„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Less, de Andrew Sean Greer, traducere din limba engleză de Cristian Ionescu, care va apărea în curând în colecția Biblioteca Polirom. Actual a Editurii Polirom.
– Fragment –
Pe vremea aceea Arthur Less numai fidel nu era. Așa stăteau lucrurile cu toți bărbații pe care îi cunoșteau și era o chestie despre care el și Robert nu vorbeau niciodată. Dacă, în drumurile lui, Less dădea peste vreun bărbat arătos cu apartament disponibil, se putea arăta dispus să-și întârzie cu vreo jumătate de oră întoarcerea acasă. Iar odată chiar și-a găsit un iubit veritabil. Cineva care își dorea să vorbească, cineva care aproape că i-a cerut să-i facă declarații. La început a fost o legătură minunată, fără obligații, nu departe de casă, ceva de care puteai profita ușor într-o după-amiază sau când Robert era plecat din oraș. Avea un pat alb lângă fereastră. Avea un peruș care ciripea. Sexul era minunat și după aceea nici vorbă de discuții de genul „Am uitat să-ți spun că a sunat Janet“ sau „Ai pus permisul de parcare în parbriz?“ sau „Nu uita, mâine plec la Los Angeles“. Doar sex și un zâmbet: „Nu e minunat să primești ce-ți dorești fără să te coste nimic?“. Cineva care nu semăna deloc cu Robert, cineva vesel și luminos, afectuos și poate nu foarte deștept. A durat mult până când totul să devină trist. Au urmat certuri și telefoane și plimbări lungi în care nimeni nu spunea nimic. Și s-a terminat. Less a terminat-o. Știa că rănise îngrozitor, impardonabil, pe cineva. Asta s-a întâmplat nu cu mult înainte să-și piardă inelul în coșul cu ciuperci.
— Of, la dracu’! a spus el.
— Ați pățit ceva? a întrebat un bărbat cu barbă aflat ceva mai încolo pe rândul cu legume.
Înalt, cu ochelari și cu o varză bok choi în mână.
— La dracu’, mi-am pierdut verigheta.
— La dracu’, a spus și bărbatul, uitându-se spre coș.
Acolo să tot fi fost vreo șaizeci de ciuperci de bălegar – dar, evident, inelul ar fi putut ajunge oriunde. În ciupercile champignon! Sau în coșul cu shiitake! Ar fi putut să zboare printre ardeii iuți! Cum să cauți printre ardeii iuți? Bărbosul s-a apropiat.
— Amice, uite cum facem, a spus el, de parcă îi punea la loc un os rupt. Una câte una.
Încet, metodic, au pus fiecare ciupercă în sacoșa lui Less.
— Mi-am pierdut-o și eu o dată, a spus amabil bărbatul, ținând sacoșa. Nevastă-mea s-a înfuriat. De fapt am pierdut-o de două ori.
— O să fie ofticată, a replicat Less.
De ce îl făcuse pe Robert femeie? De ce era așa de dispus să intre în joc?
— Nu pot s-o pierd. A luat-o dintr-o piață de vechituri din Paris.
A intervenit un alt bărbat:
— Folosește ceară de albine. Să nu-ți mai cadă până o dai la strâmtat.
Genul de bărbat care poartă cască de biciclist la cumpărături.
Bărbosul a întrebat:
— Unde se strâmtează?
— La bijutier, i-a răspuns biciclistul. La oricare.
— Mersi, a spus Arthur. Dacă o găsesc.
La gândul crunt că ar putea rămâne pierdută, biciclistul a început să caute printre ciuperci alături de ei. O voce bărbătească din spatele lui:
— Verighetă pierdută?
— Îhî, a răspuns bărbosul.
— Când o găsești, folosește gumă de mestecat până o strâmtezi.
— Eu am zis ceară de albine.
— E bună și ceara.
