– In 10, in 20 de ani ma vad ca pe domnul Hariton! A facut infarctul chiar in biroul vostru, cu caietul de conspecte pentru teza de doctorat ascuns de cutiile de fise. Asa cum citeam noi in liceu, in timpul orei, Aventurile submarinului Dox… Iar voi ce citeati? Lucretia Borgia, colectia Femei celebre! Ei, fireste, nu tu! Tu citeai Thomas Mann! rade Radu, vazandu-i mutra dispretuitoare. Dar si pe tine te vad peste 10 ani un fel de doamna Isabel, ricaneaza el.
*
A lovit in plin. S-a razbunat pentru felul cum se lasa intoarsa, desfacuta, patrunsa, cu mintea evident in alta parte. Stie oare cand traieste si cand isi face documentarea pentru urmatoarea carte? S-ar putea ca, in egoismul ei, nici sa n-aiba habar. Teama de sarcina, teama de sotul ei i-ar intelege-o, dar nu si modul in care il va folosi, ca pe un biet cobai, in laboratorul ei literar. Ea se uita la el, parca brusc trezita, dar, dupa obiceiul ei, tace. Probabil pandeste halca aburind de sange din emotia lui, din trupul lui imperfect, ca sa isi hraneasca cu ea cartea urmatoare. Barem serviciile secrete din toata lumea, inclusiv baietii pe care ii stie el, isi tin ascunse turnatoriile, dar scriitorii astia detracati mai obtin si bani si glorie pe ele, si nu au nimic, dar chiar nimic sfant! Iar el, cu masochismul lui, n-are altceva mai bun de facut decat sa o bata la cap sa isi vada de scris.
– Da odata drumul la amaratele alea de nuvele, si scuza-ma ca imi permit sa-ti dau eu sfaturi, eu care…
Cand o grabeste astfel, Letitia se repede sa il sarute pe ochii umezi:
– Nu ma deranjeaza sfaturile daca vin de la tine, ti-am mai spus, dimpotriva! incearca ea sa isi dovedeasca loialitatea, in ciuda faptului ca practica cea mai lipsita de loialitate meserie de pe pamant: proza.
Radu clatina din cap, neincrezator:
–… oi fi eu prost, dar nici chiar asa! Stiu ce riscuri infrunt, cand ma var in pat cu tine! Dar macar apreciaza-mi sacrificiul voluntar! Si daca vrei sa nu fii peste 10 ani ca doamna Isabel, preda-ti odata cartea la editura! Nu te mai plange de cenzura, ca asa cum te stiu o sa treci tu de ea! Mai taie ei, mai accepti tu, e loc de negociere, numai sa te vezi tu acolo! Iar eu, cum ti-am spus, ma ofer material didactic, je fais le don de ma personne a la Republique!
Ridica solemn sticla de Havana Club de la capul patului, e pe golite, si lasa sa pice in paharul ei ultimele picaturi, privind-o semnificativ, adica sa se scurga toti ochii dupa tine.
*
S-a intins in pat la loc, cu mainile sub cap, relaxat.
–… avantajele Congresului, rade Radu, jucandu-se cu sfarcurile ei. Am ratat noi portocalele, bananele, muschiuletul de porc si certurile de la cozi, dar tot castigam ceva de pe urma lui. Amicul Florinel se intoarce azi mai tirziu acasa!
Din pat, Letitia vede doar cerul luminos, auriu-rosu al dupa-amiezii de februarie. Ar vrea sa stie cat timp vor mai ramane in camera, dar totdeauna Radu ii spune „ora limita” numai cu putin timp inainte. De ce? Ca sa nu o streseze. Sau poate pentru ca asa este firea lui. Sau poate pentru ca viata lui contine secrete si, ca sa le protejeze, nu da nici informatiile lipsite de miza.
Oricum, Letitia nu-l intreaba niciodata nimic. De la inceput l-a simtit vulnerabil si a avut aceeasi incontrolabila miscare materna: cineva dinauntrul ei se grabeste sa il ocroteasca.
