Cum a inceput povestea ta cu personajul (sau, mai exact, personajele) din Inima de ciine?
A inceput cu o auditie la Teatrul National din Bucuresti, organizata de regizorul Yuriy Kordonskiy. Eu am participat la auditie convins fiind ca nu voi obtine rolul niciodata. M-am asezat pe un scaun si Yuriy m-a intrebat daca am casa. I-am raspuns ca nu. M-a intrebat daca ma leaga ceva de Bucuresti. I-am raspuns ca nu. Eram cu geanta in brate, asa cum stateam prin trenuri tot timpul. M-a mai intrebat: “Daca ar fi sa fac un spectacol cu tine, undeva in lumea asta, undeva departe, ai merge?”. Si i-am raspuns ca da, pentru ca nu ma tine nimic aici. Probabil ca acesta a fost atuul meu, faptul ca eram cumva ca acel ciine al lui Bulgakov, un fel de vagabond care nu avea aproape nimic si pe nimeni. Cred ca Yuriy Kordonskiy a facut aceasta legatura, cred ca s-a gindit ca cineva care nu e legat de nimic stie cel mai bine cum e sa nu fii realmente atasat de ceva… Intocmai ca Sarik…
Dupa cinci ani de la premiera mi se pare natural sa te intreb daca exista vreo diferenta intre prima intrare in scena si intrarea de acum o saptamina, sa zicem?
Cu siguranta exista diferente, pentru ca actorii se transforma in timp, pe de alta parte – si tocmai in asta consta cea mai mare fascinatie pe care o exercita teatrul – o clipa traita pe o scena nu va mai fi niciodata la fel, e irepetabila. Nu e ca in cazul filmului, unde o scena se poate repeta la nesfirsit, pentru ca a fost imortalizata. Ceea ce joaca un actor intr-o seara, la teatru, nu se va repeta nicicind identic.
Care ar fi cistigul sau pierderea dupa tot acest timp?
Cistigul e dat de faptul ca ne-am maturizat. Cind am jucat prima oara in acest spectacol aveam 26 de ani. Acum am 31, experienta s-a acumulat. Cu siguranta unele lucruri s-au pierdut si altele s-au cistigat. Probabil ca anumite indicatii ale lui Yuriy au murit in mintea noastra, pe de alta parte poate ca am descoperit aspecte noi care s-au nascut de-a lungul vietii acestui spectacol. Eu cred ca e un spectacol viu, care se construieste in permanenta. Noi avem un mare noroc ca jucam cu domnul Victor Rebengiuc, care este axa spectacolului. Dumnealui este cel care nu permite degradarea acestui spectacol, prin faptul ca a fixat un anumit standard pe care il respecta cu strictete de la premiera pina acum. Iar asta ne obliga sa pastram aceeasi tensiune si aceeasi energie de la premiera. Atunci cind te afli in scena cu domnul Rebengiuc stii ca nu il poti minti, stii ca nu ai alta cale decit sa fii adevarat.
Care crezi tu ca este cel mai important aspect legat de prezenta ta in scena, in acest spectacol?
Rolul a fost greu pina l-am descoperit. Stiu ca nimic nu se compara cu bucuria de a fi pe scena, cu energiile pe care le primesti de la spectatori, dar cred ca cel mai important este traseul spre rol, iar traseul spre Sarik nu a fost deloc usor, pentru ca nimeni nu stie cum trebuie jucat rolul unui ciine. Asa ca, timp de aproape o luna, a trebuit sa aflam cum este realmente acest ciine ca sa il putem aduce pe scena in varianta gindita de Yuriy Kordonskiy.
Mi se pare important sa vorbim si de rolul Sarikov, chiar daca fascinatia spectacolului e data de Sarik si asta pentru ca, in genere, oamenii sint atrasi de ceea ce e radical diferit de natura lor. Cred ca Sarikov, prin sinteza dintre uman si non-uman pe care o reprezinta, e un rol mai greu decit Sarik…
Este adevarat, Sarikov e mai greu de creat decit Sarik, iar marile probleme cu el le-am avut, nu cu Sarik. Pe Sarik il poti crea prin observatie, e un rol de compozitie. E mult mai greu sa joci un om decit un ciine, mai ales atunci cind pe acel om nu il mai poti gasi nicaieri, ca sa ii observi reactiile. Unde am mai putea afla acum acel gen de proletar, care in plus nici nu este o fiinta umana pina la capat, ci poarta in el reziduurile a doua lumi care nu se impaca? Un om care nu e totalmente om si ale carui deficiente de limbaj sau de caracter provin tocmai din esecul experimentului al carui rezultat este… Da, Sarikov e mai greu de jucat pentru ca el, de fapt, nu exista. Nici acum nu pot sa spun ca personajul Sarikov imi iese pina la capat, sint seri in care nu apare…
Tocmai de aceea cred ca ar trebui ca rolului Sarikov sa i se acorde importanta pe care o merita de catre cei ce vad spectacolul.
E drept ca Sarik e mai spectaculos si prin faptul ca spectatorii pot vedea interpretat pe scena ceva ce nu face parte din conditia lor. Stii, intotdeauna un foc de artificii este mai spectaculos decit un foc de tabara. Iar unele roluri asa sint, ca niste focuri de artificii sau ca niste focuri de tabara. Stim cit de greu se face un foc de tabara, de cita munca e nevoie ca sa il aprinzi, iar el va fi intotdeauna mai intens si mai de durata decit un foc de artificii. De aceea il admir atit de mult pe domnul Rebengiuc si sint fericit ca joc alaturi de dumnealui. Pentru ca ceea ce creeaza este un foc de tabara… Daca sintem atenti la modul in care isi interpreteaza rolul, putem observa ca niciodata nu se vad mijloacele, ca totul este natural, ca respiratia. Tocmai de aceea domnul Rebengiuc a luat Premiul UNITER pentru rolul din acest spectacol: pentru ca lemnele pentru focul de tabara se aduna greu si se aprind cu efort. Focul de artificii – in cazul acesta rolul lui Sarik – se aprinde mult mai usor…
Dar si Sarikov e un foc de tabara…
Eu cred ca e tot un foc de artificii pentru ca e ajutat de foarte multe valente ale textului. Sau mai bine zis, daca analizam cu atentie: Sarik e foc de artificii, rolul domnului Rebengiuc e un foc de tabara, iar Sarikov e undeva intre ele. E foarte simpla combinatia, ca la matematica.
Vei merge cu acest spectacol la Iasi…
Da…La Iasi a fost montat in anul 2003 un spectacol cu Inima de ciine in regia lui Ion Sapdaru. In rolul pe care il interpretez eu juca Teo Corban. Se intimpla ceva foarte interesant cu rolurile pe care le joc eu si pe care le joaca Teo. Teo Corban a jucat rolul lui Egoruska in Sinucigasul, acum interpretez si eu acest rol. A jucat rolul lui Lopahin, in curind il voi juca si eu pe Lopahin in Livada de visini. Si ne-am intilnit de curind la Iasi, unde am lucrat impreuna la spectacolul Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, pe care Teo l-a regizat. Voi avea cu siguranta mari emotii pe 3 mai cind voi juca in Inima de ciine la Iasi, pentru ca e orasul in care m-am nascut, in care am inceput sa invat teatru, pentru ca acolo sint actorii linga care am crescut, pentru ca in sala va fi invatatoarea mea, pentru ca la spectacol vor veni parintii mei. Si mi-as dori sa vina multa lume la spectacol, nu pentru Sarik/Sarikov, ci pentru a-l vedea pe domnul Rebengiuc si pentru spectacol in sine.