Așa era între bărbați? Între heterosexuali? Atât de des singuri, dar când intrau într-un necaz – când pierdeau o verighetă! –, atunci toată ceata de frați se repezea să rezolve problema? Viața nu e grea: reziști cu stoicism, știind că nu trebuie decât să dai un semn și îți vin ajutoare. Ce minunat să faci parte dintr-un asemenea club! Se adunaseră vreo șase bărbați și toți căutau foarte concentrați. Ca să-i salveze căsnicia și mândria. Așadar, aveau și ei inimă. Nu erau niște dominatori indiferenți și cruzi, nu erau niște bătăuși de liceu de care să te ferești pe holuri. Erau buni, erau sufletiști, săreau în ajutor. Iar astăzi Less era unul dintre ei.
Au ajuns la fundul coșului. Nimic.
— O, îmi pare rău, amice, a spus biciclistul cu o grimasă.
Bărbosul:
— Spune-i că ai pierdut-o la piscină.
Au dat din cap unul câte unul, i-au strâns mâna și au plecat.
Lui Less îi venea să plângă.
Ce om ridicol era. Ce scriitor prost, căzut în capcana unei astfel de metafore. De parcă asta ar însemna ceva pentru Robert, de parcă i-ar dezvălui ceva legat de iubirea lor. Nu era decât un inel pierdut într-un coș. Dar nu se putea abține, îl atrăgea prea tare poezia de doi bani: singurul lucru bun din existența lui, viața lui cu Robert, dusă de râpă din neatenția lui. Nu avea cum să explice ce s-a întâmplat fără să sune a trădare. Totul se va vădi limpede din vocea lui. Iar Robert, poetul, va înălța privirea din fotoliul lui și va înțelege. Că timpul petrecut împreună se terminase.
Less s-a sprijinit de coșul cu ceapă și a oftat. A luat sacoșa, acum golită de ciuperci, dând s-o mototolească și s-o arunce în coșul de gunoi. O sclipire aurie.
Și uite-l. Fusese tot timpul în sacoșă. Ce minunată e viața.
A râs, i l-a arătat proprietarului tarabei. A cumpărat toate ciupercile prin care umblaseră bărbații, două kilograme și jumătate, s-a dus acasă, a gătit supă și coaste de porc cu legume în sos de muștar și toate ciupercile și i-a povestit lui Robert toate cele întâmplate, de la inel la bărbați și la descoperirea finală, întreaga și măreața comedie.
Și, în timp ce povestea, râzând de el însuși, l-a văzut pe Robert cum înalță privirea și înțelege tot.
Așa era traiul lângă un geniu.
CARTEA
Less este povestea călătoriei lui Arthur prin lume și prin propriul trecut. Romancier eșuat, el e pe cale să împlinească cincizeci de ani.
Într-o zi primește prin poștă o invitație la nuntă: astfel începe fantezia lui în jurul lumii în optzeci de zile, care îl va duce în Mexic, Italia, Germania, Maroc, India și Japonia și lasă mii de kilometri între el și problemele cu care refuză să se confrunte. Ce ar putea merge prost? Ei bine, Arthur se îndrăgostește în Franța, scapă de moarte ca prin urechile acului la Berlin, supraviețuiește cu greu unei furtuni de nisip în Sahara și ajunge în Japonia prea devreme pentru florile de cireș.
AUTORUL
ANDREW SEAN GREER (n. 1970) a crescut, alături de fratele lui geamăn, în Washington, DC. A urmat cursurile Universității Brown, unde a fost purtătorul de cuvânt al generației sale. După ce a trăit câțiva ani în New York, unde a lucrat ca șofer și scenarist fără prea mare succes, s-a mutat în Missoula, unde a urmat cursurile unui master de arte plastice la University of Montana. S-a mutat în scurt timp la Seattle, unde a scris pentru Nintendo și a lucrat ca profesor de colegiu, apoi la San Francisco, unde a început să publice în reviste precum „Esquire“, „The Paris Review“ și „The New Yorker“ înainte de a lansa antologia de povestiri How It Was for Me, foarte bine primită de critică. Au urmat romanele The Path of Minor Planets, The Confessions of Max Tivoli (recompensat cu California Book Award și New York Public Library Young Lions Award), The Story of a Marriage și The Impossible Lives of Greta Wells. Pentru romanul Less, Greer primește Northern California Book Award și Premiul Pulitzer pentru ficțiune.