Augustin Buzura (1938-2017) a facut studii de medicina generala la Cluj, specializandu-se in psihiatrie.
A renuntat la profesia de medic psihiatru si s-a dedicat literaturii, dar pasiunea pentru profunzimile naturii umane se va regasi in toate romanele sale. Augustin Buzura a fost unul dintre scriitorii reprezentativi pentru ce a insemnat romanul romanesc din deceniile opt-noua ale secolului trecut, observandu-se cu intemeiat motiv ca, dupa moartea lui Marin Preda, realismul psiho-etic si existentialist al cartilor sale incomode a tinut capul de afis in constiinta publica sub regimul comunist.
In 1963 debuteaza la Bucuresti cu volumul de povestiri Capul Bunei Sperante. In 1964 renunta la profesia de medic, devenind secretar de redactie la revista „Tribuna“. In 1967 publica al doilea volum de povestiri, De ce zboara vulturul, dupa care incepe constructia unei vaste opere romanesti.
Romanele sale Absentii (1970), Fetele tacerii (1974), Orgolii (1977), Vocile noptii (1980), Refugii (1984) si Drumul cenusii (1992) au infruntat cenzura comunista, aducandu-i autorului celebritatea, simpatia si solidaritatea din partea cititorilor. Recviem pentru nebuni si bestii (1999) este romanul societatii romanesti de tranzitie, pe care Augustin Buzura o observa cu aceeasi nepartinitoare vigilenta.
Toate romanele sale au cunoscut nenumarate editii in tara si in strainatate, autorul fiind rasplatit cu numeroase premii. A exersat si alte genuri literare, cum ar fi eseul (Bloc notes, 1981) sau memoriile (Tentatia risipirii, 2003). In 2003 publica Teroarea iluziei. Convorbiri cu Crisula Stefanescu.
Numele sau este legat si de publicistica romaneasca. In afara de revista „Tribuna“, a fost prezent in aproape toate revistele literare din Romania, fiind fondatorul mai multor publicatii aparute sub egida Fundatiei Culturale Romane, al carei presedinte a fost pana in 2003.
Psihiatru, prozator, scenarist, eseist, Augustin Buzura a fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria cariera, ci si de modalitatile prin care se poate crea un cadru in care sa aiba dreptul la exprimare cat mai multe dintre vocile artistice ale tarii, indiferent de orientarea, ideologia sau optiunile estetice ale acestora.
In 2003 relanseaza revista „Cultura“, pe care o conduce in calitate de redactor-sef si editorialist.
In acelasi an, prin reorganizarea Fundatiei Culturale Romane si a Editurii Fundatiei Culturale Romane, a infiintat Institutul Cultural, al carui presedinte a fost pana in 2005.
In cei aproape 15 ani de functie publica, a reusit nu doar constructia unei institutii definitorii astazi pentru prezenta culturii romane in afara granitelor tarii, Institutul Cultural Roman, ci si realizarea a numeroase proiecte culturale in tara si peste hotare. Din 1992, Augustin Buzura a devenit membru al Academiei Romane.
Augustin Buzura a fost Doctor Honoris Causa al Universitatii „Lucian Blaga“ din Sibiu, membru corespondent al Südosteuropa Gesellschaft si membru al Academiei Romane, al Academiei Braziliene de Litere si al Academiei Latinitatii.
Pentru anul editorial 2003 i s-a acordat Premiul Opera Omnia, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania. A publicat articole, eseuri, interviuri, note in reviste de literatura si cultura din tara si strainatate. In activitatea sa culturala a intrat si partea de cinematografie, fiind scenarist de film, atat pornind de la propriile romane, cat si de la scrierile altora. Filmografia sa cuprinde productii pentru marele ecran, dar si pentru televiziune: Orgolii (1981, regia Manole Marcus, dupa romanul omonim), Padureanca (1987, regia Nicolae Margineanu, dupa o nuvela de Ioan Slavici), Undeva in Est (1991, regia Nicolae Margineanu, dupa romanul Fetele tacerii).
