Și a fost a treia ediție a Rocanotherworld, festivalul ce s-a născut dintr-un picnic. Un picnic între prieteni, care doreau să se adune pentru a-l comemora pe cel care a fost Ioan Dan Niculescu, pe scurt Roca. Un om de pe urma căruia a ieșit un festival, poate cel mai fain pe care îl are de oferit acum orașul ăsta. Nu […]

Pentru urechile noastre, sunt nume exotice ce nu își pierd farmecul și ne poartă cu gândul la epopeea lui Ghilgameș, legendarul conducător al Urukului: Nippur, Lagash, Ninive, Ur. Elam, Kish, toate ne trag în partea aceea. Descoperirea istoriei din spatele miturilor este provocarea pe care ne-o aruncă autorul. Marc Van […]

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. Acum o sută de ani, în timpul Primului Război Mondial, s-a realizat unirea provinciilor românești cu Vechiul Regat. Unirea, mai bine zis unirile, s-au realizat în etape, din primăvară, prima dintre ele fiind cea cu Basarabia, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, urmată de cea a Bucovinei […]

Una dintre cărțile de istorie de mare răsunet în ultimii ani este cea a lui Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii. Dovada cea mai bună este faptul că traducerea în engleză a cărții a intrat pe lista de best­selleruri a „The New York Times“ în 2014. Ocazie cu care și autorul a căpă­tat […]

A trecut și cea de-a doua ediție a Festivalului La Vie. Trei zile, ca-n povești, a ținut ediția de anul acesta. A fost de trei ori mai mare ca cea prece­dentă. Și a fost destul de plină, organizatorii afirmând că se așteaptă la un public de trei ori mai numeros, pentru care s-au pregătit de trei ori mai multe evenimente.

La […]