– Fragment –
La inceput a fost uluit de harababura si mizerie, de paragina. Rar a intrat in case lasate in conditii bune de fostii proprietari. Cel mai adesea pare sa fi existat o izbucnire de violenta si minie, o despartire devastatoare, de un vandalism capricios – de la robinete de bucatarie deschise si cazi din care apa se revarsa, pina la pereti doboriti cu barosul sau loviti ori pereti acoperiti cu graffiti obscene sau ciuruiti de gloante, ca sa nu mai amintim de tevile din cupru smulse, de covoarele decolorate, de mormanele de cacat lasate pe podeaua sufrageriei. Acestea sint exemple extreme, poate, acte impulsive nascute din furia celui deposedat, declaratii dezgustatoare, dar de inteles, ale disperarii, insa chiar daca nu il cuprinde intotdeauna repulsia cind intra intr-o casa, nu deschide niciodata o usa fara un sentiment de groaza. Inevitabil, il izbeste mirosul, aerul acru care-i navaleste nemilos in nari – aromele ubicue, amestecate, de mucegai, lapte rinced, ladite de nisip pline cu excremente de pisica, veceuri murdare si mincare mucegaita pe blatul din bucatarie. Nici macar aerul proaspat care patrunde prin ferestrele deschise nu poate indeparta mirosurile; nici chiar cel mai curat, cel mai circumspect serviciu de debarasare nu poate sterge mirosul infringerii.
Apoi, intotdeauna exista obiectele, bunurile uitate, lucrurile abandonate. De-acum, fotografiile sale sint de ordinul miilor, iar in arhiva care prinde contur se pot gasi imagini cu carti, pantofi si tablouri in ulei, piane si prajitoare de piine, papusi, servicii de ceai si sosete murdare, televizoare si table de joc, rochii de seara si rachete de tenis, canapele, lenjerie de matase, pistoale de lipit, piuneze, figurine de plastic, tuburi de ruj, pusti, saltele decolorate, cutite si furculite, jetoane de pocher, o colectie de timbre si un canar mort intins in colivia lui. Nu are habar de ce simte nevoia sa faca aceste fotografii. Intelege ca este un lucru fara rost, care nu foloseste nimanui, si totusi, de fiecare data cind intra intr-o casa, simte ca lucrurile il cheama, vorbindu-i cu vocile oamenilor care nu se mai afla acolo, ii cer sa mai fie privite o ultima data inainte de a fi aruncate. Ceilalti membri ai echipei rid de el pentru aceasta manie de a face fotografii, dar nu le da nici o atentie. Dupa parerea lui, acestia nu prea conteaza si ii dispretuieste pe toti. Victor cap-sec, seful echipei, Paco cel bilbiit si guraliv, si Freddy cel gras si gifiitor – cei trei muschetari ai apocalipsei. Legea spune ca toate obiectele care pot fi salvate, peste o anumita valoare, trebuie predate bancii, care este obligata sa le returneze proprietarilor lor, insa coechipierii lui insfaca tot ce vor fara sa se gindeasca. Il cred prost pentru ca intoarce spatele prazii – sticlele de whisky, radiourile, CD playerele, echipamentele de tras cu arcul, revistele porcoase –, dar nu-si doreste decit fotografiile – nu lucrurile, ci fotografiile lucrurilor. De ceva timp si-a impus sa vorbeasca cu ceilalti cit mai putin cind e in timpul serviciului. Paco si Freddy au inceput sa-l strige El Mudo.
Are douazeci si opt de ani si, din cite isi da seama, e lipsit de ambitii. De ambitii arzatoare, in orice caz, de ideea clara a ceea ce ar putea insemna construirea unui viitor plauzibil. Stie ca nu va mai ramine mult in Florida, ca se apropie momentul cind va simti nevoia sa plece din nou, dar pina sa se concretizeze acea nevoie in necesitatea de a actiona, se multumeste sa ramina in prezent si sa nu priveasca inainte. Singura lui realizare in cei sapte ani si jumatate de cind a abandonat facultatea si a luat viata in piept este tocmai aceasta capacitate de a trai in prezent, de a se limita la aici si acum, si desi s-ar putea sa nu fie cea mai laudabila realizare pe care ti-o poti inchipui, i-au trebuit o disciplina si un autocontrol considerabile ca s-o dobindeasca. Sa fii lipsit de planuri, cu alte cuvinte, sa nu ai dorinte sau sperante, sa te multumesti cu soarta ta, sa accepti ce iti ofera lumea de la un rasarit la altul – ca sa traiesti in felul acesta trebuie sa-ti doresti foarte putin, pe cit este omeneste posibil.
