Ca orice festival care se respectă și vrea să fie sărbătoare, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2017 a oferit și o serie de spectacole în spații neconvenționale, susținute de artiști din Noua Zeelandă, Scoţia, Australia, Vietnam, Polonia, Canada, SUA, Belgia, Polonia și Anglia.
Bariera spațială, legată de scenă, a fost eliminată, zonele pentru artiști și spectatori amestecându-se, Limitele au rămas să fie trasate de spectatorii atrași de arta teatrului. E ca şi cum ai intra în atelierul unui artist şi ai interacţiona cu el, în loc să mergi, ca de obicei, la expoziții de artă, în care doar admiri exponatele. Din privitor devii participant și unul dintre actorii importanți în desfășurarea actului artistic. În același timp, a căzut și bariera lingvistică, ea fiind înlocuită de cele mai multe ori de muzică, păpuși, dans și de expresivitatea artiștilor.
În acest tip de spectacol neconvențional, publicul este unul fluctuant, dar cu un nucleu bine stabilit. Nu există trecător care să rămână indiferent la ce se întâmplă acolo, care să nu arunce măcar un ochi spre mulțimea adunată și dincolo de ea. Și, în ciuda grabei, a presiunii timpului sau a activităților cotidiene desfășurate, mulți dintre ei se opresc fie și preț de zece minute, lăsându-se absorbiți de moment. E și un tip de loterie, dar în mod cert în nucleu se află mereu persoane care sunt atrase ca un magnet de reprezentație.
Unul dintre exemple este mini-concertul formaţiei Loch Katrine Highlanders. La FITPTI nu există o limită de vârstă a publicului. Concertul de cimpoi al muzicienilor scoțieni a fost savurat de la ce mai mici până la cei mari. Adevărul e că artiștii erau fascinanţi: de la îmbrăcăminte (kilturi ecosez, ciorapi până la genunchi, vestoane cu bumbi și fireturi, poșetă la brâu și un mic cuțitaș la ciorap, pentru orice situație) până la modul în care luau tonul pentru următoarea melodie (cu bătăi din picior şi cu menţinerea ritmului prin repetarea aceleiaşi mişcări).
Artiști care hotărăsc să iasă cu arta în stradă
Un spectacol fabulos au făcut Mama și Fiul (Hanoi, Vietnam), adică duoul format din Nguyen Ho Thuy Tien și Ta Xuan Duy, băiatul ei de numai 14 ani. Au adunat un public curios şi divers: adulți, copii, adolescenţi şi… căţei. Mimica lor rămâne incredibilă. Chiar dacă te uitai la marionetele pe care le dirijau cu atât de multă dexteritate şi naturaleţe, performanță la care au ajuns după ani și ani de exercițiu, nu aveai cum, uimit, să nu le urmăreşti figurile. Nicicând, niciunde, nu cred că a putut fi citită o bucurie mai mare ca aceea de pe chipurile lor. Rezultatul trocului făcut între spectatori și artiști a fost zâmbetul. La fel ca în cazul unui alt spectacol deosebit, Alice pe tărâmul circului (Street Theatre Scene Kaleiskop, Cracovia, Polonia), care se bazează pe expresivitatea artiștilor atunci când cuvintele lipsesc. Temerile şi supărările protagonistei sunt reliefate prin acrobaţie, jonglerii, clovnerie, interacțiune directă cu publicul, mers pe picioroange sau baloane de săpun.
Artiștii care hotărăsc să iasă cu arta în stradă au un mesaj de subliniat și emoții de transmis. Pe parcursul festivalului am abordat atât artiștii, cât și spectatorii pentru a le afla impresiile. Am aflat că majoritatea celor pe care i-am întâlnit la spectacole au studiat cu atenție programul festivalului și au ales momente artistice atât pentru ei, adolescenți, tineri, adulți sau pensionari, cât și pentru copiii sau nepoții lor ori prieteni sau cunoștințe. Dacă ne gândim la cât de diferit percepem povețele și mesajele care ajung la noi, atunci cel mai bun exemplu ar fi Micul prinț al lui Antoine de Saint-Exupéry. Însemnătatea și înțelesul mesajului crește și se adâncește odată cu cititorul/ consumatorul, căpătând noi forme. Publicul tânăr din Festivalul Internațional de Teatru de la „Luceafărul“ asta face. Saint-Exupery scria că „toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte“. Asta ne învață și FITPTI.