![](../images/numere/175/daniel_mafteiu_1.gif)
1.1. generalitati
mare grija la piata!
nu tot ce-i verde e verdeata
Iti spun inca de la inceputul acestui capitol ceea ce am invatat pe propria piele: nu merge la piata, la supermarket sau la buticul din colt in noptile reci si ploioase de octombrie. Eficienta acestui demers este zero si, mai mult, te expui lucrului intr-un mediu de afaceri ostil, cu un potential de risc ridicat.
Pe de o parte, poti inregistra pierderi in contul de mijloace fixe si pretioase (poseta, laptopul, ceasul – art. 252 CP), dar se poate si mai rau: ajungi victima unei agresiuni (verbale – art. 225 CP, sau, Doamne fereste, fizice – art. 217 CP; ma pricep la incadrari juridice, aproape jumatate din extraterestrii mei erau avocati). Doar cluburile de noapte au un orar cool, adaptat vietii noastre profesionale. Pietele sint deschise ziua, adica exact cand sintem mai ocupate, si se golesc fix cand incepem noi sa avem un pic de timp liber. Mai am de adaugat un sfat important: daca vrei sa cumperi leustean ori pulpa de porc, evita mallurile*.
* Tin minte una dintre primele mele erori tactice in managementul cumparaturilor; extraterestrul numarul unu se intorcea dintr-o delegatie si-i promisesem ca-l astept cu masa pusa si cu mancare preparata de mine; aflandu-ma la inceputul carierei de gospodina, va imaginati ca nu i-am gatit o tocana din maruntaie de miel; am intocmit si eu un meniu frugal, numai bun pentru o cina la ora tarzie.
Apa aveam, imi mai lipsea doar painea proaspata… Am sunat rapid o fatuca de la serviciu si am chemat-o sa ma ajute la cumparaturi; locuia in cealalta parte a orasului, asa ca, pana sa apara, m-am aranjat si eu un pic; parca ma vad iesind din bloc si pornind-o la pas vioi spre magazin alaturi de subalterna mea; ea – cam fara tragere de inima, dar n-avea incotro, mai ales ca in ziua aceea intrase la mine in birou si-mi ceruse o marire de salariu; eu – pusa pe fapte mari, mai ales ca numarul unu tocmai ma sunase si-mi spusese ca e rupt de foame, dar, din respect pentru gospodina din mine, nu va opri pe drum la niciun restaurant, va veni direct acasa.
Eram frumoasa, aranjata cat de cat, extrem de motivata, nimic nu-mi statea in cale; colega, in schimb, parca abia se daduse jos din pat: nemachiata, cu hainele vraiste pe ea… La fel venea si la birou, nu-i de mirare ca nu avansase deloc; era simpatica in felul ei, desi nu avea nici macar o postuniversitara si era foarte batrana (la vremea aceea cred ca avea deja peste 35 de ani; fetele de la birou, mai toate de-o varsta cu mine, ii spuneau „mamaie”). Va intrebati probabil ce cautam impreuna pe strada din moment ce aveam atat de putine lucruri in comun. O luasem cu mine pentru ca se ocupa de achizitii si avea un background solid in negocieri de produse food.
