153 de secunde. Atât a durat incendiul din clubul Colectiv, declanșat în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, în care și-au pierdut viața 64 de persoane. 153” este și numele primului spectacol artistic realizat pe această temă, ce va avea premiera la sfîrșitul lui octombrie. Un spectacol foarte personal, care, potrivit regizoarei Ioana Păun, cartografiază prin prisma acestui eveniment tragic atitudini, mentalități și construcții identitare ale generației celor aflați la 30 de ani.
„Oamenii din generația noastră au auzit și au trăit într-un fel sau altul momentul de la Colectiv. Eu l-am trăit în felul meu și a fost unul destul de distant. În schimb, am știut că la un moment dat o să mă aplec asupra subiectului, pentru că mi s-a părut dintotdeauna un moment iconic pentru generația noastră. Complet intuitiv, am simțit că cei care au trăit incendiul sunt foarte apropiați într-o formă sau alta de mine și din cauza asta acum un an am zis că e momentul să încep ceva în direcția asta. Am strâns o echipă foarte responsabilă, pentru că un astfel de subiect o cere, iar ceea ce ne-a incitat și ceea ce ne dorim mult cu acest proiect nu este să facem o investigație jurnalistică, pentru că se cunoaște aproape tot despre Colectiv, ci mai degrabă să încercăm să răspundem la niște întrebări, să găsim câteva clarificări și să marcăm un moment de maturizare a României și a generației celor care se află în jurul vârstei de treizeci de ani“, povestește Ioana Păun, regizoarea spectacolului care va avea premiera în luna octombrie, când se vor împlini trei ani de la tragedia care a marcat întreaga Românie.
Echipă amplă, din care fac parte și supraviețuitori ai incendiului
După o documentare riguroasă, care a presupus și întâlniri cu supraviețuitorii incendiului, echipa care lucrează la proiect a dat startul repetițiilor săptămâna trecută, urmând ca pe 28 iulie să aibă loc prima vizionare a acestuia. „Va fi un spectacol care te va trece prin condiția de tânăr adult în România, vor fi mulți actori care vor face un personaj colectiv, iar actrița Nicoleta Lefter va fi cumva centrul performance-ului. Lucrăm ca într-un laborator de creație. Compoziția sonoră a spectacolului este totodată una senzorială, se creează senzații, nu doar o acustică pentru urechi. Publicul va intra la un moment dat și va explora niște lucruri care se întâmplă acolo pe scenă, apoi se va reîntoarce în scaun. Spectacolul nu are o structură clasică, ci intră într-o zonă performativă“, susține regizoarea.
Echipa proiectului este una amplă, formată din persoane care aparțin mai multor domenii culturale și care au experimentat fiecare diferit ce s-a întâmplat la Colectiv. Astfel, textul spectacolului a fost scris de poeta Svetlana Cârstean, documentarea a fost realizată de jurnalista Laura Ștefănuț și de artista Smaranda Nicolau, producția îi aparține lui Biatrice Cozmolici, decorul lui Cătălin Rulea, artist vizual și muzician, documentarea întregului proiect lui Răzvan Leucea, iar coloana sonoră este compusă de Cătălin Matei, cunoscut și ca Sillyconductor. „Svetlana, fiind mamă, a asistat cumva și ea la Colectiv, în întreg textul putându-se observa perspectiva asta protectivă a părintelui celor care au fost în Colectiv. Cătălin a cântat acolo, a avut mai multe concerte, unele chiar pentru strângerea de fonduri pentru victimele incendiului. El știe care sunt problemele din industria muzicală alternativă de la noi din țară, ce condiții erau acolo. Eu duc subiectul către o problemă generațională, Smaranda a privit dintotdeauna subiectul într-un mod filosofic mai degrabă decât emoțional, adică ce înseamnă el și cât de greu este de fapt să îi dai o semnificație care să nu fie foarte centrată pe sine. Această echipa cred că este perfectă pentru subiectul ăsta“, crede Ioana Păun.
Totodată, din proiect fac parte și supraviețuitori ai incendiului, aceștia fiind consultați în cadrul repetițiilor astfel încât momentele jucate în spectacol să fie cât mai asemănătoare cu ceea ce au experimentat ei în noaptea tragediei. Potrivit regizoarei, cei care au fost dispuși să se implice și să își spună public povestea sunt cei care au reușit să se vindece sufletește într-o oarecare măsură până acum, în ciuda rănilor fizice care le-au schimbat complet corpul și viața. „Au fost oameni foarte calzi, unii care aveau foarte multă furie acumulată și care în continuare au de spus vorbe extrem de nervoase la adresa întâmplării, alții care sunt recunoscători că s-a terminat într-un fel pentru ei experiența aceasta, alții care sunt în continuare într-un proces de vindecare, alții care au plecat din țară, acest eveniment marcându-le complet viața. A fost un moment de racordare la ceva care în știri sau într-un material documentar nu se poate face pentru că nu te întâlnești cu omul ăla, nu-l vezi, nu-i atingi pielea arsă, nu-l privești în ochi… Pentru noi a însemnat mult pentru că astfel ne-a responsabilizat și mai tare“, a mai spus aceasta.
Când o întreagă țară a asistat la ceea ce a însemnat Colectiv
Publicul se poate implica de asemenea direct în realizarea acestui proiect prin donarea unor smartphone-uri vechi care vor fi folosite în cadrul spectacolului într-o simfonie creată de compozitorul Cătălin Matei. „Am strâns foarte multe crâmpeie, foarte multe elemente care au rămas în urma incendiului și imaginea asta cu telefoanele mobile mi-a rămas în minte, pentru că un pompier spunea că în momentul în care a intrat în club să-i salveze pe cei care mai puteau fi salvați erau foarte multe mobile care sunau și pe toate apăreau aceleași nume. Era fie mama, fie tata…“
Chiar dacă inițial reprezentațiile vor avea loc în capitală, Ioana Păun spune că intenționează să facă tot posibilul pentru ca spectacolul să se joace și în restul țării. „Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, desfășurându-se în parteneriat cu ARCUB și Centrul Național al Dansului București. Producătorii s-au arătat interesați, cred că și publicul va fi interesat să îl vadă și asta pentru că întreaga țară a asistat cumva la ceea ce a însemnat Colectiv“, spune aceasta.
Până acum nu s-a făcut nici un spectacol sau film pe această temă, astfel că proiectul este, cum consideră Ioana Păun, unul așteptat de către public. „E o greutate să faci primul proiect artistic pe tema asta și de asta nu vreau să vorbesc despre tot, mai ales despre lucruri despre care sunt alții mai în măsură să vorbească. Și aici mă refer la toată investigația privind sistemul de sănătate, modul în care au fost gestionate cazurile, bolile contractate în spital, morțile complet evitabile. Mă interesează mai degrabă felul în care te modelează o asemenea întâmplare, cum te confrunți tu cu tine care ai scăpat, condițiile în care ai scăpat, cum te-ai luptat pentru supraviețuire, dacă ai reușit să ieși moral de acolo intact sau dacă ți s-au zgâlțâit și ideile pe care le aveai despre tine. Și, până la urmă, ce înseamnă să fii parte dintr-un grup și să scapi împreună cu el sau nu, adică tensiunea, conflictul dintre individual și colectiv. Cam despre asta e spectacolul. Până la urmă, e foarte personal.“
FOTO: Facebook Svetlana Cârstean