Scriitorul a fost, de altfel, fata de editiile anterioare, parca mai in centrul atentiei cititorului. Organizatorii, condusi de temerarul manager Vladimir Epstein, au inclus anul acesta, pe linga lansarile de carte, si lecturi publice sustinute de membri USR ai filialei locale. La editia din acest an au participat editurile Humanitas, Paralela 45, Corint, dar si Antet, Cartier, Editura Universitatii de Vest, Aius etc. Locul I a revenit in acest an Editurii Humanitas, care si-a adjudecat si trofeul „Cea mai rivnita carte a tirgului (Istoria iubirii, de Nicole Krauss), locurile doi, respectiv trei fiind ocupate de Grupul Editorial Corint si Oxford Educational Centre. Surpriza s-a produs, asadar: Paralela 45 este la prima participare in istoria editiilor craiovene cind nu urca pe podium. Cum era de asteptat, in absenta Editurii Polirom, Trofeul Gaudeamus a fost cistigat de Editura Humanitas. Trofeul Presei a fost obtinut de „Cuvantul libertatii” (sectiunea publicatii), de Radio Logos (sectiunea radio) si de TVS (sectiunea televiziuni). Cea mai rivnita carte a tirgului (sectiunea trofee acordate expozantilor prin votul presei) a fost Calea samuraiului astazi, de Yukio Mishima (Ed. Humanitas).
Uniunea Scriitorilor nu a stat nici ea cu mina in sin si a propus o serie de lecturi publice, platite cu 100 de euro, in incercarea de a demonstra cititorilor craioveni ca scriitorii chiar exista! Au citit din opera lor poetii Ioana Dinulescu si Bucur Demetrian. Cei doi optzecisti de vaza ai urbei au fost prezentati, in direct la postul de radio Oltenia, de criticii literari Paul Aretzu, Gabriel Cosoveanu, Florea Miu si Constantin M. Popa.
Moderator al emisiunii a fost Ioana Dinulescu, cea care a reusit performanta de se modera in timp ce citea…
Simbata, in ultima zi a Caravanei Gaudeamus, a fost lansat numarul 100 al revistei „Mozaicul”, condusa de Nicolae Marinescu (director) si Constantin M. Popa (redactor-sef). Seria noua a revistei a aparut in 1998, reluind proiectul pasoptist al lui Constantin Lecca, fondator al ei in 1838. Au vorbit publicului adunat in par la festivitate o serie de oameni importanti. La sfirsit, trompeta lui Daian a mai rasunat, dar foarte putin…