„Pentru ce nu ai facut, nu ai putut sa faci, n-ai fost in masura sa faci nu te iarta nimeni“
Augustin Buzura a acordat „Suplimentului de cultura“ un interviu in anul 2009, in urma aparitiei volumului Raport asupra singuratatii.
Credeti in acel tip de scriitor care nu traieste decat prin si pentru opera sa, care refuza contactul cu exteriorul, orice angajament social, administrativ chiar? Dumneavoastra sunteti contrariul.
Inainte mi se parea corect sa spun ceea ce credeam, chiar daca acest curaj ma costa privatiuni sau spaime, nelinisti pe care uneori abia le-am putut duce. Pe de alta parte, esti fiinta sociala si esti obligat fata de comunitatea ta, daca vezi mai bine decat semenii tai, sa spui ce se intampla. Fie ca e bine, fie ca e rau, trebuie sa fii pe baricada. Sa va dau un exemplu: in ’90, cand am infiintat Fundatia Culturala Romana, am fost insultat, atacat, acuzat, calomniat de parca eu as fi creat Partidul Comunist Roman si Securitatea. Mi s-a parut insa corect sa ma dedic construirii acelei institutii, cu atat mai mult cu cat aveam relatii in lume la vremea respectiva, aveam oameni care sa ma sprijine, asa ca am mers inainte si mi-am vazut de treaba. Nu mi-e rusine cu ce am facut: o institutie culturala de prestigiu.
Ce va tine atat de treaz interesul pentru actualitatea romaneasca?
Nu ma pot preda nici in fata varstei, nici in fata diverselor maladii. Cred ca daca voi muri vreodata, voi muri scriind la computer… Ma simt in forma si tanar. Trecut, daca vreti, intr-o alta dimensiune intelectuala. Am cunoscut oameni din varful cercetarii stiintifice, literare, oameni care au raspuns de mari comunitati umane si am ajuns la concluzia ca i-am inteles, ca stiu in ce directie merge lumea… si din clipa asta ma simt foarte linistit.
Ati vorbit in multe interviuri despre felul in care obisnuiti sa scrieti. Nu va permiteti ca scriitor luxul de a improviza?
Personajele mele imprumuta multe fete si detalii pana in clipa in care ajung sa-si capete infatisarea definitiva.
Improvizez, desigur, adeseori, dar improvizatia are loc in limitele structurii psihologice dinainte stabilite. Adica se intampla ca un detaliu nou, o intamplare neobisnuita sa imi apara brusc in minte, dar ele vin sa li se adauge personajului sau situatiei despre care scriu.
Avem destui scriitori contemporani care se declara ravasiti de viata cotidiana din Romania, care ii impiedica sa isi scrie opera aici, si atunci apeleaza la burse in strainatate. Cum priviti acest tip de reactie?
Eu urmez un program pe care mi l-am facut cu foarte multi ani in urma. Zic cu foarte multi, pentru ca am debutat in ’60, prin urmare s-au adunat aproape 50 de ani de literatura. Din momentul in care am constientizat ce inseamna raspunderea pentru fiecare cuvant, rareori m-am abatut de la acest drum. Vreau sa spun ca romanul are cam aceleasi subiecte de cand lumea, structurile psihice sunt asemanatoare, iar mie mi-a placut sa merg pe drumul meu, sa concurez doar cu mine insumi si cu propriile mele rezerve psihice, sa imi exploatez neputintele, bucuriile, infrangerile, tot ce se poate face, ca sa spun asa, ca literatura sa fie cat mai adevarata. Si mai stiu cateva lucruri. Foarte simple: pentru ce nu ai facut, nu ai putut sa faci, n-ai fost in masura sa faci nu te iarta nimeni.
FOTO: www.adevarul.ro