„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Jean Bart. Argonautul de Adrian G. Romila, în curs de apariție în colecția Biografii romanțate a Editurii Polirom.
— FRAGMENT —
Și poate nu e chiar o întâmplare că romanul Europolis a apărut atât de târziu în modesta mea carieră de slujitor al condeiului, el are astăzi și o semnificație europeană, căci lumea și personajele din el reprezintă exact ceea ce suntem noi, în acest moment, o națiune la granița Europei, un spațiu de tranzit și de răscruce, poate mai puțin însemnat față de alte spații, dar, desigur, foarte important istoric și geografic, un spațiu care a recuperat mult de la război încoace și s-a așezat onorabil pe harta lumii. Deschiderile oferite de Dunăre și de Marea Neagră, cel puțin de la 1878 încoace, au fost providențiale pentru economia, progresul și apărarea noastră, n-am încetat s-o susțin mereu. Sper să mai urmeze și alte romane din partea mea, eu asta intenționez, cel puțin, nu-mi lipsesc planurile, căci și acesta mult a așteptat și mult a fost lucrat, până să iasă așa cum l-ați văzut. El a deschis calea spre roman în scrisul meu, care până acum s-a alcătuit mai mult din bucăți scurte, din „schițe“, cum li se mai zice încă de pe vremea regretatului meu prieten Caragiale, din fragmente de jurnal, din articole ocazionale și din note de călătorie mai extinse. Avem nevoie de romane, suntem o literatură tânără, cu realizări bune, dar puține, în comparație cu vecinele noastre de continent. Cu romane, însă, ne vom prezenta oriunde cu fruntea sus, iar noi avem încă din a doua jumătate a veacului trecut încoace o substanțială tradiție a romanului, dacă mă gândesc la Slavici, la Filimon, la Zamfirescu, Sadoveanu, Agârbiceanu, Teodoreanu, Rebreanu, la mulți alții. Credeți-mă, ca reprezentant al PEN Club România, m-am văzut adesea cu romancieri mari din străinătate, cu Glasworthy, Unamuno și Joyce, aceia sunt scriitori adevărați ai lumii de azi de pretutindeni! De aceea, repet ce am mai spus și-n alte locuri, dacă statul român ar plăti pentru programe de traducere a autorilor noștri în străinătate, am fi mai cunoscuți în afară, iar cultura noastră ar avea numai de câștigat, pe această cale. Vă mărturisesc că scriitorii străini pe care i-am întâlnit nu cunoșteau nici un nume de scriitor român, știau de ruși, de nemți, de austrieci, chiar de maghiari, de portughezi și de italieni, dar nu de români și asta e ceva ce trebuie reparat cât mai repede.
Apoi, am fost invitat să vorbesc în fața dumneavoastră în calitate de scriitor care ar avea o anume concepție despre propria artă literară. Mărturisesc că mi-e greu să spun dacă e așa, eu nu am reflectat la natura artei mele literare vreodată, eu doar am scris, pur și simplu, am scris cum m-am priceput mai bine, încercând să fiu onest în scrisul meu și să dau ce e mai bun, ce ar putea convinge un cititor. Nu mi-am făcut o metodă, cel puțin nu una conștientă, nu mi-am propus să fiu într-un fel sau altul, mi-am propus numai să nu-mi trădez subiectele, să le prind cât mai bine, cât mai aproape de ceea ce ar trebui să fie proza literară adevărată, aceea pe care toți scriitorii buni au scris-o, pe care eu și mulți dintre cei de aici au citit-o la autorii cei mari. De altfel, nici nu cred că e de datoria unui scriitor să-și facă dinainte o concepție și s-o urmeze orbește, de asta s-au ocupat la Junimea unii ca Maiorescu, de asta se ocupă criticii literari, profesorii de la facultățile de litere care predau chiar literatura, de asta trebuie să se ocupe, de pildă, domnii Ibrăileanu, Călinescu, Ralea sau Lovinescu. Fratele meu de la Iași, Octav Botez, se ocupă de metodele și tehnicile scriitorilor, nu-i așa?, ne-am împărțit sarcinile, eu trebuie doar să scriu, pur și simplu. Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situații, la întâmplările din viața sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlnește ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris și să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine și Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deși adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum „Viața românească“, „Munca“ sau „Contimporanul“, am frecventat întâlniri socialiste și am pledat cauza celor mulți și amărâți. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăiește îi influențează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendințele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale și spirituale care să servească umanitatea, să înalțe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioșeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viață care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e așa de deterministă și de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiași, ea e în esență o activitate imaginativă, iar imaginația a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristețe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit și ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini și formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate și frumusețe de dragul frumuseții. Vreau să cred că povestirile și schițele mele și acest prim roman au avut acel ceva care să convingă cititorii că în ele există viață și adevăr, și, să știți, mai toate au fost inspirate din realitate, din cea trăită de mine, din cea pe care am văzut-o sau am crezut-o posibilă în lumea în care am trăit. În acest sens spun eu că nu mi-am trădat subiectele, că am surprins umanitatea din mediul vieții mele de zi cu zi.
