În ultimul său roman, Salman Rushdie pare să fie preocupat de tot ce înseamnă aparențe, atâta timp cât mai ales azi, în epoca mistificărilor de tot felul, a știrilor false și a manipulărilor grosolane, ele pot ajunge mult mai ușor la scopul râvnit, de a se substitui adevărului și de a deveni noua realitate.
Familia Golden (acesta nefiind numele real) a picat în mijlocul New Yorkului de niciunde, de parcă s-ar fi teleportat aici dintr-un alt timp sau poate chiar dintr-un alt univers. Sunt bogați, sunt ciudați, sunt toți bărbați și la fel de bine s-ar fi putut numi Controversa sau Mister sau Ambiguitate, căci n-ar fi fost mai puțin bizar decât prenumele pe care și le-au luat: Nero, capul familiei, un bărbat de șaptezeci de ani de origine incertă, și cei trei fii ai săi, Petronius, zis și Petea, Lucius Apuleius, zis și Apu, și Dionis, zis și D., toți cu probleme identitare, comportamentale, toți tarați ca niște eroi tragici. Par să fi venit în America nu ca să o ia de la capăt, clădindu-și o nouă viață și o nouă identitate, ci pentru a-și afla (sau grăbi) sfârșitul. Cine devine atât de fascinat de această familie bizară încât să vrea să facă un documentar despre ea? Un tânăr misterios și cu nume poate inventat, René Unterlinden („Spuneți-mi René“, ne îndeamnă el pe urmele celebrului Ishmael), un cineast (și scriitor) în devenire care se întâmplă să fie vecin cu Goldenii în Manhattan, unde aceștia ajung să se stabilească. Ce aflăm despre ei? Multe, poate chiar totul, dar bineînțeles nu deodată, ci pe parcursul a peste 400 de pagini, timp în care aparențele, minciunile, falsitățile vor fi etalate în toată splendoarea lor.
Cum avem de-a face cu un roman de Salman Rushdie, de unde puteau proveni Goldenii dacă nu din India, țară care nu lipsește din aproape nici o carte a sa. Mai precis din Bombay, aka Mumbai, unde poate Goldenii ar fi rămas toată viața dacă doamna Golden, numită în roman după soția adevăratului Nero, Poppaea Sabina, nu ar fi fost ucisă într-un atac terorist. Profund îndurerat, copleșit de vină, urmărit de poliție și de alții la fel de certați cu legea ca și el, Nero Golden, pe atunci un magnat al imobiliarelor care nu era nici Nero și nici Golden, decide să se mute în New York. Familia descinde în uriașa metropolă la începutul președinției lui Barack Obama, numit în roman simplu „președintele“, și odiseea lor pe pământ american se încheie simbolic și tragic pentru toți în zorii venirii la putere a Jokerului cu păr verde, o deloc voalată aluzie la Donald Trump, „narcisistul gâgâit“, „hlizitul cu păr verde piele albă gură roșie“.
O critică virulentă la adresa noului populism practicat de Trump
Spre deosebire de alte romane mai vechi, Copiii din miez de noapte, Versetele satanice sau Seducătoarea din Florența, povestea din Casa Golden e mai puțin consistentă și nu o dată m-am întrebat de ce a vrut Rushdie să scrie un întreg roman despre o familie implauzibilă și să facă din acest demers unul realist, contemporan, și nu unul mitologizant, în care realismul să fie mai degrabă de factură magică. După care, ajuns la final, mi-am dat seama. Romanul nu este doar un pretext pentru scriitor de a se lansa într-o critică virulentă la adresa noului populism practicat de Trump, în care to make America great again e o întoarcere la tiparul de gândire sexistă și rasistă a anilor ’50, dublat de relativizarea valorilor, de „adevărul alternativ“ profesat de Kellynne Conway. În fapt, din multe perspective, familia Golden seamănă foarte mult cu familia Trump. Nu știu dacă asemănările sunt intenționate, dacă nu cumva Rushdie a vrut inițial să scrie o carte numai despre Trump și pe parcurs s-a răzgândit, dar aceste asemănări cu siguranță există.
