Pentru ca hirtiile cu pricina n-au fost predate la dom’ primar, s-a hotarit organizarea unui concurs pentru postul de director al Ateneului, la care, bineinteles, ar putea participa si cel „incriminat”.
Benoit Vitse acuza acum Primaria de rea-vointa, ca vrea sa scape de el pentru ca a pus in scena Evanghelistii si pentru ca este un personaj incomod. In orasul pelerinajului de Sfinta Parascheva, o astfel de piesa de teatru nu putea sa cada bine la stomacelul enoriasilor.
Fara a avea pretentii de universalitate, Ateneul iesean a reusit sa fie mult mai vizibil decit multe dintre institutiile culturale tinute cu bani seriosi de la administratia locala. Fara a discuta talentul regizoral al lui Vitse, texte ale unor dramaturgi contemporani controversati au fost jucate la Iasi, chiar in patria conservatorismelor de tot felul. Si, cu un personal extrem de redus (intr-o piesa a jucat pina si pompierul institutiei!), s-au reusit evenimente uneori peste media „locului”. Prin urmare, consider ca Vitse a depasit cu brio prin munca de la Ateneul Tatarasi statutul de „moft si protejat al lui Simirad”.
Dar daca trebuia sa depuna la timp acel proiect de management si nu a facut-o, atunci „baietii” de la Primarie chiar l-au prins. Le-a oferit singur solutia pentru a se descotorosi de regizorul Evanghelistilor. Cum bine zicea Andrei Serban de curind (in urma spectacolului sau, Purificare, a fost contestat de o parte a criticii bucurestene), poate ca montarea unui spectacol intr-o biserica i-ar aduce mai multa popularitate.