Nu mai lungesc povestea: am vizitat peste 30 de magazine degeaba (de fapt, eu mi-am luat doua posete, iar colega mea niste carioci), ne-am certat cu toate vanzatoarele de la mall (stiti povestea, e conflictul clasic dintre reprezentantii de vanzari, wholesale vs retail), dar paine proaspata tot n-am gasit, asa ca seara a fost un fiasco total; cand a vazut ca-l astept cu masa goala, nici macar n-a ascultat minciuna pe care o pregatisem: a rontait niste paine uscata gasita prin bucatarie (de iaurtul din congelator, rezerva mea strategica, nu s-a putut atinge, era beton), m-a iubit pe fuga si s-a culcat imbufnat… Nu se cade sa intru in detaliile din pat, dar sa stiti ca asta m-a durut foarte tare; lipsise de acasa o saptamana intreaga si toata seara ma gandisem doar la cat va fi de placuta revederea. Nu prea ii statea in obicei, dar in acea seara placerea fusese doar a lui…
In sfarsit, a adormit rapid si toata noaptea a vorbit in somn. Comanda mancare, saracul. Asa am aflat si cat de mult ii place ciorba…
Revenim la abc-ul cumparatoarei si inventariem pentru inceput conceptele noi. Piata despre care spuneam ca trebuie vizitata inainte de a intra in bucatarie nu este ceea ce credeti. Uitati definitia invatata pe la scolile inalte de management, cea cu „totalitatea relatiilor de schimb de marfuri bla bla bla”. Piata unde mergem ca stagiare si apoi ca gospodine mari este un spatiu comercial vast, amenajat de obicei sub cerul liber, unde afaceristi din domeniul agricol sau comercial – retaileri sau angrosisti – vand in general roadele pamantului; acestea sint clasificate in legume, fructe, seminte si flori; produsele din primele doua categorii se consuma, in timp ce florile sint produse ornamentale (necomestibile); la capitolul seminte nu va pot oferi detalii, nu ma pricep nici macar acum, dupa atatia ani de truda printre tarabe*; e un domeniu pentru gospodine inalt calificate, nu va sfatuiesc sa-l abordati.
* Sedii temporare ale unor entitati comerciale distincte, care distribuie unul sau mai multe tipuri de produse comestibile sau nu; nu va lasati pacalite de aspectul asemanator unor birouri lasate in paragina; plantele acelea care par sa fi crescut vraiste pe tarabe sint marfa si totodata obiectul vizitei voastre in acel areal; am apostrofat eu odata un negustor ca nu-si face curatenie pe birou (ma tot intrebam pe unde si-o tine dosarele) si nu-mi permit sa va spun ce mi-au auzit urechile…
Tot la piata puteti gasi carne, mezeluri, branzeturi si bunuri de uz casnic (maturi, vase de lut, curse de soareci, cazmale etc.); de asemenea, produsele din primele trei categorii sint pentru consum, iar celelalte, retineti, doar pentru uz. In anumite piete se vand si animale vii, cum ar fi pasarile si pestii; oricat ar fi de funny, atentie mare la aceste produse, mai cu seama daca sint prezentate cu titlul de „exotice”; par ele apetisante, dar nu se includ sub nici o forma* in meniu.
* Aici trebuie sa va povestesc prima mea eroare grava din cariera de gospodina; traiam de cateva luni cu numarul unu, imi mai rafinasem si eu un pic meniurile si cumparasem d-ale gurii ca pentru o masa regeasca – rosii, salam si paine… Pe atunci simteam insa o permanenta nevoie de schimbare si, daca tot ma aflam in piata, artista din mine a hotarat ca e momentul unei cine mai speciale. Lumanari aveam acasa, dar tot lipsea acel quelque chose care sa-i taie respiratia extraterestrului numarul unu… El nu depasise inca stadiul aluziilor voalate, dar intuitia imi spunea ca asta asteapta de la mine: sa-l uimesc in bucatarie.
In timp ce cautam ca bezmetica prin piata, ma gandeam la toate cinele memorabile vazute prin filme, dar nu reuseam sa identific nicio varianta accesibila; intr-un tarziu mi-a cazut fisa: era pescar inrait, surpriza mea trebuia legata de acest hobby. Am aruncat in primul tomberon rosiile si salamul si am luat din nou piata la scanat. Ar fi fost de o banalitate ucigatoare sa-i cumpar o conserva de stavrid in sos tomat, asa ca am ales sa-i prepar eu ceva bun: o ciorbita de peste. Si nu orice peste: am mers la taraba cu specialitati exotice si i-am ales pe cei mai cool.
