– Fragment –
Moartea vinde. Asta e ideea mare pe care ma bazez.
Nu e noua. Nu e nemaiauzita. Dar eu o aplic, in diverse moduri, constant. E veche de cind lumea. Cind moare un pictor, tablourile lui devin mai scumpe. Cind moare un cintaret, albumele lui se vind ca piinea calda. Cind va muri Michael Jackson, ce crezi ca se va intimpla, desi azi e la pamint? Cind esti la pamint, cea mai profitabila solutie e sa ajungi sub pamint.
In publicitate, esti invatat ca sexul vinde. Sex sells, zic americanii. Ca frica vinde. Ca noul vinde. Copiii si cateii draguti vind. Promotiile si reducerile vind. ?Si cite si mai cite. De moarte nu prea se ocupa nimeni, desi e cel mai banal si important lucru care i se intimpla consumatorului in viata lui. E ca un dirty job. Cineva trebuia sa-l faca si pe asta. Eu.
Death sells.
Moartea si frica de moarte vind. Sint profitabile. Sint o sursa inepuizabila de bani. Biserica stie bine asta. Asa isi scot preotii miliardele de la prosti, de mii de ani incoace. Iau bani cind un om moare, iau bani in fiecare zi in care un om traieste cu frica de moarte. Iadul e cea mai profitabila inventie a omenirii de pina acum. ?Si cine induce frica de moarte mai mult decit preotii? Ce nu-mi place la ei e ca fac bani doar trecind din casa in casa. Nu-si bat capul cu nimic. Nu aduc nimic nou, doar folosesc pacaleala veche de doua mii de ani numita iertarea pacatelor. Fericiti cei care profita de saracii cu duhul. In fine, n-am eu treaba, nu vreau si nu pot sa schimb nimic. Doar urasc preotii si biserica.
Mortii vind. Iar atunci cind nu vind, sigur pot aduce notorietate unui brand.
Odata, pe la inceput, ajung intr-un apartament in care gasim un tip cu venele taiate. E dezbracat, in cada, intr-o pozitie dezagreabila. Iar cind ai penisul atit de mic, poate nu-i cea mai buna idee sa faci gestul asta dezbracat, nu de alta, dar ride posteritatea imediata de tine. Nu-mi vine nici o idee, nu se potriveste nimic pentru clientii mei. Asa ca improvizez, doar de distractie. Inmoi o cirpa in singele din cada si scriu pe perete, cu mina tremurinda, ca si cum ar fi ultimele cuvinte ale mortului: Prietenii stiu de ce. Ne distram copios, eu, Radu Sava, Dorian, chiar si Gina, asistenta medicala cea mereu serioasa. Dorian face poza, o pune pe site-ul ziarului, e super hit. Nici macar n-am idee daca asa ceva face bine brandului de bere sau nu. Tind sa cred ca da. Demonstreaza forta sloganului, il folosesc pina si sinucigasii. Dar n-am cum sa cer bani pentru asa ceva. Ulterior, dupa investigatiile ziaristilor si ale politiei, aflam motivul sinuciderii: cel mai bun prieten al mortului si-o tragea cu iubita lui si dintr-o data sloganul scris pe faianta din baie capata sens.
Asta e nisa mea.
Eu ma intilnesc direct si exclusiv cu patronii. Nu cu departamente de marketing. Oamenii de marketing vin si pleaca. Ei vor in primul rind sa-si ia salariile, abia apoi sa isi vinda marfa. In general, daca nu vind, sint dati afara si merg la alta companie pe un post similar. Nu sint de incredere.
