Invitatul special al acestei editii a fost Umberto Eco, iar coada formata de cei aproximativ 300 de oameni dornici sa primeasca autografe se intindea pe o distanta impresionanta. M-am asezat pe peluza din fata cladirii si ii priveam cum stateau aliniati, cu volumele in mina, tineri si batrini deopotriva. Eco scria pe banda rulanta niste dedicatii, asa cum mai facuse, probabil, in alte o mie de locuri. M-am gindit o secunda la cuvintele lui atit de rivnite, la felul in care cititorii unguri vor pleca spre casa discutind despre intilnirea cu marele scriitor si, habar n-am de ce, m-am simtit bine.
Adevaratul motiv pentru starea mea de bine il leg insa de experienta placuta de la European First Novel, ocazie cu care m-am aflat, de fapt, la Budapesta saptamina trecuta.
Asadar, in cadrul tirgului de carte, pentru al saptelea an consecutiv, au fost invitati 19 scriitori din Europa. Conditia esentiala: sa se afle la primul lor roman (publicat in anul anterior). Si, uite asa, timp de 3 zile, am socializat, am discutat despre cartile noastre, despre temele de care sintem interesati, despre succes, despre cum e sa traiesti din scris sau din alte job-uri etc. Nu am intilnit neaparat oameni foarte tineri, ci niste scriitori cu virste cuprinse intre 23 si 46 de ani. Prima data cind am rasfoit volumul colectiv European First Novel Festival, publicat de organizatori (cu prezentari si fragmente traduse din cartile fiecarui scriitor invitat), am inregistrat doar pozele unor oameni si niste tari din care veneau. Pe masura ce i-am cunoscut mai bine, scriitorii au inceput sa aiba nume, povesti si experiente de viata diferite, romane ale caror subiecte se intilneau in anumite puncte.
Eva Karadi, sufletul intregului proiect, a identificat doua potentiale problematici dominante in textele noastre si pe baza lor a hotarit sa ne grupeze si la cele doua dezbateri: pe de o parte, scriitorii care abordau in romanele lor subiecte legate de traume identitare, istorie recenta, granite, iar pe de alta parte, cei despre ale caror carti s-ar putea spune ca mizau pe dramele umane, pe conflicte interioare.
Deasupra intregii intilniri a planat un soi de umanitate esentiala
Daca ar fi sa ma gindesc la un singur cuvint care sa descrie intregul proiect, cred ca primul care imi vine in minte e „relaxare”, si nu pentru ca nu ne-am fi tinut de un program stabilit, ci pentru ca deasupra intregii intilniri a planat un soi de umanitate esentiala. Ne-am plimbat intr-o zi torida pe strazile din Pecs (orasul care va fi capitala europeana in 2010), alaturi de Koszta Gabriella si Csordas Gabor (editorii lui Mircea Cartarescu la cocheta lor editura, Jelenkor), am mincat multe prajituri in microbuzul care ne ducea inapoi la Budapesta, imbiati de Selyem Zsuzsa (scriitoarea de limba maghiara, care traieste la Cluj si a reprezentat Ungaria), pentru ca se facuse tirziu si n-a mai fost timp suficient sa stam la masa, am dansat intr-o seara intr-un club popular cu Ignacy Karpowicz din Polonia si cu David Zabransky din Cehia. Am aflat de la olandezul Gerbrand Bakker cum e sa dai lovitura cu un roman de debut, care intr-un singur an a fost tradus in 14 limbi. Autorul mai publicase inainte doar carti pentru copii si facuse gradinarit, iar acum se amuza si spunea ca are, dintr-odata, atitea invitatii de onorat ca scriitor, ca nu-i mai ramine foarte mult timp pentru scris.
Sasa Stanisic, nascut in Bosnia-Hertegovina, avea si el o poveste de succes cu romanul Cum repara un soldat un gramofon. A plecat la 17 ani in Germania (pentru citeva luni, in timpul razboiului), dar nu s-a mai intors. In limba materna mai scrie acum doar poezie, pentru proza foloseste germana, limba in care si-a facut toate studiile.
Totul e sa te straduiesti putin
Ma bucur ca i-am cunoscut pe toti cei implicati in acest program, Romania s-a aflat acum la prima participare (la initiativa ICR Budapesta), ca am interactionat asa cum nu se prea intimpla atunci cind este vorba de participari la tirguri mai mari de carte, unde fiecare scriitor invitat isi sustine lectura publica, are citeva intilniri si pleaca acasa. Nu-i putin lucru sa afli ce-i preocupa pe cei care scriu in acelasi timp cu tine, cum se raporteaza la literatura din care vin si care le sint obsesiile.
M-am convins la Budapesta ca exista un interes european real pentru literatura romana tinara, totul e sa ai programe coerente de traduceri, sa participi la asemenea evenimente, de fapt, sa te straduiesti putin. Si sa nu va imaginati ca organizarea lor presupune bugete fabuloase. Din contra, as zice, in cazul First Novelist Festival, marea si nepretuita cheltuiala o reprezinta bunavointa si energia unor oameni care s-au gindit ca scriitorii aflati la primul lor roman merita o sansa.