Putin cite putin, si-a domolit dorintele, iar in prezent acestea se apropie de minimum absolut. A renuntat la fumat si la baut, nu mai maninca la restaurant, nu are televizor, radio sau calculator. I-ar placea sa-si dea la schimb masina pe o bicicleta, dar nu poate renunta la masina din moment ce distantele pe care trebuie sa le parcurga pina la slujba sint prea mari. Tot asa si cu telefonul mobil pe care-l poarta peste tot in buzunar – cu drag l-ar arunca la gunoi, insa ii trebuie la slujba si nu se poate descurca fara el. Aparatul de fotografiat digital a fost probabil un lux, dar cu toata groaza si rutina ritualului nesfirsit al debarasarii, simte ca ii salveaza viata. Chiria e mica, din moment ce locuieste intr-un apartament mic, intr-un cartier sarac, si in afara cheltuielilor strict necesare, singurul lux pe care si-l permite este acela de a-si cumpara carti, carti in editii ieftine, cel mai adesea romane, romane americane, romane englezesti, romane straine in traducere, dar la urma urmei cartile nu sint un lux, ci o necesitate, iar lectura este o dependenta de care nu vrea sa se vindece.
Daca nu ar fi fata, probabil ca ar pleca inainte de sfirsitul lunii. A economisit destui bani cit sa mearga unde vrea si clar i s-a luat de soarele Floridei – pe care, dupa o indelunga chibzuinta, il considera acum mai degraba daunator decit benefic sufletului. s…t O cheama Pilar Sanchez si a intilnit-o cu sase luni in urma, intr-un parc public, o intilnire pur intimplatoare, intr-o dupa-amiaza tirzie de simbata, pe la mijlocul lui mai, una dintre cele mai neasteptate intilniri dintre toate intilnirile neasteptate. Era asezata pe iarba si citea o carte, si la nici cinci metri de ea statea si el pe iarba si citea o carte, cartea s-a intimplat sa fie aceeasi, in aceeasi editie, cu coperta subtire, Marele Gatsby, pe care el o citea a treia oara de cind i-o oferise in dar tatal sau de ziua lui, la saisprezece ani. Statea de douazeci sau treizeci de minute, cufundat in lumea cartii si despartit de tot ce-l inconjura, cind a auzit pe cineva rizind. S-a intors si chiar in clipa aceea fatala cind a dat cu ochii de ea, cum statea zimbindu-i, aratind inspre titlul cartii ei, a banuit ca n-avea nici saisprezece ani, era doar o fata, chiar asa, o fetita adolescenta imbracata in pantaloni scurti strimti si taiati, sandale si un maiou mititel, aceleasi haine purtate de orice fata cit de cit atragatoare, in toridele regiuni sudice ale Floridei scaldate de soare. Doar un copil, si-a spus in sinea lui, si totusi o avea in fata ochilor, cu membrele ei fine, dezgolite, cu fata zimbitoare si vioaie iar el, care rareori zimbeste privind la cineva sau ceva, a privit in ochii ei intunecati si vioi si i-a intors zimbetul.
Sase luni mai tirziu, ea e tot minora. Pe permisul ei de conducere scrie ca are saptesprezece ani, ca nu va implini optsprezece pina in mai si de aceea trebuie sa se poarte atent in public, sa evite cu orice pret sa faca ceva ce ar putea trezi banuielile libidinosilor, pentru ca un singur telefon dat la politie de vreun bagacios ofticat l-ar putea trimite frumusel la puscarie. In fiecare dimineata, cind nu este weekend sau sarbatoare, o conduce cu masina la Liceul John F. Kennedy, unde este eleva buna, in clasa a douasprezecea, aspirind la facultate si la o viata ca asistenta medicala calificata, dar nu o lasa in fata cladirii. Ar fi prea periculos. Vreun profesor sau cineva din conducerea scolii i-ar putea zari impreuna in masina si ar da alarma, asa ca se opreste binisor la trei, patru cvartale de Kennedy si o lasa sa coboare acolo. Nu o saruta de ramas-bun. Nu o atinge. Pe ea o intristeaza aceasta retinere, din moment ce in mintea ei este deja femeie in toata puterea cuvintului, dar accepta aceasta indiferenta prefacuta pentru ca el i-a spus ca trebuie s-o accepte.
