Joaca era condimentata mereu de aceleasi doua competitii: cine are sania cea mai rezistenta si cine, cu ajutorul ei, ajungea cat mai departe in vale. Cele mai apreciate erau saniile masive, din metal veritabil, care alunecau superb peste omatul alb si batatorit. Nu lipsea nici pericolul: partia de pe dealul bunicilor era traversata la jumatate de un drum pe care circulau masini. Desi nu pot spune ca eram ingrijorati de asta, imi amintesc si acum teama pe care o simteam cand ajungeam la intersectia dintre cele doua. Evident, numarul de masini care treceau atunci era infinit mai mic decat acum, astazi o astfel de confruntare sanie-autoturisme ar avea mult mai multe sanse sa se incheie prost pentru pustii fara griji de acum aproape trei decenii.
Sinceritatea, obligatorie
Nu stiu daca am respectat intru totul conditiile cerute de cei doi coordonatori ai antologiei Cartea copilariilor. Volumul este atipic pentru piata romaneasca, deoarece va contine povestiri scrise de „oricine crede ca are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a parintelui, caci rememorarea copilariei este unul dintre cele mai frecvente, autentice si democratice acte omenesti“, potrivit prezentarii proiectului gandit de scriitorul Dan Lungu si Amelia Gheorghita.
„Talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da“, acesta este, din perspectiva antologatorilor, cel mai important criteriu pentru povestirile ce vor fi selectate in volum si cred ca, in fragmentul de mai sus, doar pe acesta l-am indeplinit si eu cu succes.
„Cartea copilariilor se vrea o antologie de intamplari semnificative traite personal, de episoade relevante pentru un timp sau o epoca. O colectie de emotii si de amintiri din perioada copilariei, amuzante sau, dimpotriva, dureroase. Un compendiu al inocentei, prospetimii si spontaneitatii, al trairilor intense si al imaginatiei neingradite, al uimirilor descoperirii lumii“, sta scris pe pagina de Facebook a volumului aflat inca in faza colectarii de povesti.
Un astfel de demers era necesar, cred cei doi initiatori. „Dupa proiectul antologiei Carti, filme, muzici si alte distractii din comunism, am realizat ca in Romania se raspunde foarte bine la proiectele de reconstituire a memoriei colective prin istoriile personale, dar nu sunt suficiente. In acelasi timp, tema aleasa reprezinta o continuare moderna a amintirilor lui Ion Creanga, o tema accesibila tuturor. Apoi, mai putem spune ca prin acest proiect promovam democratizarea (re)amintirii si a (re)scrierii trecutului“, a explicat Amelia Gheorghita.
Trimite cine vrea, intra cine poate
Desi orice roman caruia propria copilarie i se pare demna de povestit poate trimite un text la adresa de e-mail cartea.copilariilor@gmail.com, nu toate textele vor fi acceptate. „Textele vor fi selectate pentru publicare daca vor fi specifice, vor contine detalii interesante si aspecte personale, de preferat, din experiente traite direct. Au prioritate textele al caror continut are relevanta etnologica sau sociologica pentru o epoca. Ne dorim relatari ale unor episoade personale, trairi, experiente individuale, intamplari, evenimente, nu eseistica, poezie sau filozofie“, a explicat Amelia Gheorghita.
Mai ales ca, potrivit acesteia, concurenta este deja destul de mare, in conditiile in care termenul limita pentru primirea lucrarilor este 1 martie 2015. „Proiectul se bucura de mare succes, oameni din toate partile tarii si cu orientari diferite ne-au trimis deja o cantitate impresionanta de texte. Si acesta este doar inceputul, fiindca mai sunt aproape doua luni pana la termen. Inca nu avem un numar de texte final, dar cu siguranta volumul va fi consistent. Cel mai probabil, vom publica doar un text per autor“, au precizat antologatorii, pentru „Suplimentul de cultura“.
Dan Lungu si Amelia Gheorghita ofera si cateva linii orientative pentru cei care nu se hotarasc ce amintiri sa aleaga. Pe pagina de Facebook a Cartii copilariilor exista mai multe postari ajutatoare. „Cum ati resimtit marile evenimente ale tarii/lumii, fericite sau nefericite, cand erati copii? In imagine: cutremurul din anul 1977“ sau „Cum era la scoala? Aveati colegi intr-o ureche cu care puneati la cale nazdravanii, profesori care va pedepseau sau, dimpotriva, care erau buni ca painea calda? Ce jocuri jucati in pauze?“. Ba chiar una la care amintirea mea raspunde perfect. „Mergeati la sanius? Ce se intampla pe derdelus?“.
„Pe pagina de Facebook postam din cand in cand cate o imagine, un text, o melodie, orice element care ar putea declansa valuri de memorie. Dorim sa avem un mozaic de episoade, cu teme diverse, dar cele pe care le sugeram prin postari sunt pur orientative. Vom continua prin a posta fragmente din textele deja trimise, o data pentru a testa reactia publicului, dar si in ideea de inspiratie pentru cei care inca nu s-au decis despre ce sa scrie“, a detaliat Amelia Gheorghita.
In fine, nu e de neglijat nici urmatorul aspect practic al proiectului: „Pentru o mai buna intelegere a lucrurilor, este important ca din povestea dumneavoastra sa deducem anul (sau perioada), locul in care se petrece intamplarea, precum si varsta pe care o aveati in acel moment. Puteti adauga si o fotografie din copilarie care sa ilustreze textul“, solicita antologatorii.
Dupa expirarea termenului limita de trimitere a textelor, care nu pot fi mai mari de 8.000 de semne, urmeaza „o perioada tehnica, in care se va lucra la textele selectate si la stabilirea contactului cu editura. Speram ca, pana la sfarsitul acestui an, cartea sa fie lansata, eventual in prima jumatate a anului viitor“, conform Ameliei Gheorghita. Spre nerabdarea, probabil, a scriitorilor amatori antologati.
Galerie foto