Cand am cerut doua kilograme, in jurul meu s-a lasat o liniste mormantala. Clar ca nu era un meniu ordinar, asa ceva se gatea probabil doar de Revelion sau in ocazii speciale. Vanzatorul s-a fastacit tot cand a auzit comanda; fraierul, nici macar n-avea cantar… A adunat pesti de pe la toti colegii, a strans cu chiu, cu vai un kilogram si 300 de grame si mi-a cerut in schimb o suma astronomica. N-am dat inapoi: imi doream o specialitate care sa-l impresioneze pe al meu, nu mai conta cat costa. La atatia bani, sigur era o ciorba pe care nu si-o permiteau multe gospodine…
Langa taraba se stransese lumea ca la urs si oamenii incepusera sa vocifereze. M-au si certat cativa gura-casca atunci cand am rasturnat punga si i-am stropit pe picioare… Daca va puteti imagina, stupidul de vanzator imi daduse pestii cu tot cu apa… Trec peste chinul de a curata vietatile minuscule exact dupa indicatiile manualului Piscicultura pentru toti, Anexa II – Preparate din peste ori de a gati ciorba dupa o carte de bucate foarte veche… Cel mai rau a fost cand a ajuns acasa. A adulmecat nedumerit aroma din bucatarie si nici macar nu m-a sarutat: s-a dus glont la aragaz, a ridicat capacul si a plimbat polonicul prin oala…
Cearta a fost cumplita: nu m-a crezut pe cuvant cand i-am zis ca am cumparat ciorba gata preparata, m-a facut salbatica si in acea seara a taiat din program si cina, si sexul, si televizorul. A tinut totul in el pana dimineata, cand si-a strans bagajele si dus a fost. Il iubeam din tot sufletul, ratasem o programare la hair-stylist ca sa ajung in piata, imi sacrificasem o dupa-amiaza intreaga numai pentru el si uite care imi era rasplata…
Nu e cazul sa insist cu morala: canarii si carasii aurii sint ca florile, doar pentru decor. E bine de stiut inca un lucru foarte important: nu tot ce este viu colorat se pastreaza in apa; numai florile si pestii exotici se tin in apa, in glastre, respectiv acvarii; canarii* nu.
* La fel de urat a patit-o o fosta prietena, manager si ea; tocmai pregatea inaugurarea unei investitii pretioase in viata de cuplu, un implant mamar care-i rotunjise bustul de la o biata masura „A”, cu care fusese pedepsita de natura, la un remarcabil „D”; medicul, acelasi care ma reparase si pe mine, ii spusese sa mai astepte o saptamana, dar ea nu mai avea rabdare. Ii intelegeam impacienta, trecusem si eu prin asta… Pentru taierea panglicii ii preparase extraterestrului sau o cina-surpriza; comandase ceva bun de mancare (inca n-avea curaj sa gateasca), dar de aranjarea mesei s-a ocupat ea…
Dupa ce si-a revenit din socul despartirii mi-a povestit ce se intamplase; seara, beneficiarul implantului o gasise fugarind cu matura pe tavane unul dintre cei trei canari cumparati din piata; doi pluteau cuminti in vaza, dar al treilea, mai viguros, se zbatuse ca nebunul atunci cand a dat sa-l puna in apa si reusise sa evadeze; toata casa era plina de fulgi… Nu stiu de ce s-a complicat; era oricum destul de snoaba si crezuse ca un aranjament floral nu e suficient, se gandise la o varianta decorativa mai deosebita… Extraterestrul ei i-a facut o scena teribila si a doua zi a parasit-o fara drept de apel. Va dati seama ca inainte de asta a inaugurat si noul bust, magarul. Si ea, saraca, i se daruise cu gandul la impacare…
Cat despre vinovatul principal, vanzatorul din piata, a scapat fara pedeapsa, la fel ca in cazul meu. Il durea gura s-o intrebe ce face cu un buchet de canari?
Tot la piata* puteti intalni vanzatori de produse industriale – metalice, din mase plastice sau de alta natura; daca nu va pricepeti, ar fi bine sa evitati acest perimetru; fierul este hranitor, dar nutritionistii se refera la cel provenit din plante.
