Timp de aproape doua ore (in intervalul 11:00-13:00) s-a discutat, cu sala plina, despre de ce se scrie proza scurta, de ce a fost genul „nedreptatit“ de-a lungul timpului, de ce se impune o resuscitare a prozei scurte astazi, dar a deviat si spre alte zone precum cenacluri, tineri scriitori, cum vad cititorii prozatorii, necesitatea de a avea mai multi prozatori in Romania, ce rol joaca educatia scolara in obiceiul lecturii s.a.m.d.
Mai multe puncte de vedere au fost etalate si disecate, putin haotic, din diverse unghiuri – lentila de editor, cea de scriitor, de sociolog ori de cititor. De pilda, Alex Tocilescu spunea ca sunt momente pe care nu le poti transforma intr-un roman, ci ai nevoie de proza scurta pentru a dezvolta un subiect. S-a oprit la episodul cel mai recent, al propriei calatorii cu avionul, cand a vazut-o pe stewardesa (pardon, insotitoarea de bord) aratand, din nou, cum sa iti pui masca de oxigen in cazul unei depresurizari si atunci povestea ca s-a gandit sa scrie o proza scurta despre cum aceasta esueaza, in repetate randuri. Pe de alta parte, Florin Iaru a adus in discutie dificultatea de a scrie proza scurta, tocmai pentru ca nu ai spatiu pentru a gresi – „trebuie sa fie impecabila“, „trebuie sa stii meserie“. Altfel spus, „o poveste poate fi minunata, dar daca este prost scrisa nu conteaza“. Tot el milita, in timpul intalnirii, pentru un numar mai mare de prozatori, raportat la populatie – cel putin 10.000 de prozatori. Am avea nevoie, spunea Iaru, de cel putin 500 de aparitii de proza pe an. Plus de literatura de consum. Nu toti invitatii au fost de acord cu aceste afirmatii. Alex Tocilescu, de exemplu, a intervenit si a spus ca el crede ca sunt suficienti 50 de prozatori foarte buni.
Captivanta a fost si discutia despre interese, lectura, timp, cititori. Bogdan Munteanu a povestit, la un moment dat, doua episoade in care a fost chemat, ca autor, pentru lectura si discutii – unul la penitenciar, unde oamenii au fost interesati de poveste, de cum construiesti naratiunea s.a., iar altul la universitate, unde studentii erau interesati de „izvorul inspiratiei“. Strans legat de cititori si cum citim, i s-a cerut interventia lui Dan Lungu, din pozitia de sociolog. Acesta a spus ca timpul fragmentat de lectura de astazi nu este un argument valid in favoarea prozei scurte, nu functioneaza. Dimpotriva, ratiunea psihologica este ca vrei sa te simti acasa pe o durata lunga de timp, iar romanul iti ofera acest lucru. Dan C. Mihailescu a completat, afirmand ca la proza scurta ai nevoie de momente de respiro intre proze deoarece sunt alte calibre, alte povesti, insa la roman „stai linistit cel putin 100 de pagini“, ajung intr-un spatiu in care „totul iti este familiar“.
In acest punct, voi aminti ca s-a invocat si nostalgia romanului, si „vina“ criticii, care asteapta mereu ca un prozator „sa confirme in roman“, pericolul social media – proza scurta si postarile de pe Facebook –, faptul ca poetii se citesc intre ei, prozatorii nu (Florin Iaru), ca cercul cititor-revista-autor s-a rupt (Cristian Teodorescu), ca autoritatea criticii a disparut (Dan C. Mihailescu) ori ca, din pricina scolii, tinerii au sentimentul inutilitatii atunci cand citesc pentru ca ii invatam ca nu inteleg ce citesc, ca trebuie sa mearga spre critici pentru a intelege ce a vrut sa spuna autorul (Cristian Teodorescu & Florin Iaru).
Cred ca spune multe despre aceasta dezbatere si publicul aflat la BCU: in proportie de aproape 50%, audienta a fost formata din scriitori – au fost prezenti autori precum Dan Lungu, Florin Lazarescu, Veronica D. Niculescu, Iulian Tanase, Ciprian Macesaru, Emil Brumaru, Doina Jela etc. –, iar cealalta jumatate erau tineri si adolescenti ieseni. ~ntocmai ca celelalte dezbateri organizate la cea de-a patra editie a FILIT Iasi, si aceasta era un punct fierbinte, o discutie necesara, o intalnire care, in mod ideal, ar trebui dusa din ce in ce mai departe, pentru a ajunge sa devoaleze alte si alte perspective.