{i aceasta dezbatere a fost intensa gratie temelor abordate. S-a vorbit mult despre faptul ca trebuie sa ne depasim complexele – limba si literatura mici, public restrans, cititori putini, piata putin dezvoltata, saracia presei etc. –, iar aproape toata intalnirea a gravitat in jurul acestei idei.
Jurnalista de radio Adela Greceanu spunea, de exemplu, ca, „pentru a pune un piciorus in Europa literara“, consecventa si coerenta programelor de traducere trebuie sa fie pe primul loc, indiferent de cat de des se schimba conducerea unei institutii, indiferent de interesele celor care sunt la conducere ori de cat de putin inteles este lucrul acesta. „Avem nevoie ca Romania sa finanteze in continuare traduceri in alte limbi, numai asa putem promova literatura romana in Europa“. Ioan Pintea a completat: „Cred ca ar trebui un proiect national de traducere“, care ar trebui sa includa si texte critice. Luminita Corneanu a intervenit si a vorbit nu numai despre reticenta editorilor straini de a traduce autori din estul Europei netradusi in alte spatii, ci si despre faptul ca ei sunt moderati si in ceea ce priveste alegerea de a avea mai multi autori romani in portofoliu. „Numai editorii mari isi permit sa acopere costurile in acest caz. Exista, asadar, si filtrul acesta, cat poti publica din literaturile mici fara sa ai pierderi imense?“, incheia criticul literar Luminita Corneanu.
Altii insa au considerat ca nu traducerea ar trebui sa fie prioritara, ci incurajarea consumului local. Lucian Dirdala, de pilda, spunea ca prefera ca banii publici „sa se duca, onest, inspre reviste culturale, realizate cu cap, decat inspre promovarea literaturii romane in strainatate. Pe termen lung, nu cred ca vom putea influenta aceasta piata, este mult prea mare“. De cealalta parte, Matei Martin puncta ca ne-ar trebui niste „campanii cu adevarat nationale“: „Cand ai o piata atat de mica si fragmentata, cu atat de putine vanzari, e greu sa convingi un editor strain sa publice un autor roman. Poate, inainte de export, ne gandim cum sa crestem piata locala“.
Problema ar fi asadar cum sa atragi publicul spre literatura, cum sa educam parintii sa le citeasca copiilor, pentru ca cei din urma sa-si formeze obiceiul lecturii. Ceruta cu atata ardoare in dezbatere, aceasta campanie nationala de sustinere a ideii de lectura se pare ca se va concretiza curand. Luminita Corneanu a dezvaluit ca primul pas in acest sens va fi facut, curand, de Ministerul Culturii, care a inclus in strategia sa acest aspect.
Cealalta directie importanta a mesei rotunde a fost, bineinteles, presa. Scriitorii si traducatorii au nevoie de jurnalisti: „Daca jurnalistul, ultima veriga din aceasta relatie, nu are curajul de a scrie despre literatura, de a o promova, de a ajuta scriitorii, atunci totul este pierdut“, accentua Iulia Badea Gueritée: „avem nevoie unii de altii“, „intre scriitori, jurnalisti si traducatori trebuie sa existe o legatura foarte puternica“. De altfel, au venit argumente convingatoare in sprijinul acestei afirmatii: Premiul European pentru Literatura, pe care Ioana Parvulescu l-a castigat in 2005, iar Claudiu M. Florian anul acesta, vesti foarte putin reflectata in presa romaneasca, ori Premiul Cartii Europene, unde Bogdan Teodorescu este pe lista scurta din 2016, cu romanul Spada, lucru, din nou, putin stiut aici in afara presei culturale.
„Europa scriitorilor si a jurnalistilor“ a mers, asadar, pe cateva fire rosii si a tras cateva semnale de alarma.