Antreprenorii, patronii, proprietarii sint cei care chiar vor sa li se miste marfa de pe raft. Cu ei vorbesc. Le propun lucruri neobisnuite, cam neortodoxe, dar ei, pentru ca tot ce vor e sa vinda, sint dispusi sa ma asculte. Cei de la marketing sint alunecosi, pot oricind sa plece altundeva si sa dezvaluie secretul, asa ca ii folosesc doar ca sa ajung la omul cu banii si decizia. Antreprenorii sint legati pe viata de afacerea lor si, odata ce apeleaza la serviciile mele, sintem cumva prinsi impreuna intr-un legamint al tacerii, prin secretul murdar pe care-l impartim.
Eu unul ma bucur de criza asta financiara care ii aduce la disperare pe antreprenori. Oamenii nu le mai cumpara produsele la fel ca inainte. Guvernele din perioada asta ii seaca cu taxele si impozitele ca sa poata plati pensiile cu care sa-si asigure voturile la urmatoarele alegeri. La vremuri disperate, masuri disperate. Aici apar eu in peisaj.
La finalul primului an de cind sint pe cont propriu, un an de cautari, succese si esecuri, ma simt satisfacut. Reteaua construita incet cu ajutorul lui Radu Sava functioneaza. Banii au inceput sa vina intr-un ritm relativ multumitor. In acest an inchiriez un apartament cu trei camere intr-un bloc nou, tot in centru. Platesc noua sute de euro pe luna si nici nu-i simt. Tot in acest an mi-am luat in sfirsit un motor, un Kawasaki Ninja la care visez din adolescenta.
Am o lista de idei care abia asteapta sa fie puse in aplicare si o retea de clienti care asteapta un telefon de la mine ca sa-si dea acordul.
Radu e instruit bine si isi cunoaste rolul la perfectie. I-am dat mina libera. Cind i-am povestit ce am de gind, a zis ca se baga si de atunci l-am lasat sa faca asa cum stie el. A zis ca rezolva el tot, se ocupa el de fiecare dintre cei implicati, imi zice cui cit trebuie dat, in functie de proiect. Omul e de o sociabilitate patologica. El lucreaza pe o ambulanta de tip B, el e ambulantierul, adica soferul, si mai are in masina un asistent medical. Cu acesta a rezolvat rapid. Omul are un salariu amarit de vreo zece milioane de lei vechi, trage ca un dement ziua intreaga, face zece garzi pe luna, orice ca sa ia un banut in plus. Cind a auzit de sutele de euro pe care le va primi de la mine, si-a dat acceptul pe loc.
Nu trebuie sa stiu eu toate detaliile, nu ma bag in treburile lui din spital. Nu-i cunosc pe medicii rezidenti carora trebuie sa le bagam un ban in buzunar ca sa-si tina gura inchisa. Nu le stiu pe asistentele carora Radu le baga in buzunar cite cincizeci de euro ca sa inchida ochii la detaliile unui deces. Nu vorbesc eu cu politistii, cu baietii de la parchet sau cu medicii legisti care se prezinta la un caz. Rezolva el cu fiecare, stie cu cine se poate vorbi si cu cine nu.
Asta zic eu ca inseamna sa fii un manager bun. Sa-ti lasi oamenii sa se desfasoare sub conducerea ta.
Radu stie sa nu ma sune pentru toate prostiile. Are trei optiuni de baza, o lista simpla si clara de morti interesanti: sinucigasi sau morti de supradoze de familie buna, nu toti junkerii, si celebritati. Sinuciderea sau moartea cauzata de o supradoza de droguri sint, din fericire, un motiv de mare rusine pentru membrii familiei mortului, iar acestia sint dispusi la multe pentru a ascunde adevarul. Iar cind primesc si bani, pentru ei e situatia ideala, ce-si pot dori mai mult?
Celebritatile sint si ele interesante, dar sint cazuri rare si greu de manageriat. Ele iti dau sansa unui proiect de un succes fenomenal, datorita notorietatii mortului faimos, dar si multe riscuri de a fi prinsi cu manevra. Aceasta e a treia categorie de morti sau muribunzi pentru care Radu trebuie sa ma sune instant.
