Imaginile generate de inteligența artificială (IA) au devenit tot mai spectaculoase și sunt răspândite pe rețelele de socializare, inducând deseori în eroare internauții cu falsuri istorice deosebit de convingătoare.
Contra acestor falsuri, mulți experți au declanșat campanii, într-o nouă luptă contra dezinformării, scrie „Le Figaro“ care citează câteva exemple de astfel de imagini generate cu IA: o mamă și copilul ei în lacrimi în timpul Marii Depresiuni, un soldat epuizat în timpul războiului din Vietnam. „Sunt fotografii distribuite pe rețelele sociale ce par extrem de realiste, dar au fost generate de IA. De obicei în alb-negru, presupusele imagini istorice sunt postate abundent de pagini cu vocație culturală, dar și de utilizatori pe conturile lor personale, riscând să deformeze percepția asupra istoriei“, scrie publicația franceză.
Astfel de imagini nu conțin numai figuri anonime, ele înfățișează uneori personalități precum Theodore Roosevelt în 1898, în momentul plecării sale spre Cuba în plin război hispano-american, sau frații Wright, pionierii aviației, după primul lor zbor motorizat, în 1903. În acest ultim caz, o poză generată de IA, care a circulat pe Facebook, îi arată pozând zâmbitori în fața avionului lor. Cu toate acestea, majoritatea imaginilor de arhivă reale îi prezintă fie cu o expresie sobră, într-un cadru auster, fie ca siluete anonime, în depărtare, lucrând la prototipul lor. „De ce a fost produsă această fotografie falsă?“, se întreabă „Le Figaro“. Agenția FP nu a obținut un răspuns de la persoana care a difuzat-o, dar, conform uneia dintre indicațiile adresate IA-ului folosit, vizibilă deasupra imaginii, obiectivul era de a reda o atmosferă de „sărbătoare“.
Falsuri prea perfecte
„IA a provocat un val uriaș de istorie falsificată, mai ales în domeniul imaginii“, spune consultanta în istorie, olandeza Jo Hedwig Teeuwisse, care, sub pseudonimul Fake History Hunter, urmărește pe rețelele sociale afirmațiile false sau ideile preconcepute despre istorie. „În unele cazuri, este vorba despre reproduceri realizate de IA ale unor fotografii de arhivă care există cu adevărat. E ceva foarte ciudat, mai ales când originale sunt foarte cunoscute.“
Printre creațiile realizate cu ajutorul IAului Midjourney, de exemplu, există o serie de fotografii false ce reproduc, modificându-le, imagini celebre ale asasinării lui Lee Harvey Oswald, presupusul ucigaș al președintelui Kennedy, de către Jack Ruby, la 24 noiembrie 1963, în Dallas (Statele Unite). Tot cu Midjourney au fost realizate imagini care se presupune că arată explozia bombei nucleare de la Hiroshima, la 6 august 1945, invazia Pragăi de către trupele Pactului de la Varșovia, în august 1968, sau chiar o reprezentare a Colosseumului în perioada Romei antice.
Abundența acestor falsuri este îngrijorătoare și în opinia Marinei Amaral, o artistă specializată în colorizarea fotografiilor vechi. „Riscul este ca aceste imagini false să fie considerate reale și ca, pe parcursul timpului, acest lucru să altereze înțelegerea noastră asupra istoriei și să diminueze încrederea publică în fotografie ca sursă pentru studierea trecutului“, consideră artista.
Pentru moment, specialiști precum Marina Amaral și Jo Hedwig Teeuwisse sunt de părere că încă se poate face diferența ușor între adevărat și fals, grație expertizei specialiștilor, dar și din cauza unor erori ale IA-urilor cum ar fi degete în plus, detalii lipsă sau, dimpotrivă, compoziții prea apropiate de perfecțiune. De exemplu, pe Facebook, mai multe comentarii ale internauților subliniază sarcastic absența elicei de pe avionul fraților Wright.
Pe de altă parte, aceste creații nu pot concura, cel puțin deocamdată, cu anumite trăsături caracteristice ale fotografiilor reale, instantanee ale unui moment compus din emoții și persoane unice, spune Marina Amaral: „Le lipsește elementul uman, intenția, rațiunea care stă la baza alegerilor fotografului. Deși sunt vizual credibile, aceste imagini rămân golite de un anume conținut“. Însă Jo Hedwig Teeuwisse crede că este doar o „chestiune de timp“ până când imaginile istorice generate de IA să se integreze perfect în peisaj, din cauza realismului crescând al acestor imagini artificiale. Un scenariu pe care îl consideră periculos, deoarece ar amplifica dezinformarea online la care sunt deja expuși utilizatorii de internet.