* La inceput, folosirea substantivului piata cu sens gospodaresc va poate induce o senzatie de disconfort; asta se intampla mai ales in cazul extraterestrelor care au urmat MBA la Paris, ca mine; cunosc prea bine atmosfera de acolo, stiu ca pentru noi cuvantul piata e urmat in mod natural de particula „de la Concorde” si evoca sampanie, barbati galanti, clipe fierbinti pe vreo terasa sic inundata de vegetatie ori in vreo garsoniera cocheta, ma rog, in functie de anotimp si de posibilitati… Ei bine, de la asa ceva si pana la aglomerarea de tarabe unde facem cel mai dificil shopping cu putinta e o distanta ca de la cer la pamant, dar nu va lasati coplesite, cu timpul va veti obisnui. Si, daca stau sa ma gandesc un pic, nu e nici dracul chiar atat de negru; pentru mine, mersul la piata in calitate de gospodina a avut conotatii sexuale pozitive: pe mai toti extraterestrii i-am cunoscut acolo, intreaga mea viata amoroasa a ajuns sa graviteze in jurul acestui asezamant comercial… Ar fi deplasat sa intru in amanunte atat de intime, dar, daca ati sti ce poveste minunata am trait eu cu numarul sase, pe care l-am intalnit printre tarabe, ati azvarli cartea cat colo si ati porni chiar acum la cumparaturi…
1.2. human resources
Sa va spun cate ceva si despre negustorii din spatele tarabelor, cu care, va asigur, veti avea multe de tras. Acestia sint fiinte simple, cu CV modest* si fara pregatire in business. Nu au nicio notiune de managementul vanzarilor, habar n-au cu ce se mananca un cash flow, n-au in echipa macar un merchandiser profesionist si nu sint in stare sa trimita o amarata de oferta pe mail. Sint negociatori inflexibili, care iau decizii fara sa se consulte cu boardul si nu tin cont de principiile elementare ale PR-ului. Pe scurt, se afla cu totii in preistoria comertului. Singura apropiere de standardele internationale de profil este un rudiment de sampling, pe care il organizeaza in mod intuitiv, desigur.
* Am intalnit o singura data un vanzator de verdeata cu MBA (obtinut tot in Paris, dar la doi ani dupa mine); inca eram ucenica in ale gospodariei, iar el, am inteles asta mai tarziu, era de fapt client, extraterestru de-al meu; il rugase mama lui sa faca piata si in acel moment il astepta pe adevaratul comerciant; acesta nu avusese sa-i dea restul la o bancnota de 500 de lei noi si plecase cu banii ca sa-i schimbe; dimineata ii lasase in grija taraba cu cele cateva legaturi de verdeata si ii spusese ca vine imediat cu restul, dar nu se mai intorsese.
MBA-istul meu – un brunet cu ochii verzi, bine facut, lipicios ca un sales-trainer de top si manager la o firma de distributie – il subestimase pe preistoric, fusese pacalit si acum incerca sa-si recupereze din pierderi: ramasese toata ziua in piata (isi coordonase echipa prin telefon) si vindea verdeata la un pret exorbitant; m-a electrizat cu privirea, asa ca am cumparat si eu vreo trei legaturi… Nu ma intrebati ce era, ca nu stiu, oricum am aruncat-o la gunoi un pic mai tarziu, cand am intrat in restaurant. Cu ochii tinta la poseta mea, din care ieseau niste firisoare verzi, garderobiera ne tot intreba ce miroase asa ciudat…
In cele zece ore cat statuse la taraba fusesem prima lui clienta si m-a invitat sa sarbatorim evenimentul; numarul unu fugise de vreo luna, eu eram atat de singura, ma prinsesem in privirea lui ca intr-o panza de paianjen, cum sa-l refuz?
Discutam despre negustorii din piata. Desi ar putea parea o prada usoara pentru manageri ca noi, scolite pe afara si cautate de head-hunteri, acestia trebuie tratati cu maximum de atentie. Primitivi cum sint (daca va puteti imagina, nici macar de Kotler n-au auzit), au ca atu un soi de viclenie ancestrala si sint mereu dispusi sa manipuleze nepriceperea clientilor. Negustorii barbati sint cei mai periculosi: abordeaza problematica gatitului intr-o maniera insidioasa si persuasiva si, indiferent ce vand, sint in stare sa convinga o extraterestra sa le cumpere toata marfa*. Mai de incredere sint negustoresele, in special cele in varsta: fiecare a fost macar o secunda in viata extraterestra, asa ca, din solidaritate, ne pot ajuta cu sfaturi bune.
