casa Radio a reeditat albumul „Isvor. Dimitrie Cantemir. Cartea Științei Muzicii și muzica tradițională românească“ al formației Imago Mundi, aflat la cea de-a doua ediție (prima fiind din 2012). Imago Mundi este compusă din șapte membri, anume Oana Ivașcu, Cătălin Ștefănescu, Ștefan Barbu, Andrei Buciu, Daniel Ivașcu, iar Cristian Stănoiu se ocupa de proiecțiile video live.
Trebuie spus un lucru: astăzi, indiferent de interpretare și de aranjament, această muzică este cu siguranță cântată foarte diferit față de timpul lui Dimitrie Cantemir. Acest lucru este valabil atât pentru interpretările amintite mai sus, cât și pentru cea aparținând Imago Mundi. Tehnicile alternative de interpretare pe care se străduiește să le găsească orice artist, în încercarea de a emula cât mai bine sunetele unor vremi apuse, sunt dublate de diferitele aranjamente care trebuie făcute în această căutare – aici, acesta îi aparține lui Cătălin Ștefănescu. O altă diferență importantă, de regăsit în toate aceste interpretari moderne, privește instrumentele folosite. Dincolo de cele specifice timpului și zonei (bouzouki, darabana, baglama), Imago Mundi a folosit și instrumente moderne, precum chitara, oboiul sau flautul. Aceasta în căutarea unei forme de dialog între ieri și azi, ca negociere a recuperării trecutului.
Acesta pare a fi și motivul pentru care Imago Mundi, în dialogul muzical cu trecutul, care urmărește prezentarea muzicii vechi românești în ziua de astăzi, a căutat realizarea unui album care nu a fost gândit să funcționeze strict ca o (re)interpretare a muzicii lăsate de Cantemir, ci ca o paralelă între melodii tradiționale românești, moșteniri muzicale ale domnitorului, la care se adaugă cezura reprezentată de o creație a compozitorului de muzică clasică Hammamizade Ismail Dede Efendi. Acest interstițiu, așezat exact la mijlocul experienței ascultătorului, face legatură dintre prima parte, susținută de melodii tradiționale, așezate astfel încât să apropie auditoriul de experiența culturală a Balcanilor, pentru ca a doua parte să fie deschisă de piese semnate de Cantemir. Conceput circular, din acest punct albumul alunecă înapoi spre lucrări tradiționale, într-un tempo menit readucerii ascultătorului în zona tradiției.
Fuziunea muzicală pe care Imago Mundi o propune publicului se simte și în prezentul material, în principal prin abordarea contemporană. Aceasta este audibilă în fiecare segment, dar și la nivel de întreg, prin perspectiva pe care o oferă și în care se integrează albumul, prin felul în care recuperarea lui Cantemir nu este strict cea a cercetătorului, ci a interpretului, implicat, subiectiv, care trăiește și adaptează. Tratativele dintre Cantemir și Imago Mundi sunt integrate perfect în album, la fel cum principele însuși este integrat în structura discului, cu accentul pus subtil pe el, dar într-un mijloc, ca parte a muzicii românești. Tocmai aceasta dă greutate albumului: recuperarea lui Cantemir ca muzică românească.
Un comentariu
Atentie RADU CUCUTEANU, folosesti un limbaj cam lemnos!