Filmele care trebuie văzute, filme ce au definit un secol de cinema european, alese de criticii publicației britanice „The Observer“.
Este o listă de filme pe care criticii britanici le consideră importante, diverse, inovatoare, filme care, în opinia lor, sunt doar o mică imagine dintr-un „vast peisaj cinematografic“. „În era Brexit, pare și mai important să cunoști și să te simți parte a acestei bogate moșteniri a cinematografiei europene, în toate straniile și minunatele ei manifestări“, scrie criticul Mark Kermode. „Deși istoricii sunt împărțiți atunci când vine vorba despre locul exact al nașterii cinematografului (Leeds, Paris sau New York sunt pomenite), Europa a fost întotdeauna o forță vitală în evoluția cinematografului, influentă artistic chiar și atunci când a fost pusă în umbră de industrii puternice. Așa cum emigranții europeni au schimbat fața Hollywoodului, la fel mișcări stilistice precum expresionismul german, neorealismul italian sau noul val francez continuă să reverbereze în lumea globală a filmului“.
– Nosferatu de F.W. Murnau (1922, Germania)
„O capodoperă a expresionismului german. Imaginea umbrei contelui vampir Orlock urcând scările pentru a-și înfige ghearele în inima victimei este unul dintre cele mai impresionante (și mai parodiate) momente din istora cinemaului.“
– Patimile Ioanei d’Arc de Carl Theodor Dreyer (1928, Franța)
„Este chipul pe care toată lumea și-l amintește, chipul în plan apropiat al actriței franceze Maria Falconetti – o scenă care a rescris felul în care fețele actorilor pot fi prezentate și utilizate pe marele ecran.“
– L’Atalante de Jean Vigo (1934, Franța)
„Jean Vigo a făcut doar patru filme, iar singurul lui lungmetraj este o fermecătoare încercare de romantism modernist, ancorată în egală măsură în realism și în limbajul viselor.“
– I vitelloni de Federico Fellini (1953, Italia)
„Tandru și neiertător cu contradicțiile masculinității italiene, I vitelloni a exercitat o influență majoră asupra tânărului Martin Scorsese. Secvența «plecării de acasă» de la sfârșitul filmului este unul dintre cele mai poetice momente din opera lui Fellini.“
– Omul care ucide de Michael Powell (1960, Anglia)
„O poveste cu morală despre relația nesănătoasă dintre voyerism și violență, psihothrillerul lui Powell este un film periculos despre pericolul de a vedea filme.“
– Rocco și frații săi de Luchino Visconti (1960, Italia)
„Preocuparea pentru clase a lui Visconti, un membru al partidului comunist născut în sânul unei familii nobiliare milaneze, are sens, iar acest film este opera lui cea mai directă emoțional.“
– Persona de Ingmar Bergman (1966, Suedia)
„La jumătate de secol după premieră, acest film rămâne un obiect de fascinație și discuții printre teoreticienii celei de a șaptea arte.“
– Margarete de Věra Chytilová (1966, Cehoslovacia)
„Această minune veselă și anarhică a «noului val ceh» este în același timp un afront adus tristei eficiențe a colectivismului, dar și o malițioasă demontare a structurilor sociale.“
– Teama mănâncă sufletul de Rainer Werner Fassbinder (1973, Germania de Vest)
„Un portret al unei iubiri aproape imposibile ce denotă caracteristicile stilului lui Fassbinder, cu personaje «marinate» în dezamăgire și bigotism.“
– Céline și Julie se plimbă cu barca de Jacques Rivette (1974, Franța)
„Bazat pe două povestiri de Henry James, este un amestec delirant de feminism din era hippy, misticism de doi bani, comedie dar și contemplare serioasă a misterelor cinemaului.“
– Enigma lui Kaspar Hauser de Werner Herzog (1974, Germania de Vest)
„Una dintre operele cele mai atmosferice ale lui Herzog.“
– Travolti da un insolito destino nell’azzurro mare d’agosto de Lina Wertmüller (1974, Italia)
„Rareori a fost un film mai compromis de un remake ca această satiră socială plină de idei și arsă de soare.“
– Jeanne Dielman, Strada Comerțului 23, cod 1080, Bruxelles de Chantal Akerman (1975, Belgia/ Franța)
„Un răspuns hipnotic de peste trei ore la corvoadă sufocantă a vieții casnice.“
– O Thiasos de Theo Angelopoulos (1975, Grecia)
„O operă substanțială, atât în durata ei, cât și în gama extinsă de teme sociopolitice. Unul dintre cele mai importante filme ale cinematografiei elene.“
– L’albero degli zoccoli de Ermanno Olmi (1978, Italia)
„Epopee recompensată cu Palme d’Or despre viața grea din Lombardia secolului al XIX-lea, ce folosește actori neprofesioniști vorbind în dialect și care ne atrage într-o lume dură și neiertătoare de nașteri, nunți, morți, religie și feudalism, de compasiune și măcel.“
– Călăuza de Andrei Tarkovsky (1979, URSS)
„Poate filmul cel mai liniar narativ al cineastului rus, Călăuza este, probabil, și cel mai dens ca atmosferă și idei filosofice.“
– Kobieta samotna de Agnieszka Holland (1981, Polonia)
„Un portret în tușe groase al austerității și supraviețuirii în timpul comunismului. Un film realizat înainte de impunerea legii marțiale în Polonia și interzis imediat după.“
– Beau travail de Claire Denis (1999, Franța)
„O capodoperă ce arată talentul lui Denis pentru narațiunea vizuală.“
– Cântece de la etajul II de Roy Andersson (2000, Suedia)
„O colecție de imagini suprarealiste lugubru-amuzantă ce se concentrează asupra momentului în care banalul se prăbușește în bizar.“
– A ma soeur! de Catherine Breillat (2001, Franța)
„O provocare la adresa mitologiilor despre virginitate și romantism promovate de istoria cinemaului.“
– Vorbește cu ea de Pedro Almodovár (2002, Spania)
„Specialiștii nu se pot pune de acord asupra celui mai bun film al lui Almodovár, dar pentru criticul de față acest film este opera lui cea mai completă.“
– Departe de Nuri Bilge Ceylan (2002, Turcia)
„Melancolic și filosofic, dar și de un comic acid, este o disecție plină de compasiune a problemelor bărbatului și a tensiunilor de clasă, dar și o scrisoare de dragoste dulce-amară pentru Istanbul.“
– 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile de Cristian Mungiu (2007, România)
„Poate fi considerat filmul arhetipal pentru noul val românesc. Auster, naturalistic și captivant ca un thriller.“
– Gașca de fete de Céline Sciamma (2014, Franța)
„Al treilea capitol al trilogiei accidentale «a tinereții», o poveste excelentă despre tinerele ce trăiesc în suburbia pariziană.“
– Despre trup și suflet de Ildikó Enyedi (2017, Ungaria)
„Premiul cel mare la Berlinală pentru această poveste de dragoste ciudată și dezorientantă, plină de scene de frumusețe și oroare, fericire și tristețe, viață și moarte, juxtapuse cu o dexteritate poetică ce este atât dezarmantă, cât și hipnotizantă.“