Parintii lui Pilar au murit intr-un accident de masina cu doi ani inainte si, pina sa se mute in apartamentul lui dupa ce s-a incheiat anul scolar, in iunie trecut, a locuit cu cele trei surori mai mari in casa familiei. Maria, de douazeci de ani, Teresa, de douazeci si trei de ani si Angela, de douazeci si cinci de ani. Maria este inscrisa la un colegiu de stat, studiind ca sa devina cosmeticiana. Teresa lucreaza pe post de casiera la o banca. Angela, cea mai draguta dintre toate, este animatoare intr-un club. Dupa spusele lui Pilar, aceasta se mai culca uneori cu clienti pe bani. Pilar se grabeste sa spuna ca o iubeste pe Angela, ca-si iubeste toate surorile, dar ca se bucura ca pleaca de acasa, un loc prea plin acum de amintirea parintilor ei si, in plus, nu se poate abtine, e suparata pe Angela ca face ce face, ei i se pare un pacat ca o femeie sa-si vinda trupul si este o usurare sa nu se mai certe cu ea pe tema asta.
Pe el il uimeste cit de spirituala si inteligenta e. Chiar in prima zi, cind au stat in parc vorbind despre Marele Gatsby, a fost impresionat ca ea citea cartea pentru ea si nu pentru ca vreun profesor i-o daduse ca tema la scoala si apoi, pe masura ce discutia a continuat, a fost de doua ori impresionat cind ea a sustinut ca cel mai important personaj din carte nu era nici Daisy, nici Tom si nici macar Gatsby, ci Tom Carraway. El i-a cerut sa-i explice. Pentru ca el spune povestea, i-a zis ea. El este singurul personaj cu picioarele pe pamint, singurul care poate privi dincolo de el insusi. Ceilalti sint cu totii niste oameni pierduti si superficiali si, fara compasiunea si intelegerea lui Nick, nu am putea simti nimic pentru ei. Cartea depinde de Nick. Daca povestea ar fi fost spusa de un narator omniscient, n-ar fi fost nici pe jumatate la fel de buna. Narator omniscient. Stie ce inseamna termenul, la fel cum intelege ce inseamna suspendarea neincrederii, biogeneza, antilogaritmi, si despre controversa Brown contra Ministerului Educatiei. Cum este posibil, se intreaba el, ca o fata precum Pilar Sanchez, al carei tata de origine cubaneza a lucrat ca postas toata viata, ale carei trei surori mai mari vietuiau linistite in mocirla zgomotoasa a rutinei zilnice, sa ajunga total altfel decit restul familiei ei? Pilar e curioasa, are planuri, munceste din greu, iar el este mai mult decit fericit sa o incurajeze, sa faca tot ce-i sta in putinta ca sa o ajute sa progreseze in educatia ei. Din ziua in care a plecat de acasa si s-a mutat la el, a tot instruit-o asupra celor mai dificile probleme legate de examenele finale, explicindu-i cum sa obtina un punctaj bun, i-a verificat fiecare tema, a invatat-o primele notiuni de analiza matematica (ce nu ii sint oferite de programa liceului), si i-a citit cu voce tare zeci de romane, nuvele si poezii. El, tinarul lipsit de ambitii, cel care renuntase la colegiu si sfidase capcanele vietii odinioara privilegiate, luase asupra lui sarcina de a avea ambitii pentru ea, de a o impinge cit de departe este dispusa sa mearga. Prioritatea este colegiul, un colegiu bun cu bursa intreaga, si odata ce ea obtinea asta, el simtea ca restul va veni de la sine. Pentru moment, ea viseaza sa devina asistenta medicala calificata, dar lucrurile se vor schimba in cele din urma, e convins, si are incredintarea ca o sa reuseasca sa intre la Medicina si sa devina doctor. s…t
Citeodata, cind isi ia aparatul de fotografiat si ii arata fotografiile obiectelor abandonate, ochii ei se umplu de lacrimi. Are o latura calda, sentimentala, care lui i se pare aproape comica, si totusi este miscat de blindetea ei, de acea vulnerabilitate in fata durerilor celorlalti, dar si de duritatea ei, de pasele guralive si vesele, niciodata nu poate sa prevada care parte din ea isi va face aparitia la un moment dat. Poate fi obositor acum, dar in viitor simte ca este ceva bun. El, care si-a refuzat atit de multe atitia ani, care a fost atit de neinduplecat in convingerile lui, care a invatat sa-si domine firea si sa treaca prin lume cu o detasare calma, incapatinata, se intoarce incet la viata in fata exceselor ei emotionale, a incandescentei ei, a lacrimilor ei sentimentale atunci cind se confrunta cu imaginea unui ursulet abandonat, a unei biciclete stricate sau a unei vaze cu flori ofilite. Prima data cind s-au culcat impreuna, ea l-a asigurat ca nu mai era virgina. A crezut-o pe cuvint, dar cind a venit momentul sa o patrunda, ea l-a impins la o parte si i-a spus ca nu trebuia sa faca asa ceva. Gaurica mamicii era interzisa, a spus ea, absolut interzisa oricarui madular barbatesc. Limba si degetele erau acceptate, dar nu si madularele, sub nici o forma. El habar n-avea despre ce vorbea ea. Doar isi pusese prezervativul, nu? Erau protejati, nu aveau de ce sa-si faca griji. Ah, a spus ea, dar aici se insela. Si Teresa, si sotul ei au crezut intotdeauna in prezervative si uite ce-au patit. Nimic n-o inspaiminta mai mult pe Pilar decit gindul ca putea ramine insarcinata si n-avea de gind sa riste punindu-si increderea intr-un cauciuc subtirel. Mai bine-si taia venele sau sarea de pe un pod, decit sa ramina bortoasa. Intelegea? Da, intelegea, dar care era alternativa? Gaurica buclucasa, a spus ea. Angela ii vorbise despre asta, iar el a trebuit sa admita ca, din punct de vedere strict biologic si medical, era singura metoda cu adevarat sigura de contraceptie din lume.
