Pe 22 noiembrie s-au împlinit 50 de ani de la lansarea „albumului alb“ al celor de la The Beatles.
În momentul în care The Beatles înregistrau The White Album (care de fapt se numește The Beatles), formația se afla în agonie, pe drumul spre destrămare. Tensiunile erau atât de mari, încât producătorul George Martin recunoștea mai târziu că nu prea vrea să vorbească despre acea perioadă, plină de amintiri dureroase.
„Un album plin de tensiuni“, își amintește Paul McCartney. „Eram la apogeul fazei noastre psihedelice sau abia ne reveneam din ea. În orice caz, era straniu. Niciodată nu mai înregistraserăm un disc cu paturi în studio și cu oameni care veneau în vizită, cu întâlniri de afaceri. Au fost multe fricțiuni. Eram pe punctul de a ne despărți și asta, în sine, provoca multe tensiuni.“
George Martin amintește că tensiunile erau atât de mari încât „John înregistra într-un studio, Paul într-altul, iar Ringo și George făceau naveta între ele“.
În aceeași perioadă, membrii Beatles aveau deja preocupări tot mai diverse. George Harrison era din ce în ce mai pasionat de muzica indiană și de misticism, Paul tocmai își făcea praf relația după ce logodnica îl prinsese înșelând-o, iar John Lennon trecea printr-o schimbare semnificativă alături de iubita sa Yoko Ono, a cărei prezență provoca destule tensiuni în sânul Beatles. Tensiuni care au intrat și ele în legenda formației.
„Am rupt trupa când am înregistrat albumul“, spunea Lennon în 1970, într-un interviu pentru revista „Rolling Stone“. În mod straniu, înregistrările din timpul realizării albumului par a spune o altă poveste și prezintă o trupă într-o altă stare de spirit decât s-a crezut, afirmă Giles Martin, fiul legendarului producător al Beatles-ilor, iar povestea lui este susținută și de materiale auxiliare strânse pe ediția aniversară a discului, lansată în 2018.
Atmosfera de final de The Beatles rezona în mod straniu cu schimbările ce se petreceau în exteriorul studiourilor; vremuri neliniștite, tensiuni sociale și politice, războiul din Vietnam și o eră hippie ce se apropia de sfârșit. Anul 1968 este anul protestelor sociale, anul în care sunt asasinați Martin Luther King și Bobby Kennedy, anul în care URSS invadează Cehoslovacia. Una dintre piesele compuse pentru The White Album avea să fie Helter Skelter, destinată unei sinistre faime: din cauza lui Charles Mason, care a pretins că această piesă, compusă de McCartney, a fost de fapt un îndemn pentru el și „familia“ lui să comită crimele care aveau să încheie, simbolic, „vara iubirii“ hippie. The White Album avea să rămână pentru totdeauna asociat cu această atmosferă de neliniște și tensiune, așa cum Helter Skelter n-avea să își mai piardă niciodată conotația tragică.
În ciuda acestor probleme, The White Album avea să se dovedească un alt album excelent în discografia The Beatles. dar care a fost totdeauna eclipsat de alte albume precum Sgt. Pepper sau Revolver. La momentul lansării însă s-a bucurat de mare succes de public și a urcat direct pe primul loc în topurile de ambele părți ale Atlanticului. Criticii aveau să îl aprecieze mai mult după aceea, în timp.
Astăzi, când semicentenarul discului este serbat cu o ediție de lux, The White Album a urcat din nou pe primele locuri în topurile britanice și americane, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut cu ediția aniversară a excelentului Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band.