Deocamdata notam surprizele celei de-a 72-a editii: Nu Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei/ Birdman (or the Unexpected Virtue of Ignorance) a fost desemnat comedia/muzicalul anului, ci Hotelul Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel. Nu Emily Blunt (In inima padurii/ Into the Woods) a fost premiata pentru actrita comedie/muzical, ci Amy Adams (Big Eyes: Ferestrele sufletului/ Big Eyes). Nu The Lego Movie a castigat la animatie, ci Cum sa iti dresezi dragonul2/ How to Train Your Dragon 2. Nu Ida a castigat la film strain, ci Leviathan, iar la premiile de televiziune, Fargo (care avea totusi cele mai multe nominalizari) i-a luat fata lui True Detective. A fost o editie angajata pentru ca aproape toti premiantii au facut referiri la politica, printre putinii care s-au abtinut numarandu-se Billy Bob Thornton (premiat pentru interpretarea din miniseria Fargo), care a rostit un banal multumesc, si Wes Anderson, regizorul lui The Grand Budapest Hotel, care le-a multumit membrilor HFPA cu ciudatele lor nume – Dagmar, Anke s.a.m.d. (cei aproximativ 90 de membri ai asociatiei vin din 55 de tari). George Clooney n-a spus cand a primit Premiul Cecil B. DeMille pentru intreaga activitate „Je suis Amal“, ci „Je suis Charlie“, dar a pomenit-o si pe doamna Clooney in discurs (oricum, gazdele galei, Tina Fey si Amy Poehler, spusesera ca premiul pentru intreaga cariera se duce la sotul lui Amal Almuddin).
Daca 21th Century Fox a avut cele mai multe nominalizari – 18, urmat de The Weinstein Company – 10, pe lista nominalizarilor au intrat in acest an si numeroase filme independente, retinute in special pentru interpretare. E cazul lui Whiplash, de Damien Chazelle, premiat la Sundance, selectionat in Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, si pentru care J.K. Simmons (Lege si ordine) a fost premiat acum la categoria actor in rol secundar. Sau Still Alice, de Richard Glatzer, povestea unei lingviste diagnosticate cu Alzheimer precoce, din a carui echipa a fost premiata doar Julianne Moore. Sau A Most Violent Year, de J.C. Chandor, comparat cu filmele lui Sidney Lumet, pentru care doar Jessica Chastain a fost nominalizata la rol secundar feminin (nu si partenerul ei, Oscar Isaac, sau regizorul). Sau Cake, de Daniel Barnz, unde Jennifer Aniston face, spune presa americana, un foarte bun rol dramatic. Ori Wild, de Jean-Marc Vallée (Dallas Buyers Club), retinut pe lista nominalizarilor doar pentru interpretarea lui Reese Witherspoon – buna si ea in rolul unei tinere care parcurge 2.000 km pe jos pentru a se purga de experientele nefericite din trecut. Ca nu trebuie sa ai 40 de ani ca sa prinzi un rol bun la Hollywood, au spus cele doua gazde ale serii, o demonstreaza premierea Patriciei Arquette pentru rol secundar feminin – cu conditia sa fi semnat pentru acest rol inainte sa implinesti 40 de ani!! Aluzie la faptul ca Boyhood – 12 ani de copilarie/ Boyhood a fost filmat in decursul a 12 ani, iar Patricia Arquette are azi 46 de ani.
Globurile de Aur au ignorat complet De neinvins/ Unbroken, regizat de amica HPRA, Angelina Jolie, dupa cum nu au nominalizat la nici o categorie nici Mr. Turner, de Mike Leigh (Premiu pentru interpretare la Cannes pentru Timothy Spall), nici pe American Sniper, al lui Clint Eastwood. Interstellar: Calatorind prin univers/ Interstellar a fost nominalizat doar pentru coloana sonora (prea mult!), iar Inherent Vice, de Paul Thomas Anderson, prima ecranizare dupa Thomas Pynchon, nu a fost nominalizat decat pentru rol principal masculin comedie/muzical (Joaquin Phoenix). In alta ordine de idei, The Imitation Game, de James Marsh, care a fost premiat la Toronto, a avut cinci nominalizari la Globurile de Aur (la fel ca Boyhood), dar n-a luat nici un premiu. A fost o editie cu dubluri. Julianne Moore a fost nominalizata si pentru drama (Still Alice), si pentru comedie (Harti catre stele/ Maps to the Stars). Bill Murray a concurat si pentru comedia St. Vincent (chiar asa?!), si pentru miniseria/teleplay-ul Olive Kitteridge, iar fratii Gyllenhaal au fost nominalizati unul la rol principal drama (Pradator in noapte/ Nightcrawler), alta la actrita miniserie/teleplay, unde a si castigat (The Honourable Woman). A fost, in fine, editia cand Kevin Spacey a luat, in sfarsit, un Glob de Aur (serialul Culisele puterii/ House of Cards), la a opta nominalizare. A fost, de asemenea, prima editie la care a fost nominalizata o regizoare de culoare, Ava DeVernay, autoarea lui Selma, film biografic despre un episod din viata lui Martin Luther King. Filmul a avut patru nominalizari, inclusiv pentru drama, regie, rol principal masculin (David Oyelowo), dar a fost premiat doar pentru melodie originala.
Asadar, sa ne pregatim poalele sa le primim in Romania pe Birdman, satira a showbizului american, si Boyhood, experiment temporal si extra-cinematografic, ambele pretendente serioase la Oscaruri (alaturi de pretendenti neseriosi ca The Imitation Game ori Foxcatcher). In ultimii doi ani, Argo si 12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave, care au castigat Globurile de Aur pentru cea mai buna drama, au luat si Oscarul pentru cel mai bun film. Se va intampla la fel si acum? Rabdare si tutun.
Premii
Drama – Boyhood
Muzical/comedie – The Grand Budapest Hotel
Actor drama – Eddie Redmayne pentru The Theory of Everything
Actrita drama – Julianne Moore pentru Still Alice
Actor muzical/comedie – Michael Keaton pentru Birdman
Actrita muzical/comedie – Amy Adams pentru Big Eyes
Actor rol secundar – J.K. Simmons pentru Whiplash
Actrita rol secundar – Patricia Arquette pentru Boyhood
Regizor – Richard Linklater pentru Boyhood
Scenariu – Alejandro González Iñárritu, Nicolás Giacobone, Alexander Dinelaris, Armando Bo pentru Birdman
Melodie originala – Common (Glory), John Legend din Selma
Coloana sonora – Jóhann Jóhannsson pentru The Theory of Everything
Animatie – How to Train Your Dragon 2
Film strain – Leviathan (Rusia)
Premiere romanesti
Birdman – 16 ianuarie
The Imitation Game – 30 ianuarie
Boyhood – 6 februarie
Whiplash – 6 februarie
Wild – 6 februarie
Big Eyes – 20 februarie
Foxcatcher – 20 martie
Inherent Vice – 24 aprilie