Cu tot succesul din primul an, astept sa dau o lovitura mare, spectaculoasa, care sa creeze buzz pentru mine in mediile restrinse ale antreprenorilor. Vestea circula repede, e in natura omului ca atunci cind are succes sa se laude. Un client caruia i-am crescut exponential vinzarile ma va recomanda cu o voce conspirativa unui partener de-al lui de afaceri sau unui prieten care are o afacere. Ii va impartasi secretul pentru ca acest lucru ii da senzatia ca e superior pentru ca are acces la ceva la care celalalt nu are. Reteaua construita de mine e ca un club select in care un membru poate sa-l introduca pe unul nou, care, din acel moment, ii va fi dator primului pentru asta.
Te intrebi ce oameni de afaceri se pot preta la asa ceva? Oho, o multime. Doar ca ai mei sint alesi pe sprinceana. Am deplina incredere in ei si ei in mine. E criza, oamenii de afaceri sint primii loviti, mai ales care au propria afacere si simt ca multinationalele ii vor rade de pe piata cu ocazia asta. De aceea, sint dispusi la orice. De fapt, ei sint mereu dispusi la orice. In plus, eu sunt sarmant si le explic cum facem mereu si mult bine oamenilor datorita proiectele noastre. Pentru ca sint multi oameni care primesc bani. De la rudele mortilor la personalul platit atit de prost si de nedrept din spitale. Un fel de corporate social responsability sau CSR cum i se spune in advertising acestei ipocrizii penibile. In cazul nostru, schimbam aparentele unei morti rusinoase, facem un bine familiei respective, dam bani acesteia si celorlalti oameni implicati, doar fapte bune in jurul cadavrului, la sfirsit toata lumea cistiga si zimbeste fericita.
AUTORUL
Bogdan Costin s-a nascut pe 30 iulie 1975. Este senior copywriter. Pina in prezent, impresionanta lui opera deloc literara include mii de scenarii de spoturi TV din care citeva zeci au fost ecranizate si difuzate intensiv in pauzele publicitare.
In timpul liber a scris piese de teatru cu care a cistigat primul loc la concursul de comedie romaneasca din cadrul FESTCO in 2007 (Blocaj in trafic – pusa in scena la Teatrul Foarte Mic) si in 2011 (De ce urim femeile). Romanul Cum sa faci primul milion este debutul lui in proza.
CARTEA
Cind iti vine ideea de a te imbogati rapid si esti un tinar planner, nu-ti ramine decit sa o pui in practica. Renunti la jobul bine platit din agentia de publicitate si o iei pe cont propriu, cu unicul scop de a face un milion de dolari. Naratorul anonim din acest roman, un „erou al zilelor noastre“, isi aplica ideea in cele mai cinice si neobisnuite moduri, sub deviza: Death sells. Tot ce face e sa se foloseasca de moarte, in scopul de a vinde produsele clientilor sai, transformind boli, accidente, sinucideri, supradoze in povesti emotionante care sa ajunga la inima celor care, in foamea lor de senzational, se hranesc cu paginile colorate din ziare si se lumineaza cu ecranul televizorului. Ajutat de complici lipsiti de scrupule si de un sistem fragil si amoral reuseste sa-si implineasca visul.
Parodie la adresa cartilor motivationale si inspirationale pline de „sfaturi de aur“, Cum sa faci primul milion, romanul lui Bogdan Costin – sau poate nu – e filmul tragi-comic al lumii de azi, o lume dispusa la compromisuri grotesti, o lume in care totul e de vinzare.
„Aproape orice copywriter isi doreste sa scrie un roman sau un scenariu de film la un moment dat. Orice cititor pasionat viseaza sa scrie si el ceva, cindva. Eu sint si una si alta. Asa ca n-am avut ce face. Am scris, cred, povestea pe care voiam sa o citesc si n-o gaseam nici pe rafturile cu literatura romana, nici pe cele cu carti de advertising.“ – Bogdan Costin