De sase luni ii respecta dorintele, limitindu-se pentru orice penetrare cu madularul doar la gaurica buclucasa si folosindu-si doar limba si degetele pentru gaurica mamicii. Acestea sint anomaliile si idiosincrasiile vietii lor amoroase, care este totusi o viata sexuala bogata, un splendid parteneriat erotic care nu da semne ca s-ar destrama prea curind. In final, tocmai aceasta complicitate sexuala il leaga strins de ea si il tine in acest tarim torid si pustiu, al caselor goale si darapanate. Este vrajit de pielea ei. Este prizonierul gurii ei tinere si pasionale. Se simte acasa in trupul ei si daca isi va gasi vreodata curajul sa plece, stie ca va regreta pina la sfirsitul zilelor.
CARTEA
In plina criza economica, Miles, un tinar american de 28 de ani, isi petrece vremea cutreierind si fotografiind peisajul dezolant si obiectele lasate in urma de familiile nevoite sa-si paraseasca locuintele ipotecate, ajunse in proprietatea bancilor. Tinarul are o istorie plina de suferinta, dupa un accident in urma caruia si-a omorit fratele vitreg; accidentul a atras dupa sine izolarea de tata si de mama vitrega. Dupa ce relatia sa clandestina cu o adolescenta minora declanseaza un mic conflict in familia fetei, Miles hotaraste sa se intoarca pentru scurta perioada in Brooklyn, unde se instaleaza intr-o casa abandonata, alaturi de alti locatari, si ei agresati de fauna sociala si de propria imposibilitate de adaptare. Sunset Park construieste o atmosfera de mit in plina contemporaneitate, o poveste despre dragoste si iertare, nu doar intre barbati si femei, dar si intre tati si fii.
AUTORUL
Paul Auster este unul dintre cei mai influenti scriitori americani ai zilelor noastre. A studiat literatura la Universitatea Columbia, apoi, intre 1971 si 1974, a trait in Franta, unde si-a inceput cariera literara ca poet si traducator al lui Sartre, Mallarme si Maurice Blanchot. Pasionat de cinematografie, in 1995 a semnat scenariile filmelor Smoke si Brooklyn Boogie (la al doilea fiind si coregizor), precum si scenariul si regia filmului Lulu on the Bridge (1998).
Autor prolific, Paul Auster a publicat mai multe volume de poezie, eseistica si proza autobiografica. A debutat ca romancier in 1985, cu Orasul de sticla, urmat, in 1986, de Fantome si Camera incuiata, care alcatuiesc impreuna Trilogia New Yorkului. In tara ultimelor lucruri (1987), Palatul lunii (1989), Muzica intimplarii (1990), Leviathan (1992) si Mr. Vertigo (1994) ii consolideaza reputatia de scriitor preocupat de experimentele lingvistice si de “jocul ideilor”. In 1999 apare romanul Tombuctu (Polirom, 2003), descris de autorul lui ca “o fabula, un soi de comedie traversata de ample episoade negre”, iar Cartea iluziilor (2002; Polirom, 2004) si Oracle Night (2003), doua romane pe tema identitatii si a relatiei complexe dintre scriitura si viata, continua explorarea registrelor si posibilitatilor narative. In prezent, romanele lui Paul Auster sint traduse in peste treizeci de limbi.