Bătrânul Golden e cam de aceeași vârstă cu Donald, are o familie numeroasă, e bogat, afacerile lui din imobiliare și construcții sunt dubioase, ceea ce nu-l oprește să-și pună numele aurit pe fiecare clădire, se poartă urât cu cei din jur chiar dacă declară că-și iubește familia, și-a luat o a doua soție cu mult mai tânără decât el și care provine din Rusia, e „profund înamorat de ideea că este un bărbat puternic“, fiind totodată vulgar, lipsit de bun-gust, un tiran care ajunge spre finalul vieții să trăiască într-o lume paralelă, deconectată total de la realitate. Nu întâmplător deci, René, crescut „într-o lume vrăjită, la adăpost de pericole, în coconul de mătase liberală din centrul New Yorkului“, spune de la bun început că problema pe care o va ridica în documentarul său va fi problema răului, a răului din oameni. Construind această familie a cărei poveste pare mai degrabă ireală, Rushdie țintește de fapt tot către familia Trump, a cărei descindere la Casa Albă este la fel de neverosimilă ca cea a Goldenilor în Manhattan. Trebuie să ne obișnuim cu ideea, parcă îl auzim pe Rushdie spunându-ne, și în loc să ne minunăm încontinuu, hai să-i urmărim îndeaproape ce fac, iar într-o zi cu siguranță vor face ceva greșit. Iar atunci Casa Golden (Trump) se va prăbuși.
Iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia sunt armele noastre
Dar până și personajul lui Rushdie, Nero Iulius Golden, despre care naratorul ne spune că aduce cu Bestia din basm, pare mai simpatic decât Trump. Nu întâmplător, René ajunge să-l simpatizeze, mai ales după ce părinții tânărului mor, iar el se mută chiar în casa satrapului. Acolo o va cunoaște mai bine pe soția acestuia, rusoaica Vasilisa, cu care va ajunge să aibă un copil pe care femeia va pretinde că l-a făcut cu Nero. Evident, nu mai suntem demult în epoca personajelor plate, a bunilor și răilor, și tocmai de aceea îl vom vedea pe René, în postura sa de personaj pozitiv, cum face greșeli, cum se raliază cu cine nu trebuie, cum devine chiar prieten cu Nero Golden, pe care în final îl va trăda.
Toate acestea nu trebuie să ne surprindă, cu atât mai mult cu cât Casa Golden este până la urmă un veritabil Künstlerroman modern în care suntem martori la evoluția unui artist, scenarist, regizor, dar și scriitor, iar titlul nu e doar al filmului ajuns din documentar, film artistic, ci și al cărții pe care René se hotărăște s-o scrie, adică cea pe care o citim. Și pentru că Rushdie, dincolo de mici concesii făcute postmodernismului și metaficțiunii, scrie un roman realist în cheie tradițională, avem și un mesaj moralizator la final. Iar morala e, bineînțeles, că adevărul ne va face liberi. Căci René, după toate greșelile comise, nu poate trăi în minciună (deși ar fi trăit mai bine așa) și alege adevărul, alege să-l spună, asumându-și prețul sincerității. Cum suntem totuși într-un roman, fie el unul realist, curajul și demnitatea îi vor fi recompensate și totul se va termina (cel puțin pentru el) cu bine.
Plin de referințe cinematografice –un deliciu pentru cititorul cinefil –, Casa Golden nu e romanul uluitor, năucitor, răscolitor pe care l-ar fi așteptat unii, dar este un roman actual, solid, militant, un roman-protest la adresa noii Americi, America falsității, stridenței, bigotismului, rasismului, vulgarității, violenței, calomniei, paranoiei pe care un spirit liberal și emancipat ca cel al lui Rushdie nu poate decât s-o deplângă, dar fără să o abandoneze.
Chiar dacă trăim vremuri periculoase, în care iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia nu mai înseamnă mare lucru în fața asaltului anacronismului ideologic și cultural, ele sunt armele noastre. Așa că vom rămâne aici, pe poziții, și te vom vedea, vorba celor de la Sibiu, te vom vedea și tot ce vei face va fi văzut, pur și simplu în felul în care este.
Dar să o lăsăm pe Ryia, o fostă angajată a Muzeului Identității, să ne-o spună: „Opt ani ne-am spus că America progresistă, tolerantă și matură întruchipată de președinte este America cea adevărată și va continua să fie astfel. (…) Identitatea secretă a Americii nu era un supererou. S-a dovedit a fi chiar opusul, un super-ticălos. Suntem în universul lui Bizarro și trebui să intrăm în relație cu această Bizarro-Americă pentru a o înțelege. (…) O mică parte din monstru se ascunde și în noi (…), indiferent cât de norocoși suntem în viață sau în dragoste sau în plan financiar sau familial sau profesional, la finalul călătoriei se află focul care arde și care ne va nimici pe toți“.
O carte „incendiară“, așadar, pentru această iarnă grea a învrăjbirii noastre.