Pe Leo il si cunosc, si printre lucrurile care-mi plac la el este ca nu ia niciodata filmele sau critica de film ca pe o chestiune capitala pentru el si pentru omenire. Nu incepe sa te urasca ori sa te evite daca nu te-ai topit la filmul care lui i-a placut la nebunie. Nu e un intelectual, desi e foarte sobru cind scrie pentru „Idei in Dialog”. E placut sa discuti cu Leo despre filme, mai ales ca are un soi de detector pentru amanunte importante si un simt ludic extrem de serios uneori, combinat cu o bravada adolescentina care-l fac, de pilda, sa guste tristetea comica din filmele lui Iosseliani, dar si sa se ia in gura cu cinefilii de pe cinemagia.ro, cinefan.ro, care nu de putine ori sint obraznici.
Un nume care e deja un brand
De ce citesc, asadar, cronicile lui Leo? Pentru ca ma fac sa nu ma simt ca o studenta la curs, pentru ca sint vii, glumete, deschise unei lumi care depaseste ecranul, pentru ca – poate in primul rind – am incredere in gustul, cunostintele si condeiul lui. Pentru ca stiu ca nu se rezuma la Film. Cartea sa De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema s-a vindut foarte bine, semn ca oamenii simt nevoia cuiva care sa-i indrume printr-o jungla tot mai aglomerata. Iar numele lui Alex. Leo Serban e o garantie. Leo e deja un brand, nu?
Cartea se citeste foarte usor din momentul in care te racordezi la felul de a scrie al lui Leo (asta daca n-ai facut-o pina acum, mai ales ca volumul stringe ce e mai bun din ce a publicat el in ultimii 16 ani), si placerea e cu atit mai mare cu cit simti ca autorul iubeste Filmul si ca nu scrie ca sa faca pe desteptul.
Leo are stil, cauta exprimarea cea mai potrivita, stie cind sa arunce cu verdictul (arma criticului) – dar nu e rau, dupa cum nu e nici suav sau pretios. E un lucid care din prea multa transparenta emite citeodata judecati trans-lucide, cum e cea de la finalul unui text despre miracolul in cinema, cind, vorbind despre un scurtmetraj cu o familie care e confruntata cu agonia si moartea tatalui, conchide: „Doar ca Miracolul intirzie sa soseasca. Singurul lucru la care sintem partasi e experienta asteptarii lui. Si miracolul care se petrece atunci cind stii ca nu poate sa vina se numeste (tot) Cinema”. Leo se apropie de Film cu un amestec de inocenta, luciditate si incredere – cautindu-se mai degraba pe sine si cautind in spatele ecranului un fel de filosofie a existentei. Asta nu-i anuleaza teribilismele. Declara, de pilda, fara retinere, ca de la proiectia de la Cannes a filmului lui Theo Angelopoulos, Eternitatea si o zi, a plecat dupa prima jumatate, la fel de bine cum isi exprima plin de umor sastisirea fata de moda filmelor iraniene, mai exact fata de extazierea occidentalilor pentru reteta acestora („Oamenii sint saraci, dar asortarea unui val albastru cu pantofii si cerul este un must”).
Criticul e un avocat
Citindu-i cartea iti dai seama, mai ales cind gasesti comentarii cu care nu esti intru totul de acord, ca meseria de critic e foarte asemanatoare celei de avocat. Leo stie sa convinga si are, probabil, cu atit mai mult efect cu cit nu da impresia ca s-ar lua prea mult in serios. E fascinant cum un critic ajunge uneori sa te convinga ca un film e bun chiar daca tie nu ti-a facut aceeasi impresie. Argumentatia e totul, felul in care sint cautate elementele si tesuta din ele o pinza elastica si rezistenta din care cititorul sa nu poata iesi. Probabil ca unui text bun despre film ii trebuie, dincolo de argumentatie si verdict, o voce. Textele lui Leo au aceasta voce, iar ea reuseste sa fie de multe ori la fel de captivanta ca filmul in sine. Si din acest unghi De ce vedem filme este o carte pe care o citesti cu relaxare atenta. Ca sa nu mai spun ca, desi uneori trebuie sa-ti incordezi materia cenusie, cartea are tot timpul un soi de atitudine prietenoasa fata de tine, dindu-ti impresia (asa cum face si Leo in discutiile din viata „diurna”) ca esti destept si pe faza si ca la multe dintre lucrurile din ea te-ai gindit si tu. Este clar: nu avem nevoie numai de filme bune, ci si de carti bune despre ele.
Alex. Leo Serban, De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema, colectia „Ego. Publicistica”, Editura Polirom, 2006