„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Anisia și manuscrisul mistic de Cosmin Perța, cu ilustrații de Andrei Gamarț, în curs de apariție în colecția Junior a Editurii Polirom.
– FRAGMENT –
— Exclus! a tunat Floki, președintele piticilor verzi din Vulcan, lovind cu pumnul în masă. Nu voi pune în pericol viețile și traiul piticilor verzi pentru o luptă pe care nu știm sigur că o putem câștiga!
Trecuseră deja două ore și jumătate de când începuse negocierea și nu ajunseserăm la nici un acord.
Se spune că, în vechime, piticii verzi erau mineri din rasa oamenilor albi, dar cum au ales să trăiască în măruntaiele muntelui, treptat, de-a lungul mai multor generații, corpul lor s-a adaptat și s-a făcut tot mai mic ca să poată să încapă în spații strâmte și să se strecoare mai ușor prin galerii. Și cum rareori vedeau lumina soarelui, pielea lor a căpătat o nuanță verzuie, bolnăvicioasă, în locul albului obișnuit.
Vulcan era capitala populației ăsteia care, ușor-ușor, s-a organizat într-un stat, începând să stabilească relații economice cu populațiile înconjurătoare. În scurt timp, piticii verzi au devenit principalii exportatori de minereu și cei mai renumiți meșteșugari.
Ce m-a impresionat când am ajuns în Vulcan a fost în primul rând mărimea sălilor și mulțimea de galerii largi care uneau diferite zone, asemenea străzilor unui oraș. Practic asta și era Vulcan, un mic oraș în care toată lumea părea să muncească de zor.
Piticii verzi foloseau lava vulcanului ca să-și alimenteze cuptoarele de prelucrare a minereului. Totul era gândit în cele mai mici detalii. Obișnuiți să se descurce cu resurse limitate, piticii verzi au învățat să le folosească la maximum și să nu irosească nimic.
Carnivori prin excelență, neavând acces la lumina soarelui pentru a crește plante, vânau noaptea pe versanții muntelui. Carnea o foloseau pentru mâncare, pieile pentru a-și croi îmbrăcăminte, oasele pentru diverse obiecte de artizanat, dar utilizau până și tendoanele animalelor consumate pentru diverse întrebuințări.
Politica lor era una de neutralitate și încercau să tragă mai multe foloase din relațiile economice cu toată lumea, indiferent de orientare sau de intenții. Dacă puteau face un ban de pe urma lor, erau prieteni. Mi-am dat seama imediat că și această atitudine era tot una impusă de-a lungul istoriei de condiția de stat fără putere militară a Vulcanului.
Dar chiar dacă era un stat nonrăzboinic prin excelență, piticii verzi erau precauți și se spunea că în timp își construiseră o puternică armată de „troli“. „Trolii“ nu erau vietățile mitice care locuiau în peșteri, ci erau doar numiți după aceștia, fiind în schimb o serie de costume mecanizate, ca un fel de roboți de război, intimidanți și puternici, controlați de câte un pitic verde pilot aflat în burta lor. De asta, când am văzut prima dată păianjenii, am fost îngrijorată de soarta celor din interiorul lor, presupunând că sunt construiți după aceleași principii ca „trolii“ și neștiind că sunt în întregime cibernetici.
Anisia ar fi avut nevoie și de „trolii“ piticilor verzi în lupta cu păianjenii Lorzilor, însă cel mai mult o interesa să îi convingă să nu mai livreze materie primă pentru liniile de producție din castelele acestora. Din păcate însă, după două ore și jumătate de negociere, nu se ajunsese la nici o înțelegere.
— Exclus, a spus Floki, nu ne putem risca neutralitatea. Dacă veți pierde această înfruntare, după cum o indică raportul de forțe, o vom pierde și noi alături de voi, iar piticii verzi sunt o rasă prea mândră ca să riște să devină robii cuiva.
— Sunteți naivi dacă credeți că, odată eliminați noi, nu veți urma voi! a spus Anisia la sfatul meu (piticii verzi nu-mi puteau auzi gândurile, așa că eu aveam de fapt funcția unui consilier tainic, de a cărui prezență nu erau conștienți), încercând să îl convingă și să îi atragă atenția că, evident, dorința de dominare a Lorzilor nu avea să se oprească până când tot pământul ar fi fost cucerit.
— Poate, dar faptele sunt următoarele, a spus Floki. Dacă i-am înfrunta direct, ne-ar strivi. Și separat, și împreună. Iar noi nu avem unde fugi să ne ascundem, ca voi. Toată viața noastră este în interiorul munților ăstora, știu exact unde să ne găsească. Și apoi, în cazul nefericit în care voi ați fi învinși, avem informații că cel mai probabil va urma o perioadă de acalmie în care e posibil ca alianța lor să se destrame și Lorzii să înceapă să se lupte între ei pentru supremație. Atâta vreme cât le livrăm tot ce le trebuie, n-ar avea de ce să vină după noi.
— Sunteți niște lași! a izbucnit Anisia (de data asta nu la recomandarea mea).
Floki a început să râdă.
— De-a lungul istoriei, noi am fost mai preocupați de supraviețuire decât de eroism, a spus el. Îi invidiez pe idealiștii ca tine într-o oarecare măsură. Păcat că nu sunt prea mulți în lume. Oare de ce? Aaaa, pentru că nu supraviețuiesc?!
La auzul acestei ironii, Anisia, jignită, s-a ridicat, vrând să abandoneze orice negociere.
— Mai stai puțin, nu fi atât de sensibilă, a rânjit Floki. Am totuși ceva ce te-ar putea ajuta.
Anisia s-a întors spre el, pe jumătate neîncrezătoare.
— Să presupunem, a zis Floki, că am avea, din întâmplare, un text mistic care, în mâinile persoanei potrivite, ar putea schimba cursul acestui război…
Anisia a devenit mai atentă.
CARTEA
După înfrângerea lordului Krunt, Anisia, Johanna, Vladimir, Paul și oamenii din rezistență s-au pomenit într-un război deschis cu toți ceilalți Lorzi ai Ceții și cu mașinăriile lor monstruoase. Pentru a avea o șansă să-i învingă, ar trebui să facă o alianță cu piticii verzi din Vulcan, dar lucrul acesta nu va fi deloc ușor. Mai mult, se vorbește despre un manuscris mistic ce ar putea conține informații despre începuturile lumii lor și chiar despre adevărații părinți ai Anisiei și ai lui Vladimir. Acel manuscris și un trib de pisici magice, pe care vor încerca să-l descopere, ar putea fi cheia victoriei și a unei noi șanse pentru micul univers orbitat de luna albastră. Totul are însă un preț. Care va fi plata pentru o lume mai bună?
AUTORUL
Cosmin Perța (n. 1982, Vișeu de Sus, jud. Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obținând ulterior titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică est-europeană. A publicat mai multe romane și volume de eseuri, povestiri și poeme. În 2012 a obținut premiul Tânărul prozator al anului. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi. În prezent este lector la Universitatea Hyperion din București. În 2021 a publicat la Editura Polirom prima lui carte pentru copii, Anisia și uneltele fermecate.