Jean Mattern, un scriitor de o rara sensibilitate si un editor respectat in intreaga lume, ale carui origini se pierd in Banatul anilor postbelici, va citi, in premiera absoluta la Timisoara, din cel mai recent roman al sau: Septembre. Cartea se afla in pregatire la prestigioasa editura Gallimard, publicarea ei fiind planuita pentru luna ianuarie 2015; fragmentul in limba romana este tradus din limba franceza pentru FILTM 3 de Anca Baicoianu, cea care a semnat si traducerea in limba romana a romanului Lapte si miere al aceluiasi autor.
Si scriitorul Mircea Mihaies va citi, in prima seara a FILTM, un fragment dintr-o scriere inedita: este vorba despre volumul Corpuri de litere, a carui coautoare este Adriana Babeti.
O lectura in premiera absoluta va sustine si prozatorul Filip Florian – din fragmentul scris pentru Halebarde Halebarde, cartea neterminata a lui José Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1998. Filip Florian alaturi de scriitorul italian Roberto Saviano au imaginat finalul romanului, pentru editia in limba romana. Cartea, incluzand si ilustratii de Günter Grass, se afla in pregatire la Editura Polirom.
Cu siguranta, una dintre cele mai asteptate lecturi publice din cadrul editiei din acest an a festivalului este cea a lui László Krasznahorkai (Ungaria), unul dintre cei mai apreciati prozatori europeni ai momentului. Acesta va citi din Satantango, cartea care l-a propulsat in galeria numelor ilustre ale literaturii maghiare de astazi, a carei editie in limba romana – cea mai buna traducere a anului 2013 la Gala Industriei de Carte din Romania – a aparut la Editura Curtea Veche, in traducerea Anamariei Pop.
Si intalnirea cititorilor cu Paul Bailey, cunoscut prozator si critic literar britanic, iremediabil indragostit de Romania, constituie unul dintre momentele extrem de asteptate de catre cititorii timisoreni. Paul Bailey va citi un fragment din romanul Baiatul printului, cel mai recent roman al sau aparut in limba romana (Polirom, 2014), in traducerea lui Marius Chivu, caruia ii este dedicata cartea.
Prozatorul elvetian Catalin Dorian Florescu, nascut la Timisoara, este, cu certitudine, unul dintre scriitorii extrem de indragiti de cititorii timisoreni. La editia din acest an a FILTM, Catalin Dorian Florescu va citi din romanul Jacob se hotaraste sa iubeasca, distins cu Swiss Book Prize – cea mai buna carte a anului 2011 in Elvetia; editia in limba romana: aparuta la Editura Polirom, in traducerea Marianei Barbulescu.
Lista invitatilor la editia din acest an a FILTM include numele a trei prozatoare ale caror carti nu au fost inca traduse in limba romana, scriitoare pe care, cu siguranta, cititorii timisoreni asteapta sa le cunoasca: Dasa Drndic (Croatia) – una dintre cele mai puternice voci feminine ale literaturii din fostul spatiu iugoslav, Ornela Vorpsi – stabilita din 1997 la Paris si cunoscuta deopotriva ca scriitoare si artist vizual si Noemi Kiss (Ungaria) – unul dintre cele mai promitatoare nume din literatura maghiara contemporana si o apreciata cercetatoare literara, specializata in opera lui Paul Celan.
La FILTM va citi un fragment inedit si Bogdan Munteanu, reprezentant de marca al noii generatii de scriitori. Lectura pe care o va sustine tanarul scriitor este din volumul de proza scurta Ai uitat sa razi, aflat in manuscris.
Florin Lazarescu si Radu Pavel Gheo, prozatori consacrati, apreciati deopotriva de critici si cititori, sunt doi dintre scriitorii romani din noua generatie pe care iubitorii de literatura din orasul de pe Bega vor avea bucuria sa ii reintalneasca. Florin Lazarescu va citi din cel mai recent roman al sau, Amortire, o carte pentru care prozatorul iesean a semnat recent cu una dintre cele mai importante edituri din China, People’s Literature Publishing House Co., Ltd. (Beijing). Radu Pavel Gheo va citi, de asemenea, din cel mai recent roman al sau, Noapte buna, copii!, carte recompensata cu Premiul National de Proza al „Ziarului de Iasi“, editia 2011, Premiul pentru Proza al USR pe anul 2010 – Filiala Timisoara si Premiul „Romanul anului 2010“, acordat de revista „Tiuk!“.