Fiecare personaj este in imposibilitatea de a exista. Eroul lui Beckett este un strain intr-o agonie primitiva si moarte psihica. Textele lui Beckett prezinta o pseudo-lume plina de fantasme si distrugeri. Derrida caracteriza lumea lui Beckett ca una a anularii, in care oamenii, morti in viata, fac parade neantului, cu miscari imobile. Nimeni nu poate spune cu certitudine daca eroii lui Beckett au constiinta clara a pierderii sau a caderii lor in afara timpului. Lumea din textele lui Beckett, mai ales din proza scurta, este lumea unui Dumnezeu fara ocupatie. Imortalitatea reprezinta un etern impas sau o vesnica tentatie de a fi sau de a consimti la iubire.
Personajul beckettian este o constiinta devorata si in acelasi timp hranita de cuvinte, aceste cuvinte nefiind insa niciodata destul de multe pentru a umple marele sau vid interior. Limbajul eroului lui Beckett este un limbaj care se anuleaza pe sine insusi, un limbaj exploziv. Orice text de Beckett, al negarii absolute, nu ofera decit o ipoteza enigmatica ce nu va solutiona niciodata problema. Nu ne ramine decit un discurs fara sfirsit care se dezvolta dupa propriile sale reguli, dind nastere unui univers al cuvintelor totalmente strain, necunoscut, misterios. Beckett descopera astfel ca omul nu este facut decit din cuvinte, dar aceste cuvinte nici macar nu sint ale lui. Omul beckettian exista doar prin cuvintele altora. Prins in jocul straniu si periculos al luciditatii si al nebuniei, el calatoreste pe drumul pierzaniei.
Un nou statut al imaginarului
Imaginarul este paradoxal, el neavind alt scop decit acela de a fi martorul unei lumi deja epuizate, se poate vorbi chiar despre un nou statut al imaginarului in care naratorul nu poate fi localizat cu precizie. Oscilarea locurilor, a momentelor, a ipostazelor emise si a cauzelor sint elementele unui discurs instabil. Totul este multiplicat, anulat, descompus, tragic si comic in acelasi timp, caci ce poate fi mai amuzant pe acest pamint decit nenorocirea, cel mai comic lucru din lume: “Nefericirea este cel mai distractiv lucru din lume, credeti-ma. Da, da, e cel mai comic lucru ce vi se poate intimpla”, spune Beckett.
Singura maniera de a vorbi ca si cum ar exista ceva, la fel cum vorbim despre Dumnezeu ca despre om, este ideea principala pe care o promoveaza Bechett in proza sa scurta. Cuvintele isi pierd valoarea discursiva si primesc valoare muzicala la Beckett, asemenea unei litanii. Aceste cuvinte pe care le folosesc personajele beckettiene nu sint ale lor, nu au fost niciodata si nici macar nu pot fi. Ele sint imprumutate, de la alte fiinte, din alte timpuri. Nu pot apartine unor papusi mecanice de felul celor care populeaza lumea lui Beckett, ratacind pe biciclete fara lanturi, in cirje sau bijbiind prin nopti de tacere surda, in miros de liliac, cu pete palide de lumina, ca “flacara ivita din murdarii de sfinti”.
Integrala prozei scurte, primul volum din Seria de autor “Samuel Beckett” publicat de Polirom, ofera o imagine de ansamblu asupra operei scriitorului, cuprinzind texte din intreaga sa creatie, de la debut pina la maturitatea deplina. Este o excelenta ocazie de a-l cunoaste pe autorul lui Molloy.
Samuel Beckett, Opere I. Integrala prozei scurte, traducere de Ileana Cantuniari
si Veronica Niculescu, colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «Samuel Beckett»“,
Editura Polirom, 2011, 42.95 lei