* Prima oara mi s-a intamplat cand am golit o taraba de boia de ardei iute, mai exact 13 kilograme si trei sute douazeci de grame; cred ca-mi ajunge pana mor, abia daca am folosit cateva sute de grame ca sa dreg primele mele ciorbite…
1.3. politica de produs
Sa vorbim un pic si despre modul in care faceti o achizitie in piata. Procedura seamana oarecum cu ce se intampla la mall, dar identificarea brandurilor este mai dificila si necesita un studiu aprofundat. Va ofer niste exemple ca sa va familiarizati cu terminologia. In prima piata unde mi-am facut eu stagiatura* cei mai buni cartofi erau de la nea Zoli, leusteanul mai proaspat era de la tanti Maria (n-am cumparat niciodata, dar asa se spunea), iar ceapa cea mai dulce era de la Nelu din Cosereni.
* Multe erori am mai facut pana sa inteleg cum decurg tranzactiile acolo; odata stiu ca m-am lasat antrenata intr-o licitatie spontana la o taraba cu ceapa verde. Nu va ganditi ca o foloseam la ceva; era tarziu, precupetii strangeau marfa si pur si simplu nu voiam sa ma duc acasa cu mana goala. Pe o taraba mai erau trei legaturi si am decis sa le cumpar. Le-am cerut femeii de la taraba, dar un mos murdar si nebarbierit, care venise in fuga spre noi, s-a bagat in fata: cica era ceapa lui. Vazuse si el probabil ca erau ultimele trei legaturi disponibile. Oricat de grabit ar fi fost, eu venisem prima, a mea era. Nu o spun eu, e o lege nescrisa a comertului. Plin de tupeu, batranul a ridicat tonul si mi-a zis din nou ca e a lui…
Ca sa ajung in piata, eu fugisem de la o sedinta cu CEO-ul pe Europa si Asia… Ma uitam la batran, ma uitam la ceapa si simteam cum mi se ridica tensiunea. Precupeata nu zicea nimic, dar ii citeam in priviri ca tine cu el. M-am ambitionat si i-am oferit dublul pretului. Contraoferta dura l-a clatinat rau pe tataie, asa ca a incercat sa ne blocheze negocierea: „Domnisorico, las-o pe femeia asta, n-auzi ca ceapa e a mea?”; se crampona de ceapa aia de parca ar fi murit fara ea… Banii erau punctul lui slab, aici trebuia sa lovesc. I-am oferit femeii de trei ori pretul; batranul dadea deja din colt in colt, dar tot nu se lasa, a crezut ca ma poate intimida; mi-a masurat cu privirea toti cei 178 de centimetri inaltime si mi-a zis tare, sa-l auda toata lumea: „Frumoasa mosului, mama si cu tata stie ce faci tu aci?”… Am inchis licitatia punand pe taraba de zece ori pretul de strigare, ca sa fie clar ca nu ma joc.
Batranul mi-a luat banii, mi-a dat ceapa, apoi s-a rastit la femeie: „Du-te, bre, mai incolosa, acilea nu-i sala de asteptare… „.
» Daniel Mafteiu (n. 1967) a absolvit in 1991 Facultatea TCM la Institutul Politehnic Bucuresti. Actualmente este producator general al Stirilor ProTV (ora 23). Tot in cadrul ProTV a ocupat, din 1997 pina in prezent, diverse functii: editor general „Ora 7, buna dimineata”, editor Stirile ProTV (ora 8), editor si producator „Revista presei”, producator general Stirile ProTV (ora 7) etc. A mai lucrat, intre 1993 si 1999, in diferite redactii de presa. Romanul Mic tratat de management culinar reprezinta debutul editorial al autorului.