Primul ministru al României posedă două corpuri.
De parcă am avea cu toții memorie valabilă un an, apoi uităm totul, brusc și nefiresc, după un revelion înecat în spirtoase și salate de boeuf naiv ornate.
Cu siguranță că mulți dintre dumneavoastră nu îl cunoașteți pe Eugeniu Gorincioi, dar asta nu e o problemă, fiindcă cel mai probabil nici el nu îi cunoaște pe mulți dintre dumneavoastră.
Țața Margareta avea un iaz în capătul grădinii. Un heleșteu, ca să fiu mai exact. Îl săpase răposatul ei soț, cu mulți ani în urmă, nu neapărat din dorința de a dezvolta o mare afacere în piscicultură, ci mai degrabă ca să aibă cu ce uda frumoasa grădină.
Acțiunea din povestioara de azi se petrece într-un oarecare orășel de vreo cinșpe mii de locuitori, în al cărui liceu postul de profesor de limba latină urma să nu mai fie vacant.
Nu sunt măsurile vreunui fotomodel marțian, ci dimensiunea tehnică a anvelopelor care echipează autoturismul subsemnatului.
— Hai salut, ai ajuns de mult?
— Sunt aici de vreo oră jumate. Stau aproape, la blocul ăla verde.
Muzică de suspans... Bine, ar merge și fără ea, dar mi se pare că muzica asta de film thriller se pupă cu articolul de azi. Acum se estompează, ca să nu se suprapună peste acțiune. Și poc, ușa lui Eusebiu Vlădeanu sare din țâțâni, la fix ora 05:34.
Oricât de absurd vi s-a părut că sună afirmația domnului Vosganian în legătură cu mâncatul ouălor direct din cuibar, fără a fi trecute prin circuitul economic, la o mai atentă analiză veți constata că omul are de fapt dreptate în ceea ce afirmă.
— Sărut mâna, mamaie, ai un minut? Uite, vreau să-ți dau un pliant.
