„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea de Mirel Bănică, în curs de apariție la Editura Polirom în colecția Plural M.
— Fragment —
Am hotărât deci că voi redacta o carte despre monahismul românesc după 1990. Cercetarea va avea două părți, una teoretică, pregătitoare, și una de teren, în care să văd cu propriii ochi cât mai multe mănăstiri și schituri, din diferite regiuni ale țării. Poarta de acces în lumea mănăstirilor și totodată firul roșu care să lege toate deplasările mele pe teren am hotărât să fie economia monastică; din acest motiv, am ales să vizitez cu precădere acele mănăstiri care s-au remarcat prin produsele lor cosmetice sau alimentare (și nu numai), cum ar fi Nera, Dragomirna, Turnu (Prahova), Paltin – Petru Vodă. Lista e lungă, o veți descoperi în paginile următoare.
Primele încercări ale cercetărilor de teren, timide, le-am avut în mănăstiri din jurul Bucureștiului, pe care le cunoscusem deja (mănăstirea Cernica, de exemplu); de asemenea, am căutat să profit de prezența mea la marele pelerinaj de la Iași, în octombrie, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, pentru a studia cât mai în detaliu tonetele, punctele de vânzare ale mănăstirilor prezente acolo, în zona de comerț adiacentă rândului de așteptare – nu doar din punctul de vedere al inventarului produselor propuse spre vânzare, ci și ca fapt religios ilustrativ pentru întâlnirea directă, nemediată de altcineva, dintre lumea monastică și cea laică.
În paralel, am început să alcătuiesc o bibliografie cât mai solidă, în limbile de lucru ce îmi sunt accesibile. Foarte repede mi-am dat seama că ea se așeza singură, se orienta pe mai multe direcții principale: „marea“ sociologie a fenomenului monastic, sociologia economiei monastice, marketingul economiei monastice, problematica muncii și a productivității în diferite tradiții monastice, patrimoniul și fenomenul de patrimonializare, fără a mai vorbi de istoria propriu-zisă a monahismului și a ordinelor monahale.
Am reînceput să frecventez cu asiduitate anticariatele din București, Iași, Cluj și din alte localități mai mari sau mai mici în care poposeam, în căutarea monografiilor dedicate mănăstirilor mari, importante (Agapia, Văratec, Cozia etc.), publicate în anii 1980 în condiții grafice excepționale, pline de informații utile legate nu doar de istoricul și evoluția mănăstirilor, ci și de atelierele meșteșugărești, frecventarea turistică, patrimoniu. Tot legat de patrimoniu, am scotocit, la propriu și la figurat, anticariatele în căutarea seriei Monumente istorice din România. Mic îndreptar, publicată la sfârșitul anilor 1960 de Editura Meridiane. Este vorba de o serie de cărți de dimensiuni reduse, pătrate (14 cm × 14 cm), dedicate principalelor mănăstiri și așezăminte monastice din România; conțin o informație foarte bogată, elevată chiar, cu referințe la istoria, arhitectura, patrimoniul acestora, plus un inventar fotografic pe măsură. Fotografiile mi-au fost foarte utile pentru a-mi da seama de evoluția amenajării spațiului interior al mănăstirilor. Doar un singur exemplu dintre multele disponibile: în ediția din anul 1969 a „îndreptarului“ dedicat mănăstirii Neamț (Prisnea, 1969: 52) apare o fotografie detaliată a mărețului agheasmatar al acesteia, ridicat undeva prin anii 1830, inconfundabil prin acoperișul său sub formă de mitră arhierească. În mijloc se distinge un bazin de piatră, care se folosea pentru sfințirea apei la marile sărbători. Atunci când am vizitat eu mănăstirea, construcția fusese amenajată ca librărie-magazin; ferestrele fuseseră închise cu geam termopan, astfel încât nu mai exista comunicare cu exteriorul.
În anticariate am mai căutat și memoriile sau evocările unor figuri importante ale monahismului contemporan românesc, pe care le-am citit și receptat ca pe niște „priviri“ și mărturii prețioase din interiorul fenomenului monastic, acolo unde un cercetător obișnuit nu va pătrunde prea ușor sau niciodată, cum ar fi Părinții copilăriei mele de Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașiului în momentul publicării volumului (2015), sau Panteonul sufletului meu: portrete de preoți, monahi și monahii de Ioachim Giosanu, Arhiepiscop. La acestea s-au adăugat autorii care au adus monahismul în literatură, de la Damian Stănoiu la Vasile Voiculescu, trecând prin Gala Galaction, Calistrat Hogaș sau chiar uitatul acum Alexandru Sahia, despre care puțină lume știe că a avut o scurtă și nereușită intrare în cinul monahal. Abia ce am finalizat strângerea și asamblarea unei părți din bibliografia necesară, că a sosit pandemia de COVID-19. Decretarea stării de urgență ne-a închis pe toți în propriile locuințe. O situație cu totul extraordinară și nemaiîntâlnită, o știm cu toții, care, în cazul meu și pentru cazul specific al acestei cercetări, a avut un efect aparte. Pe de o parte, am avut timpul necesar ca să citesc, pur și simplu, să aprofundez o parte din această uriașă bibliografie. O parte, repet, pentru că nici un cercetător normal nu o va putea parcurge vreodată în întregime. Pe de altă parte, timp de câteva luni bune nu am putut merge pe teren, în schituri și mănăstiri, totul fiind blocat. Așa că am reușit, repet, să citesc mult, având răgazul nesperat să parcurg mai multe pagini de specialitate decât în mod obișnuit.
După o vreme mi-am dat seama că am căzut în cunoscuta capcană a „subiectelor mari“. Motivul principal al cercetării, și anume situația monahismului românesc după 1990, se desfăcea într-o mulțime de teme și motive care aveau, la rândul lor, biblioteci întregi în spate. Bibliografia secundară trebuia parcursă cu atenție, fișată și esențializată, apoi reintegrată ca întreg, căutând specificul religiei ortodoxe. Un exemplu cam pedant-didactic, recunosc, cu mențiunea că am întâlnit această dilemă a situării-dezvoltării la toate temele adiacente subiectului principal: sociologia monahismului. Să încep cu o prezentare cronologică a autorilor: studii esențiale, începând cu Max Weber (1996) și legătura pe care acesta o face între asceza și „perfecțiunea“ vieții monahale, ca factor de reușită economică, trecând prin Augustin Blazovich (1954), care analizează elementele de bază ale funcționării monahismului (Regulile, Munca, Ascultarea, Guvernanța internă), și terminând cu autori ca Salvatore Abbruzzese (2003) și Hervieu-Léger (2017), care au scris despre rezultatele angajamentului ascetic total și ale utopiei monastice în modernitate.
Sau mai degrabă să adopt calea urmată de Isabelle Jonveaux (2011), care, la începutul volumului său dedicat economiei monastice, realizează o „deschidere de compas“ în încercarea de a sintetiza literatura de specialitate, împărțind-o în mai multe categorii.
CARTEA
Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică“. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile. Prin observație, participare directă și interviuri, el redă scene elocvente din viața monastică actuală, utile pentru înțelegerea evoluției relațiilor dintre societate și religie în lumina tendințelor bio-eco în materie de alimentație și a căutării unui mod de viață mai simplu, mai sănătos și mai apropiat de cel tradițional.