*
– Vrei sa iti spun ultimul banc? intreaba Radu si continua, fara sa ii mai astepte raspunsul. Deranjat de securistii care isi instalau banda cu aplauze in subsolul Salii Palatului, un sobolan da buzna in hol, il orbesc reflectoarele carului de la televeziune si, alergat de masinisti si de securisti, o ia la goana spre scena unde Tovarasul isi citeste discursul. Rumoare, delegatii, in picioare, striga: omorati-l! omorati-l! Iar unul, trezit din somn de harmalaie, racneste si el, buimac: Si pe Ea! Si pe Ea!
Sa fi intrezarit, creatorul anonim al bancului, peste timp, fata galbena a Tovarasului, cu crestaturi negre la tampla, de la cele 30 de gloante, trase orbeste de parasutistii militari? Si cadavrul Tovarasei, in paltonul de culoare deschisa, patat de sange, dar fara bratara de aur masiv? Si serialele televizate cu subiectul macabru: cine se afla in mormintele Elenei si ale lui Nicolae Ceausescu de la Cimitirul Ghencea Civil?
Poate bancul cu sobolanul a fost fabricat in laboratoarele securistice care inca de la mijlocul anilor ’70 pregatesc scenariile Revolutiei si calculeaza numarul necesar de manifestanti sacrificati la Bucuresti, dar si intr-un alt oras de provincie, unde? La Iasi, langa granita cu Uniunea Sovietica? Ori mai bine la Timisoara, langa granita cu Ungaria si Iugoslavia? Si de ce ar fi nevoie de minimum 1.000 de morti? Raspunsul este simplu: ca sa justifici impuscarea Lui! Dar si a Ei! Si a Ei!
*
Chiar daca Radu ar sti cate ceva despre asta, oricum nu i-ar spune Letitiei care iata ce poate sa intrebe, cu fata ei, cazuta din luna.
– Banda de aplauze? Ce-i asta?
I-a dat la o parte mana care coborase sub pantec si s-a ridicat, atenta, intr-un cot.
– O banda cu aplauze, inregistrata dinainte, se strimba Radu. I se da drumul atunci cand Tovarasul ajunge la un cuvant-cheie. Cand spune bunastare, intra banda cu scandarea numarul 10, sa zicem, Ceausescu sa traiasca, Romania sa infloreasca! De trei ori, de patru ori, cat s-a stabilit…
L-a iritat intrebarea ei sau faptul ca i-a impins mana, aratand ca nu mai are chef s-o faca inca o data?
– Deci delegatii pe care ii vedem la televizor doar deschid gura si o inchid la loc, fara sa strige? intreaba, ea, prosteste.
– Delegatii stiu cuvantul-cheie si cind il au se ridica in picioare si striga, la fel ca la repetitie. Securistii au castile de ascultare bransate direct si diagrama in fata, ca sa stie exact unde sta fiecare. Iar cei din sala stiu, la randul lor, ca sint ascultati. Ce este atat de greu de inteles pentru o minte luminata ca a ta?! raspunde el, brusc plictisit.
– Nu imi vine sa cred ca nu greseste nici unul! chicoteste ea.
*
Vocea ei s-a arcuit, pitigaiata, iritata de iritarea lui. Se surprind privind amandoi in aceeasi directie, spre pendula kitsch din perete.
– Fireste ca nu greseste nici unul, doar stiu ce i-ar astepta!…
– Si daca au nevoie sa mearga la closet, ce fac?
– Voi, scriitorii, n-aveti nimic sfant pe lume! N-ai decat sa ii intrebi pe stimabilii tai colegi de breasla care sint membri in CC cum se descurca!
Ii parea rau ca s-a lansat cu ea in aceasta discutie, cine stie ce o sa mai scrie in vreunul din caietele ei terfelite si cine stie pe unde o sa-l uite. Ca sa aiba succes de librarie, are nevoie de niste soparle aduse de un fraier ca el. Arunca cearsaful de pe corpurile lor goale, semn ca prelegerea s-a ispravit si mai au timp sa faca amor inca o data. O trage de mana, in timp ce ea chicoteste si da din picioare, nu vreau, nu vreau, haide-haide, la baie cu tine!
Si intra sa faca dus impreuna: o noutate pe care, fireste, ea nu il va intreba de unde a luat-o.