Vedeți, eu am fost ofițer de marină ca profesie, deci militar, ca tatăl meu, ca unul dintre frați, și asta a fost pentru mine o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, deși a fost onorabil să-mi servesc patria și, acolo unde am fost trimis ca ofițer, am făcut lucruri bune, nu mi-a lăsat răgazul necesar scrierii mai multor opere, nu m-a lăsat să scriu un roman decât acum, târziu, după ce m-am pensionat. Tot ce am publicat eu a fost scris în pauze pe care le-am furat serviciului din marina militară și nu mi-a fost ușor să mi le procur, armata nu e deloc un loc propice activităților intelectuale, după cum cred că știți. Pe de altă parte, am avut ocazia prin natura meseriei să navighez, să călătoresc, să văd lumea, și am călătorit destul într-o viață cât să adun experiența mai multor vieți: arhipelagul elen, coastele marine ale Europei de lângă Mediterana și Atlantic, Asia, Africa, America, Scandinavia. Cine călătorește, iese din confortul cotidian și se confruntă cu experiențe noi, surprinzătoare, unele plăcute, altele periculoase, și asta e o zestre foarte bună pentru un autor de literatură. Multe din textele mele, fie ele proze, jurnale sau reportaje sunt despre călătorii pe mare, despre navigație, despre porturi, despre sătuce și orașe de lângă ape și despre mulțimea de oameni pe care am avut fericirea să-i cunosc de-aproape, înăuntrul lumii lor. Am scris despre ce-am văzut și am trăit, m-am inspirat imaginând în jurul unei lumi pe care am cunoscut-o, despre suferințele și bucuriile celor pe care nimeni nu i-a băgat vreodată în seamă, așadar adevărul scrierilor mele este incontestabil. Că, poate, nu am ales mereu cele mai frumoase cuvinte? Că pe alocuri am fost simplist, banal și precis ca un jurnal de bord? Că, poate, personajele mele nu au destul contur, destulă coerență? Că, poate, desfășurarea povestirilor mele lasă de dorit, e prea grăbită, prea superficială, prea previzibilă? Pot recunoaște oricând toate aceste neajunsuri. Dar măcar am salvat prin scrisul meu o parte ascunsă a omenirii și asta e o autentică activitate intelectuală și socială, morală și patriotică, în sensul pe care-l voiau și cei ca Gherea și Nădejde. Literatura mea a fost ca viața mea, ăsta e un adevăr pe care nimeni nu mi-l poate contrazice. Întrebați-i pe soldații marinari care au fost vreodată în subordinea mea, pe punți sau pe docuri, pe timp de pace sau de război, cum m-am purtat eu, ca ofițer, dacă au simțit ei vreodată pe nedrept din partea mea biciul aspru al pedepsei corporale, carcera sau absurdul pretențiilor mele de așa-zis superior! SDC
CARTEA
Eugeniu P. Botez (Jean BART) a fost comandor de marină, profesor și scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iași. A absolvit Școala Fiilor de Militari, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină din București și Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină. A ocupat varii posturi specifice – căpitan de port, comisar maritim, comandant de șalupă fluvială, profesor suplinitor, ofițer la bordul navei-școalăMirceași responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, unde a fost decorat și avansat în grad. Din 1919, deși a funcționat în asociații marinărești, în presă și în Ministerul Asistenței Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România și participant la delegații ale scriitorilor români la Paris și Varșovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre și Marea Neagră. În 1898 a semnat cu numele Jean Bart în „Adevărul de joi“ schița Moartea pilotului. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor și genuri precum schița marină, proza autobiografică și reportajul de călătorie. VolumulJurnal de bord. Schițe marine din lumea porturilor(1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman,Europolis(1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933 în casa lui din București, la numai 59 de ani.
AUTORUL
Adrian G. ROMILA (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și are un doctorat în antropologie și folclor. A publicat:Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie(2009), Premiul pentru Debut acordat de USR, Iași;De-a dragostea și drumul. Stații de lectură(eseuri, 2010);În drum spre sud. Roman de aventură(2012), Premiul USR Iași, nominalizare la Premiul Național de Proză al „Ziarului de Iași“, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iași, FILIT, 2013; Radio în zăpadă (povestiri, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune
într-un posibil imaginar al mării(eseu, 2015); Mici schimbări în viață (povestiri, 2016); Zeppelin (roman, 2017), premiat de USR sub titulatura Scriitorul lunii septembrie și nominalizare la Scriitorul anului 2017; Apocalipsis (roman, 2019); Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe (eseuri, 2020); Acasă, departe (roman, 2023), nominalizări, în 2024, la Premiul Național de Proză al „Ziarului de Iași“, Premiile revistei „Observator cultural“ și Premiile Radio România Cultural, categoria Proză. A fost inclus cu o povestire în antologia de proză scurtă românească Antologija savremene rumunske kratke proze. Ponoćni vo (Niu Libertatea, Pančevo, 2017), apărută în limba sârbă, coordonată de Simona Lazarjan Popov. A contribuit cu câte un text în antologiile Cartea copilăriilor (2016),Scriitori la poliție(2016),Cum citesc bărbații cărțile femeilor(2017),Cartea orașelor(2021),KIWI(2022),PEN România la Centenar. Fotografie de război(2022). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste pe hârtie și pe internet. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club România.