Si foarte usor poate sa-ti scape ceva important sau sa dai prea mare importanta, relief si relevanta la ceea ce nu are, falsificind astfel perspectivele si ierarhiile, nevazind bine cum se inscrie opera in timpul ei concret, necuprinzind cum se cuvine totul intr-un ansamblu bine articulat si bine echilibrat”. (Petru Cretia, prefata la Capul negru al lui Piranes de Marguerite Youcenar)
O mica parte I: memorie
De pe la virsta de 10 ani „sintem impreuna” in diferite contexte si situatii; de atita timp s-au adunat atitea… Sint foarte multe amintiri, fragmente intacte de intimplari, moduri in care l-am privit pe Mihai. Ideea generala care traverseaza toate acestea este faptul ca Mihai era „foarte diferit”, iar aceasta „diferenta” uneori ma facea sa-l inteleg si sa ma apropii, alteori, imi aduc aminte, nu il intelegeam deloc, si asta a fost una din marile mele fascinatii.
De ce acest mic capitol al memoriei? Pentru ca am senzatia ca am fost in preajma lui Mihai pe tot acest parcurs si ca, fara sa vreau, am fost martora transformarii lui, de obicei laconice si misterioase. Cred ca astfel pot avea un filtru al privirii care sa ma apropie de principiul din care decurg creatiile lui sau de esenta lor. Nu l-am privit/privesc intotdeauna ca acea prietena din scoala, dar acest sentiment a ramas in mine neatacat. Mihai continua azi, in alt mod, acest joc al „diferentei” care te apropie sau te fascineaza prin ne-intelegerea lui. Este o perspectiva personala, care ma face sa stiu ca gesturile sale artistice au o structura de adincime, o cumpana interioara pe care uneori o dezechilibreaza intentionat.
O mica parte a-II-a: artistul coregraf pe care il plac cel mai mult in acest moment
De ce imi plac lucrarile lui? Pentru ca ma destabilizeaza, imi pun intrebari, uneori chiar simpliste, dar care ma arunca in miezul problemei, pentru ca ating coarda sensibila, dar nu te lasa sa plingi – desi am plins pina s-au terminat toate batistele la Stars high in amnesia’sky (la Berlin, in cadrul Festivalului Tanz im August, in 2003). Mai tirziu, ca sa recuperez aceasta analiza ratata, am inclus in lucrarea de master un interviu cu Mihai despre acest spectacol.
Probabil ca, dincolo de empatia mea cu temele pe care le abordeaza, cu imaginile, dincolo de coerenta ideilor, imi place Mihai pentru ca il gasesc in ceea ce face pe omul care isi cerceteaza calm prezenta in aceste timpuri. Cred in modul lui autentic de a cauta si recunosc acea „diferenta” pe care reuseste sa o faca intre lucruri alegindu-le pe cele importante, care merita. Nelinistea, ce poate fi confundata cu nesiguranta, poate ca porneste din aceasta cautare care evita evazionismul.
Acest text, insuficient pentru o portretizare, este un instantaneu prins la un moment dat, pe parcursul unui drum care intimplator ne aduce impreuna; moment in care eu incep sa ma uit „diferit” la oameni si la ceea ce reusesc ei sa faca, moment in care pun valoare pe aceste lucruri mai mult decit pe altele.