Faptul ca autorii romani incep sa devina vizibili prin lecturi publice, prin patrunderea „afara” cu volume, ca strainii desfasoara programe precum „Les Belles Etrangeres” sau „Les Belles Roumanies” nu pare sa insemne prea mult pentru cei de la MCC. Cel putin nu atunci cind gindesc (ce verb maiestuos!) un stand national (patrie, natiune, ce cuvinte mari!). Si in cazul Tirgului de la Leipzig (unul mai modest, totusi), dar mai ales in acela al Salonului de Carte de la Paris, aspectul standului romanesc se pastreaza in limitele dictate de mobilierul standard oferit de organizatori.
Pentru alte doua probleme esentiale nu s-a gasit mai deloc rezolvare in toti acesti ani. Prima: vinzarea de carte. Pentru ca MCC ar trebui sa plateasca TVA statului francez ori german in cazul in care ar dori sa comercializeze din titlurile de la stand, doritorii n-au alta solutie decit sa-si puna pofta in cui. Zice si ministrul Iorgulescu: „Mi se pare absurd sa te duci la tirg de carte si sa nu poti vinde carti”. Oare cine conduce ministerul care organizeaza standul? Bine ca ajung si cele citeva volume expuse, de multe ori carate in spinare de un singur amploaiat al ministerului, cu taxiul de la avion la tirg. A doua problema: identitatea vizuala. Cu rare exceptii (spre exemplu, in 2005, cind Asociatia Editorilor din Romania a fost organizator pentru Salonul de la Paris si a angajat un arhitect si a tiparit cataloage de prezentare), „promovarea” evenimentelor de catre MCC se face cu afise miniaturale si „pliante” din coli A4 impaturite.