Dupa ce ajunge lector la Universitatea din Bordeaux, Kis incepe sa lucreze la cel mai important roman al sau: Cripta pentru Boris Davidovici. In Franta primeste mai multe premii literare importante si este distins cu titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
Unul dintre textele ce alcatuiesc volumul Suferinte timpurii se numeste Pogromul, si aminteste bineinteles de crimele de la Novi Sad din anii ’40, cind au fost ucisi peste o mie doua sute de evrei: „Dorinta de-a nu pierde evenimentele in care au fost implicati indivizi de pe strada, mai mult sau mai putin cunoscuti mie, cit si intentia mea secreta de-a descurca itele acelor intimplari care s-au intretesut in viata mea in ultima vreme m-au impins sa ma alatur vitejeste multimii care fugea gifiind si care ma tragea dupa ea”.
Povestea unui copil care a trecut prin calvarul pogromului de la Novi Sad. O copilarie zbuciumata in timpul razboiului: un tata persecutat si trimis cu trenurile pentru animale la Auschwitz, o lume haotica si lipsita de legi, guvernata de niste imbecili, totul vazut prin ochii unui copil. Suferinte timpurii ne trimite cu gindul la romanul Cum repara soldatul gramofonul al lui Sasa Stanisia, care trece prin filtrul fictiunii o perioada trista din istoria recenta a Balcanilor, si anume razboiul din Bosnia, vazut de un copil bosniac, Aleksandar Krsmanovic, „magician de talente” si „specialist in neterminati”.
Serbia lui Danilo Kis, la fel ca Albania lui Ismail Kadare din Palatul viselor, sufera de „insomnia popoarelor”. Sint insomniace popoarele care produc o cantitate mica de vise pentru ca aceste popoare au fost private de dreptul de a visa, fiind mentinute intr-o permanenta stare de insomnie si de veghe care le-a sufocat incetul cu incetul… Balcanicii nu stiu prea multe povesti, fiindca in viata reala li s-au intimplat atitea lucruri iesite din comun, incit aproape ca nu trebuie sa mai inventeze nimic.